• 981

    Cartea râsului şi a cercetării cu Radu Paraschivescu, la Sibiu

    Lansare de carte
  • When
    8 Decembrie 18:00 - 22:00
    Găzduit de:
  • Vă invităm vineri, 8 decembrie, ora 18.30, la lansarea volumului „Cartea râsului și a cercetării. Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex” de Radu Paraschivescu, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2017. La eveniment vor participa Radu Paraschivescu și Radu Vancu.

    Un pahar de vin roşu echivalează cu o oră de sport. Peste câţiva ani oamenii vor atinge nemurirea. Ingerarea prafului de zeolit te scapă de cancer. Consumul de ciocolată te face să slăbeşti şi îţi scade glicemia. Bărbaţii care se uită la sâni frumoşi zece minute pe zi îşi prelungesc viaţa cu cinci ani. Bondarii pot învăţa să marcheze goluri. Apa sfinţită din Austria conţine materii fecale. Tatuajele ajută organismul să lupte mai bine împotriva anumitor boli. Femeile cu fundul mare sunt mai sănătoase şi mai inteligente decât celelalte. Mâncarea e mai sănătoasă dacă e fotografiată înainte de consum. Puii de găină au mai multă minte decât copiii. Bărbaţii care poartă cămăşi roz câştigă mai mult decât ceilalţi. Îmbrăţişările vindecă răceala şi gripa.

    Toate aceste bazaconii sunt concluzii ale unor aşa-zise studii şi cercetări din Anglia şi România, din Suedia şi Statele Unite, din Germania şi Australia. Asta arată că delirul pseudoştiinţific nu are graniţe şi că naivitatea e speculată la fel de bine în orice colţ al lumii. În concertul imposturii mondiale, România are un loc bine stabilit şi greu de contestat. Radu Paraschivescu pune faţă în faţă şarlatania românească şi omoloagele ei din alte ţări şi de pe alte continente. E greu să stabileşti, la finalul lecturii, cine merită Marele Premiu al neghiobiei. E la fel de greu, pe parcursul ei, să-ţi stăpâneşti râsul. Şi nu uitaţi: fiecare carte vă prelungeşte viaţa cu durata citirii ei.