NOJAZZ (France)


Când:
19 Mai 22:00 23:00
Bilete:
Intrarea liberă
Gazdă:

Piața Mare, Sibiu, Romania
Organizator:

Despre

Trupa NOJAZZ a luat naștere în anul 2001, prin asocierea unor artiști proveniți din medii muzicale diferite. Ei și-au lansat primul album exploziv în anul 2002, după care au început seria de concerte de neuitat în Franța și în întreaga lume, în fața fanilor și a unui public pasionat. Astfel, trupa a ajuns să fie descrisă ca un OZN muzical.

NOJAZZ a concertat în peste 50 de țări (inclusiv în Sibiu/Hermannstadt, în anul 2005) și a fost prezentă la cele mai importante festivaluri. De la început trupa a avut colaborări dintre cele mai diverse, începând cu Teo Macero (legendarul producător al lui Miles Davis, pe vremea când acesta colabora cu casa de discuri Columbia Records), care le-a produs primul album în New York.

Apoi au colaborat cu Mangu pentru o secvență de rap energic în piesa Candela. Mai târziu a venit colaborarea la simpatica piesă K du Q a lui Claude Nougaro, artist cu o frazare și o vervă inconfundabilă, Turneele anuale în Statele Unite le-au oferit ocazia să întâlnească și să înceapă colaborarea cu formația Earth, Wind and Fire.
Tot astfel au ajuns să realizeze legendarele înregistrări alături de Maurice White și Stevie Wonder pentru albumul Have Fun. Astfel, i-a luat trei ani rachetei NOJAZZ să revină pe Pământ! În aceast nou album, Soul Stimulation, NOJAZZ a găsit alchimia perfectă între sonoritățile Soul & Funky ale anilor ’80 și cele electro, mai actuale, alchimie obținută în special prin colaborarea cu uimitorul Thomas Atom (Stromae, C2C).

Balatman - keyboards, DJ
Pascal Reva - tobe
Slam - saxofon
Jeffrey Mondo - vocal
Sylvain Gontard - trompeta

Fotografii