• 098

    Scufița Roșie // noiembrie #1

    Teatru
  • When
    18 Noiembrie 18:00 - 22:00
  • Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 18:00
    sala Parter, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG
    -----------------------------------------
    SCUFIȚA ROȘIE
    de Jöel Pommerat

    REGIA: Diego Aramburo; SCENOGRAFIA & VIDEO: Mihai Păcurar; TRADUCERE TEXT: Mihaela Michailov; PĂPUŞI: Oana Micu; COSTUME: Oana Micu, Mihai Păcurar; LIGHT DESIGN: Diego Aramburo; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUŢIE: Alina Mişoc, Claudiu Fălămaş, Raluca Silvia Pavel, Mihaela Grigoraş; MÂNUITORI DECOR: Viorica Costin, Emil Predescu, Patrik Voicu;

    5+ / spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
    durata: 50 min.

    **
    Povestea Scufiţei Roşii este povestea fetiţei care pornind singură la drum, intră în vorbă cu lupul, din bună credinţă şi naivitate, şi sfârşeşte prin a fi mâncată de acesta şi ea şi cineva foarte drag ei, bunica. Dacă în varianta clasică Scufiţei i se furau informaţiile legate de casa bunicii, prin diverse tertipuri de-ale lupului, spectacolul făcut de Diego Aramburo după textul lui Joel Pommerat ilustrează mai degrabă o problemă a societăţii şi a lumii în care trăim, unde adevăratul pericol stă în şarmul lupului, în simplitatea şi firescul lui, dar şi în condiţia fetiţei şi a oricărei femei. Pericolul la care se expune aceasta, de-a lungul timpului, indiferent de generaţie, este de necontrolat pentru că este, înainte de toate nedrept: pericolul de-a trăi într-o lume inegală, pericolul de-a fi expus pentru că ai un gen anume, pericolul unei societăţi în care cei „puternici” se cred îndreptăţiţi să păşească peste ceilalţi şi să îşi însuşească ce nu le aparţine.
    A fi conştient, nu fricos, în faţa acestui pericol, a-l accepta şi a-l înfrunta prin curaj, este soluţia pe care spectacolul Scufiţa Roşie produs de Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong o promite şi o ilustrează cu încrederea că le va fi de folos atât celor mai mici dar mai ales celor tineri şi curioşi şi în cele din urmă întregii familii.

    **
    Preţ bilet: 9 lei/ tarif unic

    Accesul publicului la acest eveniment se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului conform programului (miercuri, joi, vineri 11:00 - 18:00, sâmbătă 10:00 – 18:00 și duminică 10:00 – 14:00), online (eventim.ro), la Librăriile Humanitas și în magazinele Germanos, Domo, Orange și Vodafone. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online și în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

    ✘ Rugăm spectatorii adulţi să verifice, înainte de cumpărarea biletelor, dacă spectacolele pe care doresc să le vizioneze sunt potrivite pentru copiii pe care îi însoţesc.

    ✘ După începerea spectacolului, accesul în sală NU mai este posibil. Spectacolul are o reprezentaţie şi duminică, 19 noiembrie, de la ora 11:00.

    Vă aşteptăm cu drag!
    www.teatrulgong.ro