A doua zi de Rusalii, ca la Șeica Mare

A doua zi de Rusalii, ca la Șeica Mare

Gourmet Veranstaltung

Host:


Strada Pădurea Dumbrava 16-20, Sibiu, Romania

Organizer:

Daten und Stunden:

About

🍲Târgul comunităților rurale, un program care promovează comunitățile rurale ale județului Sibiu, continuă în zi de mare sărbătoare cu promovarea comunei Șeica Mare, reprezentativă pentru Valea Târnavelor. Vă așteptăm în 24 iunie de la ora 10.00, când gospodarii Marius și Raluca de la Punctul gastronomic local Șeica Mare, vor începe să gătească preparate savuroase în care folosesc legume și produse ale muncii lor. Se vor prepara mâncăruri de sărbătoare: supă de cocoș cu tăiței de casă și leuștean și tocana de noatin, căci de la masa tradițională de Rusalii nu lipseau preparatele din carne de oaie. În plin sezon al vișinelor dulci-acrișoare, plăcinta cu vișine va completa meniul în mod armonios.

🌶️
Vor fi prezenți și producători de produse tradiționale din comuna Șeica Mare care ne vor prezenta produse de carmangerie și produse lactate de la turmele hrănite de pe mănoasele câmpuri ale comunei.Îndemânarea meșterilor din localitate în prelucrarea lemnului va fi arătată prin etalarea uneltelor manuale dar și a articolelor meșteșugite din lemn care au mare căutare chiar și în ziua de astăzi.

🎶Începând cu ora 12.30, reprezentanții comunității Șeica Mare vor prezenta un spectacol de cântece și dansuri, așa cum odinioară, în seara de sărbătoare, localnicii se adunau la joc. Vor fi în atenția noastră pe scenă membrii Ansamblului Florile Visei, ansamblu înființat în urmă cu 12 ani, avându-l ca profesor coordonator pe domnul Florin Dragotă. Aceștia ne vor încânta cu frumusețea costumului și jocului popular pe care le-au prezentat în numeroase rânduri și peste mări și țări.

Photos