Expoziția: Magia Restaurării


Daten und Stunden:
Host:

Piața Mare, Sibiu, Romania

About

 Expoziția: Magia Restaurării
 Locul de desfășurare: Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie
 Durata: 1.09 – 3.10. 2021
 Vernisaj: 1 septembrie, orele 13:00
 Curatori: dr. Dorin Barbu, dr. Dana Roxana Hrib


Text oferit de curatori:
Din păcate prea puțin cunoscută, activitatea de restaurare a patrimoniului presupune un efort complex, de echipă, depus de oameni obişnuiţi să lucreze în anonimat, pentru ca publicul larg de astăzi, dar și cel din viitor, să poată experimenta bucuria cunoașterii valorilor trecutului istoric.
Fiecare salon de restaurare este o oportunitate extraordinară de dezvăluire a osmozei dintre ştiinţa şi artă restaurării. Ştiinţa restaurării pornește de la cercetarea trecutului cunoscut al piesei de patrimoniu, contribuind în mod relevant la descoperirea noilor date și aspecte legate de aceasta, oferindu-i totodată șansa existenței sale viitoare. Arta restaurării, pe de altă parte, constituie o experiență deasupra spațiului și timpului, în care restauratorul empatizează cu artistul sau meșterul obiectelor restaurate, acestea codificând în esența lor diverse realități, de la cea a atelierului în care au fost produse, la cea a istoriei pe care au parcurs-o și cea a prezentului căruia expoziția i se adresează.
Astfel, în expoziție vor fi expuse rezultatele celor mai spectaculoase procese de restaurare – piese din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal: pictură, grafică, hârtie, piele, lemn, lemn policrom, textile, ceramică, metal, piatră. Exponatele vor fi însoțite de panouri cuprinzând informația documentară privind procesul de restaurare și numele restauratorului.