Street Delivery Sibiu 2021 - Leapșa
Gemeinschaft
Tickets:
Gratuit
Host:
Organizer:
Daten und Stunden:
About
2021 a fost diferit pentru Street Delivery Sibiu, ne-am descompus în multiple happening-uri, privind orașul prin caleidoscopul copilăriei. Un loc unde ideile sunt jocuri și jocurile sunt serioase.
Ne-am pus pantalonii scurți, am luat mingea la subraț și am redesenat orașul așa cum vrem să fie, cu tot ce e nevoie aproape de casă.
Am început cu manifestul Guerilla Gardening, apoi am dat leapșa comunității. Ne-am jucat împreună Arhitectural Bingo printre clădirile istorice și am transformat orașul într-o galerie de artă plină cu lucrările elevilor de la Liceul de Artă. Un altfel de Art Tur.
Am construit împreună, părinți și copii, Scuarul Copiilor, o grădină colorată în care cei mici să viseze și să vadă cum visele se transformă în realitate.
Leapșa prin cartier ne-a făcut să ne privim altfel cartierul, printr-o lentilă diferită.

Acum a venit vremea să ne reunim în Piața noastră preferată, să ne întoarcem acasă, după toată joaca de vara aceasta.
Transformăm Piața Schiller într-o galerie de artă de care să ne bucurăm împreună.
Transformăm Piața Schiller într-o galerie de artă de care să ne bucurăm împreună.
Nu e ultima filă de anul acesta. Păstrăm misterul încă puțin.
------------------------------------
Mulțumiri: George Roșu, Fundația Cărturești, Exercițiul 18, Vânătoarea de Comori Arhitecturale, Societatea Urbana, Universitatea de Vest Timișoara, Faust Cafe, Sory Sibiu, Unimat, Erasmus Büchercafe, Arhiva de Cafea și Ceai, Zilele Mobilității.
----------------------------------------
Street Delivery 2021 este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Culturală.

Similar Suggestions
20 Apr
Plantăm la Sibiu, jud. Sibiu
Gemeinschaft
Starts at 07:30
|
Sibiu, Romania
20 Apr
BAZAR de primăvară - cărți și jucării pentru copii
Für Kinder
|
Workshop
|
Gemeinschaft
Starts at 13:00
|
Strada Doctor Ion Rațiu 2, Sibiu 550012, Romania
26 Apr
Festivalul Grădinilor 2024
Gemeinschaft
Starts at 09:00
|
Strada Sibiului 5, Șelimbăr 557260, Romania