Transilvania altfel. Istorii culturale din Principat


Daten und Stunden:
Mittwoch, 20 Oktober 2021 - Sonntag, 05 Dezember 2021
09:00 - 17:00
Host:

Piața Mare, Sibiu, Romania

About

Titlu expoziție: Transilvania altfel. Istorii culturale din Principat

Curator: Alexandru-Ilie Munteanu

Perioada: 20 octombrie – 5 decembrie 2021

Locaţie: Cabinetul de Cartografie, Palatul Brukenthal, Piața Mare, nr. 4, Sibiu

 

Descriere: Transilvania altfel: Istorii culturale din Principat este o expoziție care propune publicului să vadă Transilvania diferit, cu ajutorul unei selecții de cărți, hărți și gravuri produse în Transilvania sau de foștii locuitori ai regiunii. În ce sens diferit? Adică altfel față de cum am fost în general învățați să privim Transilvania de multiplele mitologii și pasiuni politice care s-au perindat secole la rând în societate și care continuă să încețoșeze istoria oricum complexă și dificilă a provinciei. Diferit, adică mai aproape de ceea ce ne spun locuitorii regiunii din secolele XVI-XVIII prin producțiile lor culturale. Diferit, adică să recunoaștem mitologii politice acolo unde sunt mitologii și adevăr - atât cât se poate - acolo unde este cazul. Istoria Transilvaniei nu poate fi cuprinsă într-o expoziție. Nu acesta este scopul expunerii acestor bunuri culturale și a anecdotelor extrase din ele. Scopul expoziției este acela de a ne încuraja să privim Transilvania și, odată cu ea, pe noi înșine, măcar parțial diferit față de cum am făcut-o până acum.