Povești africane

Povești africane


Location:

Organizer:

Dates and Hours:

About

Anul acesta cele 25 de ore de teatru non-stop devin 25 de zile de teatru. Vom organiza într-un interval de 25 DE ZILE (02-26 octombrie 2020), în OPT spații din Sibiu, OPTSPREZECE evenimente împărțite în 4 capitole, denumite sugestiv.
“Povești africane” cu Shama Leah (o tânără actriță de origine ugandeză) & Dada Love (actrița Andrada Grosu) este un spectacol interactiv și educativ, recomandat publicului între 3 și 11 ani. Peripețiile unei fetițe care nu-și ascultă mama și se lasă păcălită de un cimpanzeu rău intenționat sunt relatate în română, engleză și ugandeză, fiind însă perfect inteligibile pentru cei mici.
Spectacolul începe cu un moment interactiv, în care Dada Love îi invită copii să numească cele șapte continente ale planetei. După această introducere, Dada îi anunță pe cei mici că astăzi va fi istorisită o poveste africană. Așteptarea lor e răsplătită de intrarea spectaculoasă a actriței Shama Leah, sosită tocmai din Africa. De-a lungul poveștii actrițele întruchipează diverse personaje: Fetița Nsangi, Vrăjitoarea, Cimpanzeul. Cei mici descoperă similitudini neașteptate cu poveștile cu specific românesc (“Capra cu trei iezi”, „Scufița roșie”).
"Povești africane" vorbește despre diversitate și identitate, cu umor și fantezie. Părțile interactive conduse magistral de Andrada Grosu (actriță cu experiență în munca cu copii de toate vârstele) au rostul de a dezvolta atenția, cultura generală și apetența către cunoaștere a celor mici.
Cele 25 de ore de teatru (non-stop) devin 25 de zile de teatru!
Pentru o ediție memorabilă, vino alături de noi, spectatorule!
Bilete si abonamente pe platforma iabilet.ro
25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, ediția a X-a, este o acțiune organizată de Asociația BIS (BIS Teatru), cofinanțată de Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.
Parteneri: Filarmonica de Stat Sibiu - Sala Thalia, Șura Culturală Gușterița, Muzeul Astra, Sala Transilvania Sibiu, Casa Teutsch (Librăria Erasmus), Golden Tulip Ana Tower Sibiu
Partener de tradiție: Marquardt
• Sunt respectate toate normele sanitare în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie!
• Accesul în incintă este permis cu 30 de minute înainte de începerea evenimentului. Vă recomandăm să veniți din timp pentru a evita aglomerația și pentru a începe spectacolul la ora anunțată.
• Biletele își pierd valabilitatea la ora începerii spectacolului.

Sursa text & foto

Photos