Inaugurare potecă tematică “Pe Plai” Sebeșu de Sus - Cabana Suru

Inaugurare potecă tematică “Pe Plai” Sebeșu de Sus - Cabana Suru


Location:

Sebeșu de Sus, Romania

Dates and Hours:

About

În cadrul Programului „Anii Drumeției”, Primăria Comunei Racovița inaugurează sâmbătă, 11 septembrie 2021, poteca tematică “Pe Plai” pe traseul omologat Sebeșu de Sus - Cabana Suru, susținută de Consiliului Județean Sibiu.
În cadrul evenimentului de lansare, vor avea loc o serie de activități:
• 09:30 Start Concurs de alergare montană “Suru Challenge” organizat în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Vertical Sport și Cabana Suru;
Înscrierile la concurs se fac accesând acest link: https://docs.google.com/.../1FAIpQLSc.../viewform
Mai multe detalii: https://suru.verticalsport.ro/
Localnicii din comuna Racovița, pasionați de alergare montană, participă gratuit la concurs.
• 12:00 Brunch în Sebeșu de Sus organizat în parteneriat cu producători locali din Sebeșu de Sus și Asociația My Transylvania:
Pentru înscrieri și detalii accesați link-ul https://booking.mytransylvania.ro/.../brunch-in-tara-oltului
• 14:00 Ateliere de țesut și pietrărit pentru copii, coordonate de meșteri locali;
• 14:30 Plimbare prin sat și drumeție pe poteca tematică - descoperă natura alături de un ghid.
În cadrul drumeției se va urma poteca tematică Pe Plai pe traseul omologat Sebeșu de Sus - Cabana Suru, care leagă satul de creasta Munțiilor Făgăraș, acesta fiind cărarea pe care oierii urcau oile la munte.
Pornind din Valea Moașei și continuând până la Cabana Suru, poteca însăși reprezintă un traseu montan ghidat, ce străbate o serie de habitate naturale.
Bogăția floristică și faunistică a acestor habitate, precum și frumusețea peisajului autohton, pot fi admirate din mers însă, mai cu seamă, pot fi contemplate la punctul de belvedere nou amenajat pe traseu.
Poteca tematică Pe Plai pornește din Valea Moașei, în apropierea cascadei Chiișoara, și se întinde pe o distanță de 9 km pe culmea Moașei, traversând pădurile de foioase și cele de conifere, până pe versantul nordic Suru.
Cabana Suru a fost construită în anul 1940 de Turing Clubul României. După o istorie zbuciumată presărată cu perioade de inactivitate, Cabana Suru redevine recent, petecul de rai primitor cu temerarii muntelui, încărcată cu o bogată istorie și așezată deasupra pădurilor de brad, pe domeniul ursului, cerbului și al caprei negre.
Traseul potecii are un nivel de dificultate ușor spre mediu, permițând accesul familiilor cu copii, dar și practicarea de sporturi precum alergare montană.
Proiectul de creare potecă tematică Pe Plai pe traseul omologat Sebeșu de Sus - Cabana Suru este finanțat de către Consiliul Județean Sibiu și Primăria Comunei Racovița, prin Agenda Culturală a Județului Sibiu.

Sursa text & foto