Sibiul, din ce în ce mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități

Sibiul, din ce în ce mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități

October 24, 1:26 PM
Press release

Transformarea Sibiului într-un oraș mai accesibil persoanelor cu dizabilități este o preocupare constantă a municipalității, în ultimii ani făcându-se investiții în acest sens. 
 
”Îmi doresc ca toți sibienii să se simtă parte din comunitate și din viața socială. Pentru aceasta, în fiecare proiect pe care îl realizăm, am solicitat să se prevadă mereu și dotări și amenajări pentru accesibilizarea spațiilor și clădirilor publice pentru persoanele cu dizabilități, fie că vorbim despre trotuare și circulația pietonală, sau de unitățile de învățământ și sediile municipalității. Mai avem de lucrat, dar luăm etapizat măsuri concrete pentru a transforma Sibiul într-un oraș mai accesibil persoanelor cu dizabilități.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu) 
 
 
Concret, eforturile Primăriei Sibiu și ale serviciilor publice subordonate s-au îndreptat spre: 
 
  •   Evidența și monitorizarea persoanelor cu dizabilități 
Direcția Socială din cadrul Primăriei Sibiu este cea care ține evidența persoanelor cu dizabilități din municipiu. În acest moment sunt înregistrate 6.599 de persoane cu diverse dizabilități, dintre care 404 sunt copii, Direcția amintită preluând dosarele pentru acordarea indemnizației, efectuând anchete și evaluări și oferindu-le suport în a obține facilități, asigurând inclusiv alocarea unor însoțitori și plata acestora.   
 
  •   Accesibilizarea clădirilor unităților de învățământ 
Majoritatea clădirilor (aproximativ 85%) au rampe speciale de acces, și au fost amenajate grupuri sanitare speciale la peste 50% din totalul clădirilor. Am început și instalarea de lifturi care să permită accesul spre etajele superioare ale acestor clădiri.  
 
  •   Măsuri pentru accesibilizarea traficului pietonal 
Trotuarele de pe străzile modernizate și cele din cartierele de blocuri au rampe la intersecții astfel încât cei care se deplasează cu căruciorul să poată traversa în siguranță. Acest aspect este avut în vedere la fiecare lucrare pe care o efectuăm.  
 
Am început și modernizarea trecerilor de pietoni, astfel ca persoanele nevăzătoare să le poată folosi ușor și în siguranță. În prezent sunt montate 96 de dispozitive de avertizare sonoră care deservesc 48 de treceri de pietoni. La 33 de treceri pentru pietoni au fost montate covoare tactile. Pasajul pietonal subteran Șaguna este și acesta optimizat pentru persoanele cu dizabilități, fiind creată o rampă. Lucrările vor continua etapizat. 
 
  •   Parcări dedicate 
Persoanele cu dizabilități au la dispoziție 208 locuri de parcare pe domeniul public al municipiului Sibiu, atât în parcările publice, cât și la domiciliu, pe care le pot ocupa gratuit, în baza unei legitimații speciale, emisă de Serviciul de Administrare a Domeniului Public. Pentru ca aceste parcări să fie folosite exclusive de cei îndreptățiți, Poliția Locală face verificări în teren și aplică amenzi celor care parchează aici fără drept. 
 
  •   Transport în comun prietenos cu cei cu nevoi speciale 
Mijloacele de transport public sunt și acestea adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități. Cele 119 autobuze achiziționate în ultimii 4 ani sunt dotate cu rampe pentru acces, iar în incinta acestora sunt amenajate locuri speciale pentru aceste persoane. Un număr de 1.184 de sibieni cu dizabilități sau însoțitorii acestora beneficiază în prezent de gratuitate la transportul în comun. 
 
  •   Sediile Primăriei și cele ale serviciilor publice, optimizate pentru accesul persoanelor cu dizabilități 
Sediul Primăriei Sibiu este dotat cu rampe de acces în aria destinată cetățenilor, iar pentru accesul la etajele superioare funcționează un lift. Și în sediul de pe bulevardul Victoriei este funcțional un lift pentru cărucioare. Clădirea de pe str. Turismului este, de asemenea, optimizată ca acces pentru persoanele cu nevoi speciale, fiind amenajat și un grup sanitar special. Odată cu modernizarea și extinderea unității de primiri urgențe, Spitalul de Pediatrie a devenit și mai prietenos cu persoanele cu dizabilități.    
 
Și în cazul obiectivelor de petrecere a timpului liber au fost luate măsuri. Baia Populară Sibiu a optimizat întreaga clădire pentru utilizarea de către persoanele cu handicap. Sala de sport este dotată inclusiv cu echipamente pentru persoane cu dizabilități. La Lacul Binder au fost amenajate rampe de acces și grupuri sanitare dedicate. La Zoo Sibiu accesul persoanelor cu nevoii speciale se face printr-un turnichet special, iar în cadrul Grădinii au fost amenajate grupuri sanitare dedicate. 
 
  •   Facilități fiscale 
Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Sibiu acordă, conform legii, facilități fiscale persoanelor cu dizabilități (celor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate). Aceste persoane beneficiază de scutire de la plata impozitelor percepute pe clădiri, mijloace de transport și terenuri, aflate în proprietatea/coproprietatea persoanelor cu dizabilități sau a reprezentanților legali ai acestora.   

Primăria Sibiu

Other News

Tehnică în premieră utilizată pentru toaletarea arborilor de pe str. Oțelarilor

Tehnică în premieră utilizată pentru toaletarea arborilor de pe str. Oțelarilor

Press release

Următoarea consultare publică pe tema noului Plan Urbanistic General: marți, 26 martie, ora 17.00, cu cetățeni și ONG-uri

Următoarea consultare publică pe tema noului Plan Urbanistic General: marți, 26 martie, ora 17.00, cu cetățeni și ONG-uri

Press release

Prima campanie de dezinsecție împotriva căpușelor în municipiul Sibiu

Prima campanie de dezinsecție împotriva căpușelor în municipiul Sibiu

Press release