Călător în lume - Drumul Mătăsii Iran, Turkmenistan, Uzbekistan

Prezentare, Întâlnire

Când:
28 Februarie 19:00 23:00
Gazdă:

Piata Huet 4, Sibiu

Despre

Intrăm în anul VI de întâlniri "Călător în lume" cu o sesiune mai lungă de prezentări, concentrate în trei întâlniri săptămânale.

Prima întâlnire va avea loc miercuri, 28 februarie 2018, începând cu ora 19:00, la Cafe Wien Sibiu. Rezervări: 0733.223.223.
Următoarele întâlniri: 7 şi 14 martie. Vom reveni cu informaţii.

Invitat: Uwe Seidner
----------------------------------------
Unul dintre proiectele cele mai spectaculoase de la sfârşitul anului trecut ce au marcat 500 de ani de la Reforma Protestantă a fost inițializat de către Părintele Paroh Uwe Seidner din Vulcan, județul Brașov, care și-a propus să reitereze împreună cu șase tineri vechiul Drum al Mătăsii. Acesta a jucat un rol decisiv în raporturile comerciale ale Transilvaniei medievale. Dovada vie a acestui lucru sunt covoarele orientale de valoare inestimabilă din tezaurul Bisericii Negre și al altor biserici importante din Transilvania..

Orașele aflate de-a lungul vechilor drumuri comerciale adăpostesc – acolo unde sistemele politice permit lucrul acesta – comunități foarte eterogene din punct de vedere etnic, cultural și religios. Proiectul de față, conceput ca o călătorie de studii pe una dintre rutele faimosului Drum al Mătăsii, vizează în special orașe și zone în care se găsesc comunități germane și românești (aici sunt incluse și comunitățile basarabene strămutate în Orient) și condițiile lor de viață actuale.

Cei şapte călători s-au întâlnit cu aceste comunități iar Uwe Seidner va veni la "Călător în lume" să ne povestească (în imagini şi vorbe) peripeţiile celor peste 21.000 km parcurşi până în Mongolia şi înapoi.

----------------------------------------

● Pentru că locurile sunt limitate, vă rugăm să vă faceţi din timp rezervare la numărul de telefon: 0733.223.223.

● Intrarea gratuită!

● Evenimentul ”Călător în lume” este realizat în cadrul proiectului „Cuvintele Sibiului” organizat de către Asociatia pentru Infrumusetarea Orasului Sibiu (AIOS) - www.aios.ro