Festivalul Egalității de Gen - ediția XIV


Data și ora:
Gazdă:

Strada Uzinei, Sibiu, Romania
Organizator:

Despre

“Feminismul e și pentru mine!” ne dorim să fie concluzia ta în urma participării la Festivalul Egalităţii de Gen, care se desfășoară în perioada 14-17 octombrie la Sibiu.

Festivalul, ajuns anul acesta la ediția cu numărul XIV, te ajută să te familiarizezi cu drepturile femeilor în contextul în care în ultimele luni am fost cu toții martorii unui val crescut de fapte de violență împotriva fetelor și femeilor semnalate în spațiul public. E important să înțelegem că violența se naște din inegalitate și o adâncește, generând o stare de frică și intimidare. Prin expoziții, cursuri pentru tineri, și conferințe pentru angajatori ne-am propus să arătăm că e nevoie atât de implicarea femeilor, cât și a bărbaților pentru îndreptarea situației, iar beneficiile vor fi de toate părțile.

Feminismul înseamnă credința că femeile sunt egale în drepturi politice, economice și sociale cu bărbații. Nu înseamnă supremația femeilor. E o mișcare prin care femeile au reușit să își obțină începând cu secolul al XIX-lea, dreptul la vot, dreptul de a deține proprietăți și a semna contracte sau de a beneficia de salarizare în rând cu bărbații. Tindem să credem că a fost dintotdeauna așa cum e azi, dar drepturile femeilor sunt un câștig recent și încă nu deplin. Aceste realități, vor fi ilustrate în expoziția *Drepturile femeilor în România*, expoziție itinerantă ce va putea fi găzduită de instituții publice și private care doresc să contribuie la o mai bună informare a angajaților lor pe tema nondiscriminării.

Programul festivalului include următoarele activități:

Luni 14 octombrie
14.00 - 16.00 ALEGe-ți cuvintele (pietonala N. Bălcescu)
17:00 - 18:00 Spune-i pe nume: Sexism la Ziarul Orizontal (lângă Teatrul Radu Stanca)

Marți 15 octombrie
12.00 - 13:30 Prezentarea Premiului Internațional With and For Girls
(Forumul German, Sala Oglinzilor)
14.00 - 18.00 Curs drepturile femeilor (pe bază de înscriere)

Miercuri 16 octombrie
17:00 - 19:00 Atelier: Ce pot face bărbații pentru drepturile femeilor?
(Sibio coffee lab X CREATIVE HUB, Piața Mică, 3)

Joi 17 octombrie
10:00 - 14:30 Conferința Angajatori pentru respect (Consiliul Județean Sibiu)

* Expoziția va fi prezentă în cadrul conferinței „Angajatori pentru respect”, la Consiliul Județean Sibiu, unde se vor discuta politicile interne prin care fiecare instituție cu peste 50 de angajați își poate stabili cum se reclamă faptele de hărțuire sexuală și mai ales ce acțiuni pot fi întreprinse pentru a le preveni, așa cum prevăd noile reglementări legale în domeniul egalității de șanse.

A.L.E.G.organizează Festivalul Egalității de Gen din 2004 și oferă sprijin victimelor violenței de gen. Detalii pe www.aleg-romania.eu

Fondurile pentru festivalul din acest au fost strânse prin intermediul Maratonul International Sibiu 2019 organizat de Fundația Comunitară Sibiu, cu sprijinul a peste 100 de alergători și susținători. În completare, pentru acțiunile de advocacy fondurile sunt asigurate printr-un proiect finanțat de organizația Women Deliver, iar programul Stars Foundation finanțează acțiunile dedicate tinerilor.

*** ilustrat cu grijă și atenție la detalii de Diana Barbu Illustration