Haydn, Beethoven, Dvořák „revizitați”. Concert Solartis Quartet


Data și ora:
Gazdă:
str. George Barițiu, nr. 5, Hermannstadt, Romania

Despre

Ne bucurăm că ați venit în număr atât de mare la Sala de Fesivități a Bibliotecii ASTRA în ianuarie, la deschiderea Stagiunii ICon Arts. Acum vă spunem că aveți toate motivele să rezervați toate locurile și la acest nou concert.

Luni, 12 februarie, de la ora 18:00, Solartis Quartet va susține un recital Haydn, Beethoven, Dvořák, așa cum nu i-ați mai ascultat, „revizitați” printr-o notă de nonconformism.

Și cu acest prilej, Biblioteca Astra v-a pregătit o expoziție inedită intitulată „De la gramofon la media digitală. 01” ce va pune în lumină întocmai înregistrări de colecție ale celor 3 compozitori.

Desfășurate sub egida „Artele noi întâlnesc tradițiile vechi”, concertele Stagiunii ICon Arts se vor încheia cu o invitație la degustare de produse gastronomice locale și vinuri transilvane oferite de Villa Vinea.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, numai prin solicitarea invitației electronice la adresa bjastrasibiu@gmail.com

Laureați ai Concursului Internațional de Muzică de Cameră de la Plovdiv (2014), membrii Solartis Quartet promit un concert de excepție prin care și-au propus să ofere tuturor celor prezenți o nouă perspectivă asupra muzicii de cameră.

Iar, în susținerea celor de mai sus, calitățile acustice deosebite ale Sălii de Festivități a Bibliotecii ASTRA vor contribui cu siguranță la reușita serii.

Programul:
J. Haydn - Quartet op. 64 no. 5 “The Lark”
L. van Beethoven - Quartet op. 95 “Serioso”
A. Dvořák - Quartet op. 96 no. 12 “American”

Vor interpreta:

Simina Croitoru – vioara I
Ana Maria Marian - vioara a II-a
Theodor Andreescu – violă
Andrei Niţescu – violoncel

De la fondarea sa, în anul 2012, Solartis Quartet a susținut recitaluri atât pe marile scene de concert din România, cât și în spații neconvenționale. Au concertat la Ateneului Român, pe scenele Radiodifuziunii Române precum și în cadrul Festivalului „George Enescu”.

„Suntem entuziasmați și încrezători în misiunea noastră și vrem să demonstrăm și altora că dragostea pentru muzică este și va fi o expresie a contemporaneității, o însușire inerentă fiecărui pasionat de frumos și o șansă de a deveni mai buni ca indivizi.” – Solartis Quartet

////// Expoziția „De la gramofon la media digitală. 01”

Expoziția se va desfășura în mai multe etape pe parcursul Stagiunii ICon Arts @ Biblioteca Astra și va pune în lumină colecții deosebite ale bibliotecii care pot fi consultate și chiar împrumutate acasă.

Luni, 12 februarie, vor fi expuse în Sala de Festivități discuri de gramofon și vinil imprimate cu muzica de excepție a celor trei compozitori abordați interpretativ într-o viziune nouă, de tânărul Cvartet Solartis.

Portretele sonore Haydn, Beethoven și Dvořák se vor regăsi într-o reprezentare complexă care cuprinde documente audio, partituri și știme. Pasionații de muzică clasică și amatorii de obiecte vintage vor regăsi aici o serie discuri de ebonită fabricate de prestigioasele companii The Gramophone, Telefunken și Polydor, în prima jumătate a secolului XX.

De asemenea, vor fi expuse înregistrări din perioada interbelică ale lucrărilor lui Ludwig van Beethoven, în interpretarea marilor orchestre europene (Orchestra din Amsterdam, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica din Berlin).

Pe lângă acestea, discurile de vinil vor aduce în atenția publicului valoroase interpretări ale cvartetelor de coarde compuse de Haydn și Beethoven, înregistrate de companiile Electrecord (România), Melodia (URSS), Supraphon (Cehoslovacia) sau Qualiton (Ungaria).

Concertul pentru violoncel și orchestră în B minor, op. 104, al compozitorului de origine cehă, Antonin Dvořák, se regăsește în versiunea cunoscutului violoncelist Mstislav Rostropovich, alături de Orchestra Filarmonicii din Berlin și a dirijorului Herbert von Karajan.

///////////////

Vă reamintim că intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.
Nu uitați să vă rezervați locurile din timp la adresa bjastrasibiu@gmail.com

Despre Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA

Și în 2018, ICon Arts vă invită să redescoperiți spații istorice din Transilvania prin intermediul muzicii clasice și al jazzului. De data aceasta, mult mai devreme, printr-o stagiune organizată în parteneriat cu Biblioteca ASTRA din Sibiu, una dintre cele mai vechi biblioteci din Transilvania.

Sala Festivă a bibliotecii, emblemă a decorațiunilor luxuriante de secol 19, va găzdui concerte jazz, blues, muzică de cameră sau chitară clasică, în avanpremiera ediției cu numărul 16 a Festivalului ICon Arts care va avea loc în această vară.

Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca Astra este un eveniment organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul „Oportunități la tine acasă” destinat tinerilor muzicieni români care pot găsi oportunități reale de afirmare aici, acasă, în România.

Adrian Nour Trio, Cvartetul Solartis, Viorica Pintilie & Friends, Duo Kitharsis și Blue Noise sunt protagoniștii stagiunii pe care o propune UCIMR în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Concertele se vor desfășura în perioada 29 ianuarie – 26 martie 2018 proiectul fiind conceput pentru a crea punți de comunicare și spații de dialog între publicul larg, muzicieni, melomani, profesioniști din domeniul gastronomiei și oenologiei și, nu în ultimul rând, iubitorii de carte.

Un eveniment susținut de Jidvei, Villa Vinea. Parteneri: Exces Music, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, OSR – Organizația Somelierilor din România, Tribuna, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, Turnul Sfatului, Zile și Nopți, Profil Cultural, aplicația Urby.

Alte sugestii

23 Aug
Subcarpati at Focus in the Park 2019
Concert
Începe la 12:00  |  Parcul Sub Arini, Sibiu, Romania
VIDEO
24 Aug
FiRMA at Focus in the Park 2019
Concert
Începe la 12:00  |  Sub Arini Park, Bulevardul Victoriei, Sibiu 557260, Romania
VIDEO
25 Aug
Vița de Vie at Focus in the Park 2019
Concert
Începe la 12:00  |  Focus in the Park Sub Arini Park, Bulevardul Victoriei, Sibiu 557260, Romania
Vezi mai multe evenimente