Ion BAICU. Simfonia lemnului


Când:
5 August 14:00 15:00
Bilete:
Adulti: 6 lei, Elevi, studenti, persoane cu handicap usor, posesori card Euro 26: 1,5 lei, Pensionari: 3 lei
Gazdă:

Muzeul Brukenthal, Piața Mare, Nr. 4-5, Sibiu 550163, România

Despre

Ion BAICU. Simfonia lemnului

Locul de desfăşurare: Palatul Brukenthal, Sălile de expoziţii temporare
Durata: 5 – 31.08.2014
Vernisaj: 5 august, orele 14:00
Curator: Dr. Daniela Dâmboiu

Text oferit de curatorul expoziţiei
Expoziţia retrospectivă dedicată artistului Ion Baicu (Buzău, 1923 – Braşov, 2006) oferă vizitatorilor experienţa receptării unor concepţii despre lume şi viaţă reliefate prin intermediul unui element esenţial al naturii, lemnul, ales nu întâmplător datorită conotaţiilor lui simbolice (lemnul Sfintei Cruci, lemnul Pomului Vieţii sau lemnul Pomului Cunoaşterii Binelui şi Răului din Grădina Eden) şi pe de altă parte, a familiarităţii spiritului românesc cu acesta ca materie primă şi respectiv, ca mod de exprimare în arta populară şi cea cultă.
Pasiunea lui Ion Baicu pentru sculptură s-a concretizat destul de târziu, după împlinirea vârstei de 50 de ani. La liceul pe care l-a urmat în Braşov l-a avut profesor pe Hans Mattis-Teutsch, ale cărui cursuri şi operă i-au marcat „întreaga viaţă”. Comunismul însă i-a distrus curând familia, ca multor altor partizani ai luptei anti-comuniste din Braşov, Munţii Făgăraşului şi din alte centre de rezistenţă din ţară. Fratele său, Petre Baicu – scriitor (ajuns ulterior membru al Uniunii Scriitorilor din România) – a fost condamnat în 1948 la 18 ani şi jumătate de detenţie grea din motive politice, fiind eliberat abia în 1964. Ion Baicu a fost el însuşi închis şi chinuit în Braşov între anii 1949–1950, apoi din nou în 1952–1953, când a fost trimis „la Canal”, în lagărele de muncă forţată de la Midia şi Năvodari. Având de înfruntat astfel de probleme existenţiale în adolescenţă, putem aprecia că pasiunea „modelării” lemnului a mocnit în el şi a reuşit să o exprime abia când a ajuns într-o etapă mai liniştită din viaţa sa.
Se spunea despre Ion Baicu la un alt vernisaj al unei expoziţii personale că în sculpturile sale artistul „caută sensul universului şi al terestrului sub semnul căldurii degajate de fibra lemnoasă” (Prof. Univ. Dumitru Acu, Consemnări. Măreţia lemnului, Sibiu 1993). La rândul său, Ion Baicu afirma că: „De când e lumea, cele mai frumoase lucruri s-au făcut cu mâna. Cu ele s-au înălţat biserici, şcoli. Dar tot mâinile au distrus. Cel mai uşor am explicat acest crez cioplind mâini.” Mâinile sculptate de artist devin personificări (Adam şi Eva, Binele şi Răul) sau expresia sinceră a credinţei pure (Rugă, Rugăciune). Mâna cu degetul acuzator al lui Émile Zola, intitulată J’Accuse, reprezintă protestul scriitorului împotriva procesului Dreyfus din anul 1894; „o mână ce arată cu degetul către nedreptate”, explica Ion Baicu. Basorelieful Unde nu-i cap, vai de picioare exprimă simţul ironic şi critic care nu îi lipsea artistului; el i-a schiţat pe alegători cu tălpi ieşite din gulere, în loc de capete. „De când e lumea poporul nostru a votat cu picioarele, nu cu capul”, aprecia Ion Baicu.
Artistul însuşi şi-a grupat creaţiile din punct de vedere tematic în „Simfonia mâinilor”, „Invitaţie la meditaţiune”, „Iubirea şi ipostazele ei”, „Eternul feminin” ş.a. Toate lucrările sale au un puternic substrat spiritual, moştenit din viaţa satului românesc. Fascinat de Brâncuşi, a cărui operă a admirat-o şi a analizat-o îndelung în cataloagele şi literatura de specialitate la care a avut acces în perioada respectivă, Ion Baicu a eliberat sculptura de toate elementele secundare, încercând să surprindă esenţa realităţii. „Arta trebuie să fie realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitate cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulţi numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor” (Brâncuşi).
În anul 1976, Ion Baicu a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Braşov.
Evenimentele revoluţionare din 1989 l-au înflăcărat din nou, în ciuda vârstei de aproape 67 de ani. La începutul anului 1990, Asociaţia Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA) – desfiinţată abuziv de regimul comunist – a fost reactivată simultan în mai multe localităţi din toată ţara, Ion Baicu numărându-se printre membrii fondatori ai filialei din Braşov. O serie de trei sculpturi reprezentative ale artistului Ion Baicu au fost reproduse sub titlul De la Binecuvântare la Victorie pe prima pagină a Revistei de cultură ASTRA din Braşov, Anul XXV, Nr. 1 – 220, ianuarie 1990. Articolele publicate în revista respectivă descriau pagini din istoria la care era martor artistul, cum sunt: „Braşov, jurnal de stradă, 21-22-23 decembrie 1989”, Leonard Oprea; „Cuvântul ieşit la lumină”, Valeriu Sîrbu; „Roumanie – le sang de la liberté”, documentar de Marius Petraşcu pornind de la primele gazete europene care au reflectat evenimentele extraordinare desfăşurate în „Anul popoarelor 1989”, an încheiat cu evenimentele din ţara noastră. (Pe ultima pagină a revistei a fost reprodusă imaginea aşa-numitului „Gavrosche bucureştean”, înfăşurat în steagul tricolor, de pe coperta săptămânalului francez Paris-Match, imagine care a făcut înconjurul lumii.) Entuziasmul acelor evenimente îi dădeau probabil speranţa că Rezistenţa anticomunistă dusă de mulţi apropiaţi şi generaţia lui nu a fost în zadar.
Artistul Ion Baicu a colaborat la 48 de expoziţii de grup şi a organizat 15 expoziţii personale; un număr mare de lucrări ale sale se află în prezent în colecţii particulare din ţară şi străinătate.
A fost numit Cetăţean de onoare al Oraşului Braşov la 1 Decembrie 1999, ca mulţi alţi deţinuţi politici.
Filosofia artistică a lui Brâncuşi nu i-a fost străină artistului Ion Baicu. Aşa cum Brâncuşi a vrut să dovedească „lumii că este cu putinţă o sculptură a focului”, că „sculptura nu este altceva decât apa însăşi” sau că a făcut „piatra să cânte”, sculpturile lui Ion Baicu se constituie – prin simplitatea şi echilibrul formelor, armonia şi măiestria execuţiei artistice şi înţelegerea de către artist a „graiului lemnului” – în imagini vizuale cu valenţe muzicale, într-o simfonie fantastică a lemnului.

Fotografii