Proiectie Fixeur la TIFF Sibiu 2017


Când:
22 Iunie 20:00 - 23 Iunie 00:00
Gazdă:

Teatrul Gong, Str. Al. Odobescu, Sibiu
Organizator:

Despre

Fixeur, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, va avea o proiecție speciala în cadrul TIFF Sibiu 2017, joi, 22 iunie, de la ora 20.00, la Teatru Gong (Strada Alexandru Odobescu 4).
Evenimentul va avea loc în prezența actritei Andreea Vasile.

Fixeur a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, în cadrul Toronto International Film Festival.
Cel mai nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, Fixeur a câștigat saptamana trecuta Marele Premiu la Festivalul International de Film de la Oslo.

Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră, repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

Fixeur este cel de-al V-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după "Pescuit sportiv" (2008), "Din dragoste cu cele mai bune intenții" (2011) , “Domestic” (2012), „Ilegitim” (2016) producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: "Valuri" (2007), "Lord" (2009), "Colivia" (2010), "Chefu'" (2012), “Artă” (2014), “Excursie” (2014).

Fixeur este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village