Proiecţii şi sesiune Q&A la Teatrul GONG

Prezentare, Întâlnire

Data și ora:
Gazdă:

Teatrul Gong, Str. Al. Odobescu, Sibiu

Despre

Hi Film Productions (România) și Teatrul GONG prezintă la Sibiu, în paralel cu lansarea națională în cinematografe, premiera lungmetrajului „ÎMI ESTE INDIFERENT DACĂ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI” în regia lui RADU JUDE.
**
Proiecția de gală de vineri, 28 septembrie, ora 17:30 va fi urmată de o sesiune Q&A - întrebări și răspunsuri - cu regizorul Radu Jude şi actorul Alexandru Dabija.
**
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este primul film românesc care a fost premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera în luna iulie 2018. Lungmetrajul este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.
-------------------------------------------
vineri, 28 septembrie, orele 17:30 & 20:00
sâmbătă, 29 septembrie, ora 13:00
duminică, 30 septembrie, orele 17:30 & 20:00
sala Parter, Teatrul GONG
--------------------------------------------
“ÎMI ESTE INDIFERENT DACĂ ÎN ISTORIE VOM INTRA CA BARBARI”

DIN DISTRIBUŢIE: Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ;
SCENARIU ŞI REGIE: Radu Jude; IMAGINE: Marius Panduru (RSC); MONTAJ: Cătălin Cristuţiu; SUNET: Jean Umanski; MIXAJ: Cristinel Şirli; DESIGN DE SUNET: Dana Bunescu; INGINER SUNET: Jean Umansky; DECORURI ŞI COSTUME: Iuliana Vîlsan; SUPERVIZARE COSTUME: Cireșica Cuciuc; MACHIAJ: Petya Simeonova; COAFURĂ: Domnica Bodogan;

Producător: Ada Solomon;
Coproducători: Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade; Producător asociat: Holger Stern; Distribuitor România: microFILM;
Recomandat de EUROPA FM.

Festivaluri: Herceg Novi Film Festival - Montenegro Film Festival; Vukovar Film Festival (Croația);
Premii: trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu; Golden Barge pentru cel mai bun lungmetraj.

film NErecomandat celor cu vârsta sub 15 ani (N15)
durată: 139 min.

**
"Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" - fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, dând startul campaniei de purificare etnică de pe Frontul de Est. Filmul încearcă să ofere un comentariu al acestei fraze.

reconstituire militară - Hannah Arendt - spectacol - 1941, "anul care se tot repetă", văzut din 2018 - citate - arme - imagini de arhivă - masacrul de la Odessa - 16 mm și video - muzeul militar - negaționism - video-mapping - panaramă - dialoguri - fanfară - Isaac Babel - narațiune fragmentară - Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren - trivializare prin comparație - scenariu de Mareșalul Antonescu - foc - regia Radu Jude - cu Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan - glume cazone - oameni obișnuiți - nunca mas! - trecut prezent, prezent trecut.

**
Preţ bilete: 10 lei (tarif unic)

Accesul publicului la oricare din proiecții se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare exclusiv la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Filmul NU este recomandat celor cu vârsta sub 15 ani. (N15)

Vă aşteptăm cu drag la film!