SPECTACOL-RECITAL DE POEZIE ȘI JAZZ LA LIBRĂRIA HABITUS


Data și ora:
Gazdă:

Piața Mică 4, Sibiu, România
Organizator:

Despre

Două cuvinte…” este un spectacol recital în care poezia dialoghează cu muzica. Poezia muzicii şi muzicalitatea poeziei se împletesc într-o atmosferă sonoră aparte pentru a spune o poveste de dragoste, folosind limbajul poetic şi pe cel al muzicii de jazz. Poezia ca partitură şi improvizaţia muzicală pe o temă poetică.

Muzica live a celor doi muzicieni: Cătălin Milea (saxofon şi clarinet bass) şi Sorin Romanescu (chitară), nu ilustrează versurile, ci vorbeşte, participă activ la povestea spusă de actriţa Delia Nartea pe versurile lui Sebastian Grama.

Conceptul spectacolului îi aparţine Deliei Nartea. Muzica aparţine celor doi muzicieni. Acest spectacol face parte dintr-un proiect mai amplu, care își propune să aducă în fața publicului poezia contemporană românească într-o nouă formă, fără artificii vizuale, lăsând ocazia publicului să vizualizeze povestea lăsându-se purtat doar de universul sonor bogat propus de cei trei protagoniști.

SUPORT ARTISTI : 20 lei

DELIA NARTEA

În copilărie și adolescență a studiat pianul și canto clasic, a fost membră a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române. Încă din perioada liceului a fost distribuită în roluri principale în filme și seriale TV.
A absolvit Academia de Teatru și Film în 1994, la clasa profesorului Ion Cojar și timp de 2 ani a jucat pe scena Teatrului Toma Caragiu Ploieşti.
Din 1996 este actriţă a Teatrului de Comedie din București, teatru în care a jucat numeroase roluri ca:
Helene din ”Pălăria” de E. Labiche, Clara în “Trei nopți cu Madox” de Matei Vișniec, Constantza din “Căsătorie în stil olandez” de Carlo Goldoni, Nina din “Escu” de Tudor Mușatescu, Ekaterina Volkova din “Audiția” de A. Galin, Luluța din “Chirița of Bârzoieni” după V. Alecsandri, Maria din “A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare, Doris din “Fata de mătase artificială”, de Irmgard Keun, Domnişoara Iulia din “Domnişoara Iulia” de August Strindberg, Isabelle din “Iluzia comică” de Pierre Corneille, Fata “Eu când vreau să fluier, fluier” de Andreea Vălean, Silvia din “Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, Annie Jaquet din “Când vine barza”de André Roussin , Văduva Begbick din “Galy Gay” de Bertholt Brecht, Annette Reille în “Doamne…ce măcel!” de Yasmina Reza, Nataşa în “Învață-mă, Celine” de Maria Pacôme, Cecilia în “Un cuplu ciudat”de Neil Simon, Fanny în “Urâtul” de Marius von Mayenburg, Mătușa Mary / Bunica / Judy în “Cum am învățat să conduc” de Paula Vogel, Mariana în ”La vita e bella” de Radu F. Alexandru.
Roluri la Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești :
Mama în „Chip de foc” de Marius von Mayenburg, Prietena în „Acum sau poate niciodată” de Vladimir Krasnogorov.

A lucrat cu regizorii: Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Lucian Giurchescu, Radu Mihăileanu, Nae Caranfil, Geo Saizescu, George Busecan, Alice Barb, Vlad Cristache, Felicia Dalu, Eugen Gyemant, Jens Monach și alții.
A devenit doctor în arte în anul 2008, a predat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografie, Master-Actorie, a compus muzică pentru spectacole de teatru. A jucat în filme, a moderat diverse emisiuni TV și este o prezență constantă a Teatrului Radiofonic, unde a interpretat peste 50 de roluri. De trei ani coordonează “Atelierul de Teatru”, școala de teatru pentru copii.
Website: www.delianartea.ro

SORIN ROMANESCU

Muzician de jazz (chitarist, improvizator, compozitor), sound designer, producător audio, a concertat în țară și în străinătate alături de muzicieni precum :
- pianiștii Marius Popp (care i-a fost și profesor), Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Romeo Cozma, Lucian Ban, Sam Newsome, Alex Harding, Wylard Dyson și Arthur Balogh, Paolo Profeti;
- saxofoniștii Garbis Dedeian, Nicolae Simion, Cristian Soleanu, Mihai Iordache, Cătălin Milea;
- contrabasiștii Vlaicu Golcea, Pedro Negrescu, mai tânărul basist Utzu Pascu;
- bateriștii Eugen Nichițeanu, Vlad Popescu și mai tânărul Tavi Scurtu;
- vocalistele Maria Răducanu, Marta Hristea, Teodora Enache, Ruxandra Zamfir.
În anii '90 a activat ca basist în grupul "Sarmalele Reci" alături de care înregistrează în 1995 albumul de succes al acelor vremuri, "Țara te vrea prost". Din 2005 cântă în trupa lui Alexandru Andrieș alături de care și înregistrează 6 albume. Din 2000 până în 2010 devine membru al ansamblului de muzica contemporană "Pro Contemporania" condus de Irinel Anghel alături de care concertează în țară și străinătate.
Semnează muzica unor spectacole de dans contemporan ale coregrafilor Vava Ștefănescu, Eduard Gabia, Florin Fieroiu, Andreea Novac și muzica de film originală pentru filmul documentar ”Cold Waves – război pe calea undelor”, în regia lui Alexandru Solomon.
A scris muzica pentru filmul documentar ”Afacerea Tănase - leapșa pe murite” în regia lui Ionuț Teianu, nominalizată la categoria “Cea mai buna muzică” la premiile GOPO 2014.
Aparitii discografice: Țara te vrea prost (1995) – cu Sarmalele Reci; Pe vale (2002) – cu Maria Răducanu, Vlaicu Golcea; Colinde (2002) – cu Maria Răducanu, Vlaicu Golcea; Non-Entropy (2002) – cu Marta Hristea, Vlaicu Golcea; Scared of jazz (2003) – cu grupul AIEVEA; Friday (2003) – ; 11 - Live at Green Hours (2005) – cu grupul AIEVEA; Comandă speciala (2005) – cu Alexandru Andrieș; Dissipatin' (2005) – cu Ștefan Iordache; Ediție specială (2006) – cu Alexandru Andrieș; La Sala Auditorium (2006) – cu Alexandru Andrieș; Standards (2006) – cu Ioana Mintulescu; În sfârșit la M.I. (2008) – cu Alexandru Andrieș; Acustic la Teatrul ACT (2008, DVD) – cu Alexandru Andrieș, Ioana Mântulescu; Being Green (2009) – cu Ruxandra Zamfir și Mircea Tiberian;
Live in Bucharest (2011) – cu Cristian Soleanu, Vlaicu Golcea și Vlad Popescu; Colinde și Povești de Crăciun – cu Luiza Zan; UNDERCOVER (2012) – cu Alex Man; James Taylor (2012) – cu Alexandru Andrieș; Guitar Hands On A Singing Body (2012) – cu Irinel Anghel; INTERIOARE 2014 (CD, DVD) – cu Alexandru Andrieș; Crazy World (2014) - cu Nicolas Simion Group; Romanian Impressions (2014) – cu Nicolas Simion și Luiza Zan; Waiting for Bucharest cu Paolo Profeti, Alessandro Rossi, Cristiano Da Ros, Davide Incorvaia (2015).

Premii: Best Jazz Group, 2002 – pentru grupul Aievea, oferit de Societatea Națională de Radiodifuziune Best Jazz CD, 2002 – pentru CD-ul "Pe vale", oferit de Societatea Națională de Radiodifuziune; Bucharest Jazz Award, 2003 – pentru grupul Aievea, oferit de Societatea Națională de Radiodifuziune și de ziarul "Cuvântul"; Best Jazz Group, 2007 și 2008 – pentru Art Jazz Trio (cu Cristian Soleanu și Vlad Popescu), oferit de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Fundația MUZZA; Best Jazz Musician, 2008 oferit de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Fundația MUZZA; Best Jazz Musician, 2010 oferit de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Fundatia MUZZA; Nominalizare la Premiile GOPO 2013 la categoria “Muzică originală” pentru muzica filmului documentar “Afacerea Tănase”.

CĂTĂLIN MILEA

Considerat unul din cei mai creativi muzicieni din jazz-ul actual, Alumni al prestigioasei Huygens Beurs (grant oferit de guvernul olandez în perioada 2008-2010) și susținut de Fundația Makarov, Cătălin Milea a înregistrat albumele "Re-Bop Unit featuring Dick Oatts" (avându-l ca invitat pe unul dintre muzicieni cei mai apreciați din New York, Dick Oatts, lead alto la Village Vanguard Big-Band) și albumul "Something for Now", cu trio-ul de muzică improvizată RAM (Rodriguez/Aksunger/Milea).

Saxofonistul a înregistrat și concertat cu diversi artiști/ansambluri ca invitat : European Youth Big-Band (condus de Peter Herbolzheimer), European Contemporary Orchestra (ECO), Camerata Ardesko; ca lider, cu trio-ul Synaesthetik, Confluence Quartet, Re-Bop Unit, Cătălin Milea Hammond Trip.

În prezent, muzicianul poate fi văzut concertând cu Romanian Jazz Collective (un grup dedicat, axat pe compoziții de jazz exclusiv românești), Pierre Dunker Quartet, Giovanca, Imagination Orchestra, Bigband-ul Radio și altele.
Câțiva din muzicienii cu care acesta a colaborat: Carlo de Rosa, Eric Revis, Tommy Crane,
Nasheet Waits, Anthony Pinciotti, Dick Oatts, Sam Newsome, John Engels, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Johnny Răducanu și mulți alții.

Acesta este și un educator activ, oferind ateliere de lucru și cursuri de măiestrie. El este, de asemenea, redactor-șef al primei reviste românești de jazz, revista Jazz Compas.

Pentru mai mult info vizitați CATALINMILEA.COM | Website of Romanian saxophonist Catalin Milea.