Spectacolul „Echilibru fragil” la TNRS


Data și ora:
Gazdă:

Bulevardul Corneliu Coposu 2, Sibiu 550245, Romania

Despre

Echilibru fragil
Text: Edward Albee
Regia: Mariana Cămărășan
Manager proiect: Claudia Maior
Cu: Serenela Mureşan, Florin Coşuleţ, Ioana Cosma, Mariana Mihu – Plier, Mihai Coman, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Vlad Robaș, Diana Fufezan

Când nu e niciun ungher în care să nu te izbești de o taină, când rămâi treaz și stai de veghe ca un paznic de noapte pe holurile tăcute ale unei case, poți simți respirația ei egală, profundă. Și căldura ei aparte – răsuflarea apăsătoare a unei case cufundate în somn. Ce înseamnă somnul unei case, când doarme o casă? ... Atunci când dorm oamenii? Dar cum e să simți o altfel de respirație, cum e să simți frigul care te pătrunde, când fiecare pat este treaz, toată noaptea, încremenit, cu ochii deschiși privind fix în întuneric?

O casă este un refugiu, este o cetate cu ziduri de apărare ridicate împotriva lumii exterioare. Dar ce te apără de ce este în interior și, mai ales, ce te apără de tine însuți? De lumea dinlăuntrul tău? Sunt oameni care se întorc acasă. Sunt oameni care caută o casă. Sunt oameni care trăiesc într-o casă, care vor să plece și în același timp vor să rămână. Toți vor iubire. IUBIRE. Uneori o pretind, uneori o resping. Se adună toți – ca într-o barcă de salvare – ca într-o Arcă a lui Noe – pe care urcă toate visele, toate spaimele, toate bucuriile și durerile – toate poverile și toate darurile. Viața și moartea. Știut și neștiut. Și uneori e prea mult. E prea mult în aceeași barcă. Prea mult în fiecare.

O casă este pentru unii închisoare, pentru alții refugiu. Pentru unii e portul în care ancorează, locul de unde pornesc în larg. Pentru alții e lumea. O casă este o lume. Fiecare om este o lume. „Să montez acum un text despre frică are o actualitate care face procesul acesta să-mi pară indecent. Despre anii aceștia pe care îi trăim, despre pierderile fiecăruia dintre noi – chiar și despre descoperiri – despre frica acestor ani – mi-e greu să cred că a venit deja timpul să vorbim. Nu s-au decantat toate, nu ne mai cunoaștem nevoile reale, actuale, urmăm inerția unui timp deja apus, lumea s-a schimbat.

Ce e sigur – e că avem nevoie să ne împărtășim ce trăim, ce înțelegem din ce trăim și mai ales ce nu înțelegem. Ce e sigur – e că nu vor dispărea niciodată rătăcirile și niciodată nevoia de a ne regăsi. În ultimă instanță, nevoia de a ne întâlni. Ce înseamnă azi curajul de a trăi, de a dărui, de a proteja, de a ierta – de a te ierta? Dorința de a fi iubit și a iubi? Taina de a te iubi.

Pare indecent să vorbești azi despre frică, e ca și cum ai sta să pui în scenă marele incendiu din Trei surori, în timp ce orașul în care ești arde cu adevărat. Și totuși... frica sălășluiește în interior, e un foc înlăuntrul nostru – și nu există loc mai potrivit ca teatrul – pentru a pătrunde în inima noastră, în sufletul nostru – pentru a ne aduce alinare și vindecare nouă – oamenilor, deopotrivă creatori și spectatori. Nu e loc mai potrivit în care să ți se spun: ȘTIU, E GREU, să ți se spună GREȘESTI, dar și AI DREPTATE. Nu e loc mai potrivit în care să spui: NU SUNT SINGUR.

Nu montez un text despre frica, ci despre iubire, despre viață, despre a exista si mai ales despre a co-exista. Și nu îl montez singură. Este o poveste despre A FI ÎMPREUNĂ” – Mariana Cămărășan.

Evenimentul este realizat sub forma unei repetiii generale cu public. La finalul reprezentațiilor vor avea loc discuții cu publicul, în urma cărora va rezulta forma finală a spectacolului.