Ziua Sugarului, ediția a X-a, ANIVERSARĂ


Data și ora:
Gazdă:

Muzeul Satului, DJ106A, Sibiu, România
Organizator:

Despre

Ziua Sugarului, ediția a X-a, ANIVERSARĂ

Muzeul ASTRA organizează pe 5 iulie, zona Etno Tehno Parc (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului), între orele 10 şi 20, ediţia a X-a a evenimentului Ziua Sugarului. Acţiunea, ajunsă la ediţia aniversară, are ca public ţintă familiile – părinți cu sugari, bunici, chiar străbunici și alte rude: fraţi, surori, nași, unchi și mătuși, veri și verișoare.

Prin programul pe care îl propune, Ziua Sugarului este momentul în care părinţii pot demonstra cât sunt de abili, iar bebeluşii sunt antrenaţi în jocuri şi concursuri cu premii. Evenimentul este dedicat, în primul rând, copiilor cu vârste cuprinse între o zi şi doi ani. Ei sunt pilonii principali în tradiţionalele întreceri: Cross-ul Bebe, pe mochetă (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel.

Pentru părinţi sunt pregătite în program o serie de concursuri instructive şi distractive, cum ar fi: Mămica ŞtieTot şi Tăticul Priceput, iar cine va dori să afle lucruri noi în ,,meseria” de părinte, are ocazia să o facă în workshopurile de consiliere pre/ postnatală şi parenting (arta de a fi părinte)
Bella Happy este partenerul oficial al evenimentului.
Intrarea este gratuită pentru copiii cu vârsta până la 3 ani şi un însoțitor.

La Ziua Sugarului, Asociația Mâini Unite - din dragoste pentru copii va pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat cu acest scop și va oferi consiliere specifică pe tot parcursul evenimentului. Consilierul în alăptare Gabriela Stănescu va aborda tema adaptării alăptării la puseele de creștere și cunoașterea ritmului copilului. Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii va oferi drept premii participanților la concursuri, broșuri cu informații despre diversificarea alimentelor.

Asociaţia Baby Care, prin medicul neonatolog doamna Livia Ognean, împreună cu Grupul de sprijin pentru purtarea sănătoasă a bebeluşilor, Kangaroo Moms Sibiu, vor oferi, între orele 13.15 şi 13.45, o prezentare a sistemelor de purtare ergonomică, sfaturi cu privire la alegerea unui portbebe, rezolvarea posibilelor probleme legate de folosirea dispozitivului şi consultanţă de specialitate în dezvoltarea sănătoasă, echilibrată şi armonioasă a copilului, sub sloganul: Mami, poartă-mă!

Cabinetul individual Oana Vasiu va oferi câștigătorilor locurilor I la concursurile evenimentului, câte o ședință gratuită de consiliere psihologică pentru copil și familie, iar Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron – Early English va organiza şi în acest an ateliere, activităţi şi jocuri în limba engleză.

De la ora 10 până la ora 10:30, va avea loc Înviorarea de dimineaţă în limba engleză , iar între orele 15:30 şi 16:00 încă o serie de jocuri: Afternoon games 4 Kids.

Agenția Națională ANTIDROG va organiza activităţi specifice de prevenire a consumului de droguri legale şi ilegale, de substanţe noi cu efect psihoactiv („etnobotanice”) şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos ce va implica un grad mărit de responsabilitate civică.

Cireaşa de pe TORTUL (de la D’Or Mândra) Zilei Sugarului este Întâlnirea ADIO BIBERON!, dedicată tuturor participanţilor ediţiilor anterioare, între orele 18 şi 20. Aici, Muzeul ASTRA şi sponsorii evenimentului vor veni cu surprize destinate tuturor copiilor.

PROGRAM
ZIUA SUGARULUI
ediţia a X-a
Muzeul în Aer Liber, Etno Tehno Parc
5 iulie 2015 – orele 10.00 – 20.00

Ora 10.00 – Deschiderea oficială
Orele 10.00 – 10.30 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:
 Cross-ul Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
 Cross-ul Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
 Concursul Mămica ŞtieTot
Orele 10.30 – 11.15 – Cross-ul Bebe
Orele 11.15 – 12.15 – Mămica ŞtieTot
Orele 12.15 – 13.00 – Cross-ul Bobocel
Orele 13.15 – 13.45 – „Mami, poartă-mă!” – Asociația Baby Care si Kangaroo Moms Sibiu

PAUZĂ INTERACTIVĂ, ÎNTRE ORELE 14.00 – 16.00
(JOCURI, DESEN, MUZICĂ, DANS ŞI VOIE BUNĂ)

Orele 15.30 – 16.00 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:
 Miss & Mister Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
 Tăticul Priceput
 Miss & Mister Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
Orele 16.00 – 16.20 – Miss Bebe
Orele 16.20 – 16.40 – Mister Bebe
Orele 16.40 – 17.00 – Concurs Tăticul Priceput
Orele 17.00 – 17.20 – Miss Bobocel
Orele 17,20 – 17,30 – HELLO SUNSHINE  – Prezentare de modă Hermannstadt Design
Orele 17.30 – 18.00 – Mister Bobocel
Orele 18.00 – 20.00 – Întânirea „ADIO, BIBERON!” – Ziua Sugarului la Zece Anișori!

Asociația Mâini Unite - din dragoste pentru copii
Asociația BABY CARE
Kangaroo Moms Sibiu
 Consiliere în alăptare
 Consiliere psihologică pre- și postnatală
 Parenting, arta de a fi părinte
Hermannstdt Design – Hainuțe chic pentru prichindeii care ne colorează viața!
 Prezentare de modă HELLO SUNSHINE
Centrul de învățare a limbii engleze HELEN DORON EARLY ENGLISH
 Ateliere de creație, activităţi şi jocuri în limba engleză pentru copii
 Prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru copii
o Activitati de 10 minute pentru copii (Înviorare de dimineață în limba engleză - 10,00 – 10,30; Afternoon Games 4 Kids - 15,30 - 16,00)

Intrarea liberă pentru copiii cu vârsta până la 3 ani și un însoțitor

Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Responsabil acţiune C.N.M. ASTRA: Irina-Eliza Penciu, muzeograf CNM ASTRA

Fotografii