Abonamente gratuite elevi – reîncărcarea lunară a abonamentului gratuit


Noutăți TURSIB

Începând cu luna iunie 2020, toţi elevii, indiferent de domiciliu, beneficiază de gratuitate la transportul public în comun.

Tursib SA, doreşte să le mulţumească tuturor celor care au completat deja cererile în acest sens pe site-ul sau la agenţia noastră. Acestora le-au fost emise carduri noi, sau le-a fost activată gratuitatea pe cardurile pe care deja le deţineau. Îi rugăm însă pe toţi să nu uite faptul că pentru a beneficia în continuare de această gratuitate, trebuie să îşi reactiveze lunar abonamentul, la fel ca la orice abonament de transport în comun. 

Acest lucru se poate face online, accesând pagina https://tursib.ro/abonament/gratuit de pe site-ul Tursib, sau se poate face deplasându-vă personal la oricare dintre punctele noastre de vânzare (agenţie, casierie sau chioşcuri de bilete), unde abonamentul vă va fi activat automat. Nu uitaţi să aveţi în acest caz şi cardul la dumneavoastră pentru a putea efectua procedura de activare.

De asemenea dorim să îi invităm pe toţi elevii care doresc să beneficieze în mod gratuit de serviciile de transport public să facă o cerere în acest sens pe site-ul nostru sau la Agenţia de pe Calea Dumbrăvii nr. 135 zilnic între orele 6.30 – 21.00, asta dacă nu au făcut-o deja. Îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca aceste cereri să fie procesate în cel mai scurt timp, iar toţi cei care solicită acest drept, să poată circula gratuit cu autobuzele Tursib ori de câte ori au nevoie.  

Vă mulţumim tuturor celor care utilizaţi serviciile noastre de transport!

Alte sugestii

Stadiul Regulamentului privind taxa de salubrizare
Linia Verde de transport public în centrul istoric va fi funcțională până în luna septembrie a acestui an
Serviciul Stare Civilă extinde programările online pentru înregistrarea nou-născuților
Parteneriat Primăria Sibiu - Primăria Șelimbăr pentru realizarea trenului urban
Termenele de emitere a cărților de identitate se prelungesc din motive tehnice