Aproape 3.700 de sibieni în izolare și 159 în carantină din cauza coronavirusului. Sancțiuni de 350.000 de lei


sursa: Tribuna.ro

În județul Sibiu sunt monitorizați, vineri, 3.674 de sibieni în izolare și 159 în carantină. Au ieșit din carantină un număr de 43 de persoane, ridicând cifra totală de persoane ieșite din carantină până în prezent, la 67 de persoane în județul Sibiu.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de reprezentanții Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 85 de apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor.

De asemenea, tot în ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de peste 30 de cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, au intervenit pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Astfel, 312 polițiști sibieni și peste 85 de jandarmi și 14 militari, au desfășurat 252 misiuni în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 197 de persoane și 10 societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, au fost aplicate 264 sancțiuni în valoare de 350.000 lei.

De asemenea, au fost duse 30 persoane în centrele de carantină și 18 persoane au fost mutate din izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată, întrucât nu au respectat prevederile legale incidente.

Polițiștii sibieni au verificat respectarea măsurilor dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020. În urma acțiunilor au fost depistate 118 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.

Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, face apel la toți cetățenii să respecte măsurile impuse pe durata stării de urgență, prin Ordonanțele Militare, să evite deplasările, să fie în permanent contact cu persoanele vârstnice care sunt cele mai expuse în această perioadă, să prezinte lucrătorilor MAI documentele solicitate care atestă motivul/urgența circulației în afara locuinței/gospodăriei și să se informeze în permanență despre situația în care ne aflăm, dar numai din surse oficiale.

Alte sugestii

Bani din bugetul local pentru bone, în cazul în care nu găsiți loc în creșă sau grădiniță
Primăria Sibiu menține gratuitatea la parcare pentru personalul medico-sanitar din Sibiu
Măsuri speciale și la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor
LOCURILE DE JOACĂ RĂMÂN ÎNCHISE PENTRU PROTECȚIA COPIILOR!
Din 18 mai, direcțiile și serviciile Primăriei Sibiu reiau audiențele cu cetățenii