De unde putem comanda meniul complet de PAȘTE


Umplem masa de Sărbători cu ajutorul serviciilor de delivery

Deși sunt închise, restaurantele caută modalități de a-și continua activitatea și de a se reinventa. Zilele acestea, tot mai multe dintre ele au lansat meniuri complete de Paște disponibile la livrare, cu ajutorul cărora te poți bucura de o masă completă, tradițională, de Sărbători. O ocazie bună, dacă nu ești foarte pasionat de gătit și/sau dacă îți dorești să susții afacerile locale și să le ajuți să reziste acestei perioade dificile.

Un lucru care ne place aici este și acela că se evită risipa și consumul excesiv. Suntem obișnuiți ca în astfel de perioade oameniii să cumpere excesiv și să nu consume tot ce au cumpărat. Comandând meniurile gata preparate ne asigurăm că mesele de Paște ne vor fi pline și festive dar, în același timp, cantitățile vor fi rezonabile.

1. Masă de Paște cu bunătăți din regiune

Începem lista cu o inițiavă ce ne place mult, singurul meniul de Paște ”colaborativ”. Câteva dintre cele mai bune brand-uri locale și-au unit forțele și au creat un meniu comun, cu produse din regiune.

Restaurant Pasaj Sibiu, Hochmeister, IDEAL Evolution Sibiu, Nembeer, Wine Not? și POEMI și-au ”unit lingurile” și ne propun un meniu cu miel, păstrăv, carne de mangalița, bere artizanală, vin bun și ceramică de la atelierul Poemi din Viile Sibiului.

Ce trebuie să știi: Comenzile se preiau până pe 12 aprilie, prin telefon la (0771) 559 063 (Andrei Luminea) sau (0721) 638 744 (Paul Moinea).

Ce ne place la acest meniu: îți poți satiface pofta de drob, friptură și ciorbă de miel fără a cumpăra un miel întreg, ci doar cantitățile necesare pentru masa de Paște.

Vezi mai multe detalii aici:

2. Syndicat Gourmet

Syndicat Gourmet au creat meniul lor de Paște cu gândul la ”comfort food” sau, pe românește - mâncare ce ne face să uităm de griji :). Au inclus și ceva pentru micul dejun, preparate vegetariene, o selecție de vinuri și beri artizanale, desert, deci s-au cam gândit la toate! Cum ne-au obișnuit, ingredientele sunt locale și de foarte bună calitate: mielul e de la Magazinul Baciu, iar restul produselor de la Sibiu Food Hub și Grădina Verde Sibiu.

Ce trebuie să știi:
Comenzile se preiau până miercuri, 15 aprilie, iar pentru confimarea lor se solicită plata în avans a 40% din costul meniului prin transfer bancar. Livrarea se face sâmbătă 17 aprilie, este gratuită și se face doar în Sibiu.

Ce ne place la acest meniu:
Friptura de conopidă pe iahnie de năut și mini-tartele cu ganache de ciocolată, tarhon și piper roșu

Intră aici ca să comanzi:

3. Turtha

Cei de la Turtha au pregătit un meniu care îți dă multe variante de alegere, între mai multe specialități din carne, garnituri, gustări și multe tipuri de preparate dulci, cu preparate din Mărginimea Sibiului și ingrediente naturale.

Ce trebuie să știi:
Meniul celor de la Turtha vine pregătit, iar tu doar îl bagi la cuptor și ai o masă delicioasă cu efort minim. Bonus: toată casa va mirosi a sărbătoare. Meniurile sunt în număr limitat, iar cantitățile sunt gândite pentru 4 persoane.

Ce ne place la acest meniu:
Piftia de vițel și sos de hrean și faptul că au ouă înroșite natural, în coji de ceapă.

Vezi aici toate detaliile despre meniu

4. Restaurant Hermania Sibiu

Cei de la Hermania și-au deschis de ceva timp și propria Băcănie, iar cu ocazia sărbătorilor au pregătit coșuri în ediție limitată cu produsele esențiale de pus pe masa de Paște, produse naturale, cu ingrediente de la Păstrăvăria Albota. Drob, cozonac, ouă roșii, vin, pastramă de oaie, toate gata pregătite și la un preț avantajos.

Ce trebuie să știi:
Coșurile sunt în număr limitat și se pot comanda direct din magazinul lor online. Sunt livrate prin sistemul propriu de livrare al restaurantului.

Ce ne place la acest meniu:
Prețul avantajos. Chiar dacă nu conține la fel de multe produse ca alte variante de meniu de Paște, aceste coșuri conțin produsele de bază pentru masa festivă.

Comandă de aici coșul cu produse de Paște:

5. Crama Sibiană

Pentru iubitorii de meniuri 100% tradiționale, Crama Sibiană s-a pregătit în stilul caracteristic. Pe lângă preparate din miel, ne-am bucurat să vedem și sarmale și mult-iubita salata boeuf. Și, foarte simpatic, ouăle roșii sunt oferite cadou!

Ce trebuie să știi: comenzile se iau până vineri 16 aprilie și se livrează în 17 și 18. Pentru comenzi poți suna la numărul lor sau le poți scrie un mesaj pe facebook. Plata se poate face cash sau cu POS mobil, cu cardul.

Ce ne place la acest meniu: tocana tradițională de miel și pasca cu urdă și stafide.

Vezi mai multe informații pe pagina lor:

Alte sugestii

Turul Nopții Albe a Galeriilor din Sibiu
🎸 Cu chitara în aer, la Sibiu
Transformă orașul într-o aventură!
Fii turist în județul Sibiu!
Sibiul e plin de culoare. Descoperă peste 1.600 metri pătrați de artă stradală