Fred Nuss: am evitat pe cât am putut frumusețea


Pe Fred Nuss, în oricare dintre ipostaze îl întâlnești, remarci un om discret, cu un respect aparte pentru autentic și echilibru. Sibianul înalt, cu aparat foto la gât, este recunoscut de departe și salutat respectuos pe stradă. Fotoreporterul, care lucrează la ziarul Tribuna de peste 50 de ani, are tot timpul un loc în față la marile evenimente culturale, mai ales dacă este vorba de jazz. Să apari în fotografiile sale este o onoare. Fotograful-artist a obținut timp de mulți ani la rând titlul de artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică. Fred Nuss a devenit în timp un ”cronicar al locului” în care trăiește, iar realitatea decupată prin fotografiile sale este tot timpul mult mai frumoasă.

Spuneți despre dumneavoastră că sunteți întâi de toate un portretist. Cum ați ajuns la această vocație?

Fred Nuss: Portretistica, calitatea portretisticii, se ridică la cote mari când ai posibilitatea să faci instantanee. Iar mie aceasta mi-a fost ”băgată în geantă”, mi-a fost dată în plus ca fotoreporter. Înalta mea școală, privind portretele a fost jazzul. Eu sunt un mare-mare amator de jazz. Festivalurile de jazz au fost o mană cerească pentru mine. Și fiindcă ascult jazz de când eram mic, ascultam Vocea Americii, știam din timp anumite momente importante din ceea ce se interpreta pe scenă, momente de mare efort și tensiune. Artistul închidea ochii, fiind în faza de improvizație, era atât de desfigurat, curgea apa șiroaie de pe el și la lumina aia sumbră de pe scenă era o chestie curajoasă să faci instantanee. Artistul se ridica, se mișca, iar filmele erau puțin sensibile pe vremea aceea, trebuia să știi tot felul de trucuri (cum a fost să vorbesc cu electricianului să aprindă lumina, la un semn al meu). Acolo într-adevăr era studiul portretistic. Reproduceri poate face oricine. Însă dacă vreau să fac, de exemplu, un portret care să vă caracterizeze, trebuie să țin cont de mult mai multe: de trăsăturile feței, de proporții, de lumină, contraste… Sunt reguli elementare, nescrise, pe care le dobândești cu timpul. Pentru potretistică este un manual foarte gros, însă nu e suficient să-l citești.

Un portretist fără puțină psihologie face numai reproduceri.


Fotograful mai trebuie să fie și artist?

Fred Nuss: Da, are nevoie de niște artificii. Însă este necesar să faci observații pe persoană, ca portretul să emane stări, atmosfera de moment. Fotograf ești doar pe jumătate, restul ești psiholog. Un portretist fără puțină psihologie face numai reproduceri.

Ce vă atrăgea la oamenii pe care îi fotografiați?

Fred Nuss: Am încercat pe cât posibil să evit frumusețea. Pe cât am putut, am omis oameni prea frumoși și prea perfecți.

De ce?

Fred Nuss: A fost mai tare tentația să faci ceva dintr-un material mai puțin promițător. Dacă omul este frumos, ceea ce poți reuși este o poză frumoasă a unui om frumos. Altceva e să faci să zicem dintr-un copil cu urechile lungi, o țigancă cu un singur dinte, o imagine frumoasă. Eram odată la țară și am fotografiat doi băieți care se jucau pe un lan. Absolut nefotogenici la prima vedere. Unul avea pistrui și celălalt niște urechi ca niște linguri. Însă copiii râdeau așa… într-o veselie. Am prelucrat în laborator fotografia să îi scot băiatului pistruii în evidență, iar celuilalt – urechile, ca să se detașeze de restul peisajului. Evident, am luat un premiu cu acea fotografie.

Așa cum obișnuiesc să spun, nu există fotogenie. Există fotografi buni și restul. Deci, un portretist bun, trebuie cu măcar câteva minute înainte, să se uite și să studieze modelul respectiv. Nu sunt adeptul ”măscărelilor”, trebuie să păstrezi ceea ce este omul.

Citește mai departe Vezi colecția de articole "Oameni & locuri"

Credit photo: Cornel Moșneag

Alte sugestii

Emőke Boldizsár: „Toate discuţiile naţionaliste mi se par outdated”
Meserii și nume de străzi, pe urmele breslelor sibiene
Cristian Cismaru & My Transylvania, de la gust la educație
Mikhail Baryshnikov, neobositul dans cu viața
Te mai gândești la Ea din când în când?