Primăria Sibiu inițiază programul de bugetare participativă


14 MAI 2018

Primăria Municipiului Sibiu continuă să deschidă administrarea orașului către comunitate, dorind să adapteze politicile publice la nevoile și așteptările sibienilor. În acest sens instituția pregătește un program de bugetare participativă pentru anul 2019.

“Bugetarea participativă este un program prin care invit sibienii să se implice în administrarea orașului. Concret, pot propune proiecte care să îmbunătățească condițiile de locuit în cartierul lor sau în oraș, Primăria le va analiza, va decide dacă se pot implementa legal și faptic și va finanța din bugetul local, în funcție de fondurile disponibile, proiectele care întrunesc cel mai mare număr de voturi din partea sibienilor” (Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu).

Pentru a pregăti programul de bugetare participativă în mod profesionist, Primăria Sibiu a contractat serviciile unei firme specializate - SC Evozon System - care va furniza programul informatic pentru depunerea proiectelor și votul online. Programul informatic va fi predat Primăriei Sibiu până la sfârșitul lunii iunie 2018, iar depunerea proiectelor poate începe în 1 iulie 2018. Primăria Sibiu va reveni cu un anunț public și o invitație către sibieni pentru a depune proiecte.

Regulamentul programului va fi postat pe site-ul http://www.sibiu.ro - http://www.sibiu.ro/index.php/consiliu/proiecte_dezbatere pentru a fi consultat de sibieni înainte de a fi supus aprobării Consiliului Local.

Domeniile pentru care se pot depune proiecte:
- Alei, trotuare și zone pietonale.
- Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației.
- Spații verzi și locuri de joacă.
- Amenajare spații publice (mobilier urban, etc.).
- Educație
- Smart City.

Bugetul maxim al fiecărui proiect se va încadra în 150.000 Euro.

Proiectele depuse vor fi analizate de Primăria Sibiu și vor fi ajustate din punct de vedere tehnic, al estimării, cu notificarea prealabilă a cetățenilor care le-au depus. Primăria Sibiu își rezervă dreptul de a opera modificări pentru asigurarea fezabilității proiectelor. Cele care sunt declarate eligibile vor fi publicate pe platformă și supuse votului cetățenilor.
____
Mai multe detalii pe http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/comunicat/5755

Alte sugestii

Săptămâna Europeană a Mobilității marcată și anul acesta la Sibiu
Primăria Sibiu a deschis noul skate park din zona Obor
Lucrări de reparații în Piața Unirii. Urmează străzile Cibinului și Râului
Sibiul participă și anul acesta la programul Ora Pământului
Se instituie sensurile unice pe străzile Turismului și O. Ghibu