Sanda Anastasof. De meserie sufleor


De 29 de ani, Sanda Anastasof este sufleorul Teatrului Național Radu Stanca. O prezență discretă pentru spectatori, dar indispensabilă pentru actori. I s-a dus vestea că e severă, însă doar pentru că ține foarte mult la etica profesională. Meseria a învațat-o din mers, nu există o facultate pentru așa ceva. Crede că cel mai important în acest domeniu e să-ți placă actorul, teatru, scena, să înțelegi acest fenomen.

Cum ați ales această meserie?

Sanda Anastasof: Am fost pasionată întotdeauna de teatru. Mi-a plăcut, am urmărit cât se putea urmări înainte de ’90 în serile de teatru la televizor. Spectacole mai puțin, începând de pe la 14 ani, atunci am început să merg la teatru la spectacolele ocazionale ce veneau în orașele prin care am trecut, Sighișoara și Mediaș. La 17 ani am venit la Sibiu la liceu, treapta a doua, și de atunci contactul cu teatrul a fost permanent. Am avut și spectacole pe care le-am văzut și de 20 de ori în condițiile în care nu se juca atât de des ca acum.

Dar n-ați urmat facultatea de teatru…

Sanda Anastasof: Nu. Am urmat Facultatea de Jurnalistică aici, la Lucian Blaga.

De ce ați făcut alegerea asta și cum s-au îmbinat lucrurile?

Sanda Anastasof: Nu pot să spun că a fost neapărat o vocație cu jurnalismul, dar terminasem de câțiva ani liceul, n-am urmat nici o facultate, m-am căsătorit, am avut un copil și la un moment dat, pe la 24 de ani am zis „ia să fac și eu o facultate”. Era anul 94 când intrasem la facultate, apăruseră facultăți noi în Sibiu și oricum aveam înclinații spre științele umane. Întotdeauna mi-a plăcut istoria, literatura, am terminat și profilul filologie-istorie, și, pentru că toate acestea erau materii din programa de admitere, am dat la jurnalistică.

Ați profesat în acest domeniu?

Sanda Anastasof: Foarte puțin, în special practica care era obli­gatorie în timpul facultății, Apoi am mai lucrat la un ziar local pe interviuri.

N-ați vrut să vă faceți actriță?

Sanda Anastasof: Nu. Niciodată, fiind complexată, plus că la momentul respectiv existau cam două locuri la actorie.

Aveați o pasiune ca spectator de teatru…

Citește mai departe Vezi colecția de articole "Oameni & locuri"

Alte sugestii

Emőke Boldizsár: „Toate discuţiile naţionaliste mi se par outdated”
Meserii și nume de străzi, pe urmele breslelor sibiene
Cristian Cismaru & My Transylvania, de la gust la educație
Mikhail Baryshnikov, neobositul dans cu viața
Fred Nuss: am evitat pe cât am putut frumusețea