Traseul Cîrțișoara, Glăjărie, Bâlea Cascadă, Bâlea Lac


Despre

PUNCTE: Cîrțișoara, Glăjărie, Bâlea Cascadă, Bâlea Lac.

MARCAJ: triunghi albastru;

TIMP: 7 ore;

DIFICULTATE: medie.

Traseul începe de la Muzeul Badea Cârțan (Centrul de Informare Turistică) și se regăsește pe stâlpii șoselei, distanță de 6,5 km, până la prima curbă „ac de păr” unde marcajul intră în pădure urcând panta muntelui până la „Piatra Albă”.

Este primul loc de belvedere de unde putem distinge – în prim plan – Piscul Bâlii, iar în fundal terasele ce coboară de sub Lacul Bâlii.

Până la Cabana Bâlea Cascadă urmăm marcajul din marginea șoselei.

De la Bâlea Cascadă triunghiul albastru urmează – cca 300 m – în amonte firul apei, trece apoi pe celălalt mal suind susținut până la deasupra cascadei, în dreptul primului pilon al telecabinei.

De aici intram în zona glaciară a văii unde, până la primele terase, urcușul este ușor ascendent de-a lungul bazei Piscului Bâlii.

La prima intersecție cu șoseaua, marcajul se îndreaptă pe aceasta spre partea estică a văii, parte pe care se va desfășura și urcușul final până în Căldarea Glaciară Bâlea, cu lacul său de 4,6 ha „îmbrățișat” de custurile înălțimilor dintre Vf. Văiuga – 2417 și Șaua Paltinului – 2350 m.

Puncte din rută