Chipuri feminine sibiene din alte veacuri

Lansare de carte

Despre

Volumul „Chipuri feminine sibiene din alte veacuri” este dedicat personalităților feminine din istoria Sibiului.
Lucrarea pune în valoare contribuția pe care personalități feminine din istoria Sibiului au avut-o la dezvoltarea comunității, la afirmarea Sibiului pe plan cultural, social sau academic la nivelul întregii Românii și chiar dincolo de granițele țării.
Viața culturală a orașului Sibiu a fost marcată, în secolele trecute, de prezența unor femei care s-au afirmat în domeniul literar, muzical, artistic și nu numai, cum au fost poetele Adelina Olteanu Maior și Maria Cunțan, soprana Lucia Cosma, Maria Crișan, Maria Cosma, președinta Reuniunii femeilor române, și multe altele a căror activitate va fi adusă în atenția sibienilor și a turiștilor