Concert PlaCello pe acoperișul Filarmonicii din Sibiu

Muzică clasică

Data și ora:
Gazdă:

Strada Cetății 3-5, Sibiu 550160, Romania
Organizator:

Despre

LUNI, 02 AUGUST 2021, SIBIU 
Filarmonica de Stat Sibiu
19.00 Concert PlaCello. Răzvan Suma și Ella Bokor

--
Accesul este liber prin rezervare la adresa reservations@iconarts.ro
--

Doi dintre cei mai cunoscuți violonceliști români, parte din Ansamblul PlaCello, vor aborda un repertoriu vast cu accente simfonice, depășind barierele convenționale.

Veți asculta, în adieri de vânt, pe scena de pe acoperișul Filarmonicii din Sibiu:

J. Fr. Dotzauer – Variațiuni pe tema „Là ci darem la mano” de W. A. Mozart, pentru două violoncele

L. Boccherini - Sonata în do major pentru douăvioloncele
Allegro Moderato
Largo
Allegro

J. B. Barrière - Sonata nr. 10 în sol major 
Andante 
Adagio
Allegro Prestissimo

D. Popper – Suita Op. 16 pentru două violoncele
Andante Grazioso
Gavotte - Allegro vivace ma non troppo
Scherzo - Quasi Presto

Eveniment parte din Stagiunea „Concerte pe acoperiș” a Filarmonicii de Stat din Sibiu și Festivalul ICon Arts Transilvania.

Despre artiști:

Răzvan Suma a generat și organizat turnee naționale începând cu anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU...?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello? l-au plasat pe Răzvan în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele grupului ArgEnTango, cu proiectele Piazzolla, o poveste autentică, Tango Tradițional șiTango LA CETATE. De asemenea Răzvan este fondator al Ansamblului PlaCello, din care mai fac parte violonceliștii Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Mircea Marian.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. 

Ella Bokor este violoncelista care îmbrățișează cu desăvârșire conceptul muzicii de cameră, fiind membră fondatoare a ansamblurilor Duo Cello Jaya și Ludens Piano Trio. Alături de Duo Cello Jaya a promovat în România repertoriul pentru două violoncele și a încurajat tinerii compozitori români și străini să compună pentru această formulă, având în prezent peste zece lucrări dedicate duo-ului. Începând cu anul 2012 a realizat turnee naționale și internaționale dintre care le amintim pe cele din Irlanda, Vietnam, România și Moldova, iar în anul 2016 a lansat CD-ul Tales. 

De-a lungul carierei artistice Ella Bokor a susținut numeroase concerte fiind invitată în calitate de interpret la festivaluri precum: Festivalul Internațional SoNoRo și SoNoRo Conac,Icon Arts, Villa Musica, Cello Fundamento Vietnam, George Enescu, SIMN, International Chamber Music Festival Plovdiv. În calitate de profesor invitat a participat la cursurile de măiestrie Muzica la Altitudine și ICon Arts, în prezent fiind prof. dr. în cadrul CNA Dinu Lipatti.


-------
Festivalul ICon Arts Transilvania 2021 înseamnă după-amieze și seri în aer liber cu jazz, muzică de cameră, operă și gastronomii locale în spațiile de poveste ale satelor din Sudul Transilvaniei.

Vă invităm să petreceți alături de noi o vacanță transilvăneană în note muzicale inovatoare și nonconformiste pe cuprinsul perioadei 24 iulie – 8 august. 

(Re)vedeți aceste locuri unde timpul curge în mai multe direcții. Și unde își fac loc în mod natural noi producții proaspăt ieșite din laboratorul de creație ICon Arts.

Programul este disponibil aici: www.iconarts.ro/program/program-festival/

Evenimentul va respecta toate reglementările legale în vigoare.

Fotografii