Drago.beții – muzică și teatru.

Concert  |  Teatru

Data și ora:
Bilete:
30 lei
Gazdă:

Piața Mică Nr. 16, Sibiu
Organizator:

Despre

E luni seară! E teatru, e muzică, e voie bună!
E luni seară. Seara de Dragobete. Iată că trei actori tineri, talentați și muzicali s-au hotărât să ne încânte. Ei sunt DRAGO-BEȚII: Claudiu Fălămaș, Dumitru Stegărescu & Alin Turcu.
Împreună au pus la cale un show haios & luminos. Un show cu emoție, umor & muzică live.
Fi-va vorba despre amor, despre trădări, despre dor și despre doare, despre amante lăsate amanet și despre amanți făcuți pesmet.
Vinul va curge mai vesel pe acordurile muzicale ale dragobeților, iar poezia contemporană se va încrucișa cu versul clasic. Ei bine, nu chiar atât de clasic. Dar vioi; și surprinzător.

Claudiu Fălămaș este actor și vocalist al trupei Suburbia 11. Compune muzică de teatru și își plimbă câinii zilnic. Luni seară, de dragobete va fi irezistibil.
Dumitru Stegărescu zis și Mitică vine din Republica Moldova. Are graiul dulce și privirea penetrantă. Se zice că de Dragobete se transformă în ogar vânjos și talentos.
Alin Turcu e actor. Se fălește că are sânge de țigan. Și cântă din voce ca din marțipan. Are farmec. Iar de dragobete, se înconjoară de iluzii bete.
Vino să vezi DRAGO-BEȚII
Un show teribil de iubăreț cu:
Claudiu Fălămaș, Dumitru Stegărescu și Alin Turcu
cu participarea (in)discretă și (extra)ordinară a lui Bogdan Sărătean
luni, 24 februarie, anul 2020, ora 20.00, Atrium Cafe (Sibiu, Piața Mică)
Bilet de intrare – 30 de lei (garantează și ieșirea)
Rezervări la tel 0723287486

„Dragobetele este acea ființă, parte omenească și parte îngerească, june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi. Este zeul dragostei și al bunei dispoziții, de ziua lui românii organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet.” sursa – wikipedia