1920-2020, 100 de ani de învățământ militar românesc la Sibiu

1920-2020, 100 de ani de învățământ militar românesc la Sibiu


Despre

Expoziția aduce în prim plan, aspecte relevante privitoare la istoria de 100 de ani la Sibiu a uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ militar românesc. Vor fi puse în valoare fotografii de epocă și alte documente cu însemnătate istorică, care vor purta sibienii prin evenimentele care au marcat evoluția instituției de la Școală militară de ofițeri la Instituție de învățământ superior de referință în România şi în lume.

 În cadrul expoziției se vor înmâna insigne aniversare tuturor invitaților și participanților.

De asemenea, în cadrul evenimentului, în zilele de 30.06 şi 01.07.2020 în intervalul orar 20:00 -23:00 vor avea loc proiecții cu imagini reprezentative din cei 100 de ani de activitate a Academiei Forțelor Terestre la Sibiu. Acestea vor prezenta momente importante din viața elevilor și studenților militari, precum: Ceremonialul Depunerii Jurământului Militar, defilări, fotografii de epocă de la ședințele de instruire şi ceremonii militare. Scopul proiecției este de a evidenția importanța instituției militare de învățământ în formarea ofițerilor din Forțele Terestre ca cetăţeni de nădejde ai comunităţii sibiene.

Evenimentul 1920-2020, 100 de ani de învățământ militar românesc la Sibiu este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu şi organizat de Academia Forţelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu.