Musica Suprimata: Norbert von Hannenheim

Musica Suprimata: Norbert von Hannenheim


Gazdă:


Strada Cetății nr. 3-5, Sibiu

Data și ora:

Despre

Hommage á Wolf von Aichelburg Gedichte - Klaviertrio - Bilder
INTRARE LIBERĂ!

Un triplu talent și un spirit absolut liber, în ciuda anilor de închisoare pe care i-a îndurat, Wolf von Aichelburg (1912-1994) s-a dezvoltat și în domeniul artei plastice, dar mai ales în arta literară, în lirică și proză, compunând însă câteva lucrări camerale.

El va fi omagiat la Sibiu în cadrul unui eveniment sub genericul "Musica Suprimata", prezentat de dr. Kurt-Thomas Ziegler. Vor interpreta artiștii: Marianne Boettcher - vioară, Ehrengard von Gemmingen - violoncel, Ursula Trede-Boettcher - pian, iar actorul Daniel Plier va recita poezie.

Scriitor, poet, compozitor, critic de artă, Wolf von Aichelburg s-a născut la Pole (Iugoslavia). Familia se stabileşte la Sibiu în 1922 şi Wolf von Aichelburg devine elev al Liceului Brukenthal. După absolvirea Facultăţii de Litere din Cluj (1934) şi stagiul militar, locuieşte doi ani la Berlin şi face călătorii de studii (pictură, muzică) prin Germania, Franţa, Italia, Anglia, Elveţia şi Austria. Întors la Sibiu, devine profesor particular, iar în 1947 primeşte o catedră la Gimnaziul Evanghelic din Mediaş. În 1948, este arestat şi condamnat la patru ani de detenţie urmaţi de alţi patru ani de domiciliu forţat. În 1956 se întoarce la Sibiu, dar după trei ani este arestat din nou, împreună cu scriitorii Hans Bergel, Andreas Birkner, Georg Scherg şi Harald Siegmund pentru “uneltire” împotriva ordinii de stat socialiste şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Este eliberat în 1964, iar în 1981 emigrează în Germania. A încetat din viață în Mallorca, în 1994. În România, a publicat patru volume de poezie, două culegeri de nuvele, o carte de eseuri şi un volum de piese de teatru, iar în Germania patru cărţi de poezie (editate în Austria), un volum de eseuri şi câteva culegeri antologice de poezie, proză şi dramaturgie. De asemenea, este cunoscut pentru traducerile sale din literatura româna în limba germană.