Night Cross Challenge 2020


Data și ora:
Gazdă:

Muzeul Civilizației Translivane ASTRA, str. Pădurea Dumbrava, nr. 16
Organizator:

Despre

Organizat de CAB Sport, în colaborare cu Asociația Sportivă "DA pentru sport", cel mai frumos cros nocturn din România, revine anul acesta cu cea de-a 6-a ediție!

Știm, va fi mai altfel concursul de anul acesta, dar suntem entuziasmați să ne revedem.

✓ Vă asigurăm că vom lua toate măsurile de siguranță, conform reglementărilor în vigoare.

✓ Condițiile speciale de participare și desfășurare a competiției:
 
🌙  numar limitat de înscriși: 200 la cursa de 4.5 km, 200 la cursa de 9 km
🌙  concurenții vor lua startul la un interval de 15 secunde între ei, în ordinea dată de capacitatea lor de a termina cât mai repede cursa, menționată la înscriere. Regulamentul prevede ca, dacă cel din spate îl va ajunge pe cel din față, să fie obligat să îl depășească sau să rămână la 10 m în spatele acestuia
🌙  intrarea și iesirea înspre și dispre locația de concurs (Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului) vor fi separate pentru cei care sosesc la start și cei care termină cursa
🌙  zonele de start și finish vor fi diferite
🌙  nimeni nu va putea veni la concurs mai devreme decât ora alocată pentru ridicarea kitului și pentru startul în cursă, nimeni nu va putea rămâne după cursă ca spectator
🌙  toți participanții vor trebui să poarte masca de protecție până la momentul luării startului și după terminarea cursei
🌙  concurenții nu se vor putea apropia unii de alții la mai puțin de 4 m până la start și după terminarea cursei
🌙  spectatorii nu vor putea participa la această competiție
🌙   întregul concurs se va desfășura într-un interval considerabil de timp, între orele 20:00 si 02:00, tocmai pentru a permite distanțarea fizică cerută pentru siguranța concurenților
🌙  cursele de copii sunt anulate anul acesta

Dacă reglementarile legale ulterioare ne vor oferi șansa de a face modificări în organizarea modului de desfășurare a competiției, în sensul de a ne apropia de condițiile din anii precedenți, ne vom adapta pe parcurs și vă vom ține la curent.



🏃‍♀️🏃‍♂️ Night Cross Challenge constă într-o cursă de alergare pe o distanță de 4,5 km sau 9 km - pentru adulți, startul fiind dat după înserare, din zona scenei de pe lacul Muzeului ASTRA.


👉 GOOD TO KNOW:

📍 Cursele de copii nu se vor ține, din păcate, anul acesta, din motive de siguranță pentru cei mici.
📍 Intrarea în Muzeu este liberă pentru toţi concurenţii.
📍 Vor exista corturi pentru valori și corturi pentru schimb.
📍 Brațări fosforescente vor fi oferite gratuit concurenților în kitul de participare.
📍 Atmosfera va fi animata de muzică bună în zona de start

👉 PROBE:

📍 Hobby 4,5 km, adulţi
📍 Avansaţi 9 km, adulţi

👉 CATEGORII DE CONCURS

📍 Hobby (pe traseul de 4,5 km)
1. Categoria 14-17 ani feminin şi masculin
2. Categoria 18-29 ani feminin şi masculin
3. Categoria 30-44 feminin şi masculin
4. Categoria 45+ feminin si masculin

📍 Avansaţi (pe traseul de 9 km)
1. Categoria 14-17 ani feminin şi masculin
2. Categoria 18-29 ani feminin şi masculin
3. Categoria 30-44 feminin şi masculin
4. Categoria 45+ feminin si masculin

👉 ÎNSCRIERI

Înscrierea se va face prin completarea formularului de înscriere online și achitarea taxei de participare.
Perioada de înscriere: 20 iunie - 28 iulie 2020
Numărul de participanți este limitat, pentru a păstra siguranța.

👉 TRASEU

Participantii vor avea de parcurs una sau doua ture a cate 4,5 km in interiorul Muzeului Satului din Sibiu. Traseul este complet asfaltat si marcat la fiecare km.

👉 PREMII

Se vor acorda ocupanților locurilor I, II și III la toate categoriile, masculin și feminin, câte o cupă personalizată, diplome si produse;
Medalii de finish-er pentru toți participanții.
🏆 Premiile de Best Runners 2020 se vor acorda primilor 3 concurenți care trec linia de finish, la categoria Avansaţi 9 km, atât la feminin, cât şi la masculin (6 premii speciale).

👉 CRONOMETRARE

Serviciul de cronometrare este oferită de www.cronometraj.ro. Sistemul înregistrează fiecare trecere a cipului alergătorului pentru covorul de cronometrare. Punctele de control sunt amplasate la linia de start sosire. Este responsabilitatea alergătorului să poarte numărul de concurs pe tricou pe partea din față.



Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu.

*Sursa text & foto: https://www.facebook.com/events/508249809824995/