Samuel von Brukenthal – omul din spatele titlului

Samuel von Brukenthal – omul din spatele titlului


Gazdă:


Piața Mare, Sibiu, Romania

Data și ora:

Despre

Expoziţia: Samuel von Brukenthal – omul din spatele titlului

Locul desfăşurării: Piața Mare, Sibiu

Durata: 11.09 – 15.12.2021

Curatori: dr. Raluca Frîncu, dr. Dana Hrib, dr. Raluca Teodorescu

Editare grafică: Chris Balthes


Tradiția nobiliară europeană își are rădăcinile în antichitatea târzie și evul mediu.

Distincția între mica și marea nobilime precum și stabilirea specificului fiecărui titlu nobiliar în parte (cu excepția regalității) sunt asociate astăzi perioadei „pre-moderne”, atenția publicului fiind atrasă mai ales de particularitățile vieților exponenților acestei categorii sociale.

Cele 12 panouri documentare ale expoziției cuprind informații referitoare la etape din viața baronului Samuel von Brukenthal, aspecte ce au mai puțin de a face cu funcțiile oficiale ocupate, încercând să prezinte omul din spatele titlului nobiliar: începuturile în satul Nochrich, educația, căsătoria cu Sophia Katharina von Klocknern, nașterea și moartea Elisabethei – unicul său copil, cariera la curtea imperială din Viena, activitatea sa de colecționar, administrator și pasiunea sa pentru natură. Este conturată, de asemenea, influența sa societală prin stabilirea unor tipare de identitate publică și culturală, definite de-a lungul secolelor până în prezent.

În susținerea demersului biografic sunt folosite imagini ale documentelor de arhivă și ale pieselor din colecțiile Muzeului Național Brukenthal.