Cele 40 de autobuze noi, ecologice, vor fi livrate până la finalul acestui an

Cele 40 de autobuze noi, ecologice, vor fi livrate până la finalul acestui an


O veste bună în Săptămâna Europeană a Mobilității! Firma contractată de Primăria Sibiu pentru realizarea proiectului de modernizare a transportului public - Mercedes Benz Trucks & Buses România - a înștiințat Primăria Sibiu că intenționează să livreze cele 40 de autobuze noi, ecologice, mai devreme decât termenul contractual. 

Contractul a fost semnat de Primăria Sibiu în luna iunie 2021, termenul de livrare fiind de 10 luni. Firma Mercedes a anunțat însă că estimează că va livra autobuzele în lunile noiembrie - decembrie în acest an. Prin urmare, parcul auto al societății de transport public se va înnoi și completa foarte curând cu aceste mijloace de transport noi și confortabile.  

Reamintim că cele 40 de autobuze sunt ecologice, fiind alimentate cu gaz natural comprimat. Acestea sunt dotate cu climatizare, sisteme de supraveghere video și WiFi, precum și cu un sistem de numărare a călătorilor din autobuze care va oferi o imagine despre gradul de încărcare pe traseele de transport public. Noile mijloace de transport sunt optimizate pentru accesul persoanelor cu dizabilități, având podea coborâtă și locuri speciale în autobuz. La bordul acestor autobuze, călătorii vor avea la dispoziție mijloace moderne de achiziție și validare a biletelor de călătorie, plata putând fi realizată inclusiv cu cardul, direct la bord. 


O procedură de achiziție lungă și atacată nejustificat prin acțiuni în instanță, respinse de Curte. Vestea livrării anticipate a noilor autobuze este cu atât mai bine primită cu cât procedura de achiziție a fost îngreunată de contestația depusă de unul dintre ofertanți, în mod nejustificat. Acest fapt este atestat de instanțele de judecată care au respins de fiecare dată contestațiile formulate de firma Otokar Europe – filiala București. În luna mai 2021 această companie a atacat în instanță rezultatul procedurii de achiziție, însă a pierdut procesul, instanța dând câștig de cauză Primăriei Sibiu care a semnat în luna iunie 2021 contractul cu câștigătorul de drept al procedurii de achiziție, firma Mercedes – Benz Trucks & Buses. 

Ulterior, firma menționată a inițiat un nou proces în instanță, atacând hotărârea Curții și solicitând revizuirea acesteia. În data de 15 septembrie Curtea de Apel a respins însă și această acțiune, confirmând astfel că Primăria Sibiu a atribuit corect contractul. 

Alte sugestii

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu