Locații
Obiectiv turistic
Situată la limita sudică a teritoriului administrat de comuna Cîrţişoara este defapt cea mai spectaculoasă zonă deoarece cuprinde piscuri semeţe ajungând până la 2507 m (Vârful Vânătoarea lui Buteanu).
În condiţii de vizibilitate priveliştea este încântătoare indiferent de direcţie. Acesta este şi motivul pentru care în timpul verii zona este supra aglomerată de turişti.
Lacul Glaciar Bâlea – sup. 4,65 ha; adâncime maximă 11,35 m; altitudine 2034 m - reprezintă cea mai întinsă acumulare hidrografică din masivul Făgăraș iar compoziția și buna oxigenare a apei au format în timp un biotop propice dezvoltării salmonidelor.
Șisturile cristaline cu soluri brune, acide, podzolice găzduiesc o vegetație cu peste 20 plante endemice în timp ce avifauna se rezumă doar la câteva specii de insecte și la 3 - 4 exemplare de Aquila chrysoetos, recent aclimatizate.
Din punct de vedere hidrografic zona glaciară – deci de la cascadă în sus – este brăzdată de numeroase pârâiașe, unele temporare – care adunate în talvegul albiei (văii) cad de pe ultima terasă cca. 270 m diferență de nivel.
Cascada însăși, cu întregul peisajul din aval, reprezintă o imagine emblematică pentru întreaga zonă a văii „tinere”, neparcursă de scurgerea ghețarilor cuaternari.
Bâlea Lake, Romania
Obiectiv turistic
Închis
Comuna Cîrțișoara este situată la sud-estul județului Sibiu, în mijlocul țării Oltului, la poalele Munțiilor Făgăraș, pe Valea Bâlii, fiind străbătut de DN7C Transfărășan. La Est se învecinează cu satul Arpațul de Sus, aparținător comunei Arpașul de Jos La Vest cu hotarul satului Scorei, aparținător comunei Porumbacu de Jos. La Sud cu județul Argeș, iar la Nord cu hotarul comunei Cîrța. Teritoriul comunei are suprafața de 8.576 ha. În forma alungită, pe direcția Nord-Sud, este traversată pe axul longitudinal de apă cristalină a râului Bâlea și de șoseaua Transfăgărașan (DN 7C).
Departarea comunei față de capitala județului Sibiu este de 52 km, de centrul de polarizare Avrig 22 km, iar față de orașul Făgăraș 34 km și de orașul Victoria 20 km, ambele orașe fiind situate în partea estică. Cea mai apropiată stație CFR este halta Cîrța, situată la 6 km pe șoseaua Transfăgărășan (și 4 km pe calea de hotar Cîrțișoara- Cîrța). La o distanță de 8 km se află gara Arpașu de Jos, folosind șoseaua Transfăgărășan, dar și drumul comunal nr. 48, Cîrțișoara – Arpașul de Jos. Drumul comunal nr. 49 face legătura între comuna Cîrțișoara și Arpașul de Sus. Baza economică a comunei o formează agricultura.
Populația comunei în prezent este de 1.253 locuitori. Dacă facem o evaluare a evoluției comunei pe o perioadă mai lungă de timp, se constată de la an la an o descreștere destul de pronunțată. Dacă în anul 1939 populația comunei era de 2080 suflete.
Comuna Cîrțișoara este situată pe ambele maluri ale râului Balea (pârâul Cîrțișoara) în lungime de 23 km, ce izvorăște din Lacul Bâlea și are afluenți Pârâul Valea Doamnei și Laita ce izvorăște de sub Vf. Negoiu – 2536 m, sub denumirea de pârâul Cîrțișoara, care se varsă în râul Olt.
Până în anul 1968 comuna a fost compusă din doua sate surori Streza și Oprea Cîrțișoara. Așezarea de pe malul drept al râului Balea se numea Streza, iar cea de pe malul stâng Oprea. În urma noii reorganizări teritorial - administrative ambele s-au contopit într-unul singur cu numele de Cîrțișoara.
În unele acte din prima parte a sec.al XIII - lea se amintește de două așezări cu numele Cîrța, ambele locuite de romani. Este vorba de comuna Cîrța situată pe malul stâng al râului Olt și de Cîrțișoara. În anul 1932 Cîrțișoara apare sub denumirea de Cîrța românească ( Kerch Olachorum ) spre a se deosebi de Cîrța de pe malul stâng al Oltului, ce a fost colonizată cu sași aduși din Flandra.
Atât Streza cât și Oprea Cîrțișoara în trecut fâceau parte din zestrea fostei Mânăstiri cisterciene din Cîrța. Locuitorii satelor în majoritatea lor erau iobagi, dar darzi, păstrându-și cu sfințenie obiceiurile, credința și graiul străbun.
În perioada feudalismului Streza și Oprea Cîrțișoara au facut parte din vestita Țara a Făgărașului, care a avut un rol important în trecutul Țării Românești cât și al Ardealului. De Făgăraș e legată tradiția întemeierii Țării Românești și mult timp Țara Făgărașului a fost stăpânită de domni munteni. În anul 1391 Mircea cel Bătrân a construit o mănăstire ortodoxă lângă comuna Cîrțișoara.
În actul de danie a lui Radu cel Frumos din 17 mai 1473, domn al Țării Românești, donează unor slujbași de-ai lui o serie de sate din Țara Făgărașului, printre care e amintită și Cîrțișoara.
În luna octombrie a anului 1599, în această comună, Mihai Viteazu a făcut un penultim popas înainte de începerea bătăliei de la Șelimbăr.
Până în anul 1848 satele Streza și Oprea Cîrțișoara au făcut parte din domeniul familiei nobiliare Teleki. După desfințarea iobagiei stăpânirea asupra acestor sate a încetat.
Atestare documentară
Documentar, comuna este atestată din sec. al XIII- lea (Anuarul Institutului de istorie din Cluj-Napoca tomul VII - 1964, pag. 317).
OBIECTIVELE PROPUSE PRIN IMPLEMENTAREA PROIECTULUI
„TRASEE TURISTICE, COMUNA CÎRȚIȘOARA, JUDEȚUL SIBIU”
Dezvoltarea activităţilor turistice din comuna Cîrțișoara, județul Sibiu care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, la creşterea atractivităţii spaţiului rural precum şi la atragerea de noi turiști / vizitatori.
Un alt obiectiv urmărit prin implementarea prezentului proiect este dezvoltarea instinctului de mic întreprinzător printre localnici odată cu dezvoltarea zonei în privința turismului.
Localitatea Cîrțișoara din judeţul Sibiu este cunoscută atât datorită pitorescului său, specific de altfel aşezărilor piemontane Ţării Oltului, dar şi pentru că este una din „porţile” de acces spre crestele semeţe ale Munţilor Făgăraş, ale Transfăgărășanului și ale altor obiective turistice din zonă.
Lumea de basm a Munților Făgăraș începe aici în înaltul crestei ce împresoară oglinda cerului care este mirificul lac glaciar Bâlea.
De la el în jos, valea omonimă, de peste 50 km până la vărsarea în Olt, a fost și este încărcată de istorie, de faptele oamenilor și mai ales de nestematele unice ale naturii.
Pe aceste plaiuri de o frumusețe fără egal s-au trasat primele marcaje turistice din Carpații României.
Un fost cioban îndrăgostit de carte, a adus, ani la rând de peste munți, cărți cu slovă românească, nepermisă atunci în Transilvania.
Un altul a luat calea codrilor devenind haiduc pentru bogați și binefăcător pentru săracii din Ţara Făgăraşului.
Între culmile Netedului și Bâlii monumentalele terase glaciare acoperite de bogata floră alpină se succed până la limita pădurilor coborâte apoi pe valea joasă care intră în Cîrțișoara, și ea așezată pe cele două maluri ale Râului Bâlea.
DATINI ȘI OBICEIURI:
În Cîrțișoara, ca de altfel în toate satele Țării Oltului, se regăsesc originile riturilor, practicilor și simbolurile magico-religioase care stau la baza creștinismului cosmic al societăților tradiționale din această parte a Europei.
Numai că aici importantele „evenimente” ale vieții – nașterea, căsătoria, moartea – se petrec într-un cosmos viu, care, așa cum spune M. Eliade, „trăiește și vorbește”.
Pentru cei din mediul urban – toate aceste ceremoniale creștine reprezintă o transfigurare a fenomenelor lumii.
Cetele Feciorilor, Colindele din seara Anului Nou și urările la „Prea cinstite case, cu mese-n podobite/ Șă fiți în viață veseli, și ca pâinea buni” sunt reale și fascinante spectacole care merită văzute ca valori sacre în acest spațiu românesc aflat între Orient și Occident.
Cârțișoara, Jud. Sibiu
Obiectiv turistic
Casa Albastră este situată în Piaţa Mare, nr. 5, lângă Palatul Brukenthal. Clădirea datează din secolul al XV-lea, însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819. Este realizată în stil baroc târziu. Faţada, organizată pe înălţimea a două etaje, este dominată de atica triunghiulară decorată cu stema Sibiului.
Unele detalii din interiorul monumentului - pasajul boltit în cruce, câteva ancadramente gotice târzii, păstrate fragmentar şi încastrate în ziduri, bolţile încăperilor de la parter - denotă o vechime mult mai mare a acestuia.
De-a lungul timpului, clădirea a suferit o serie de intervenţii, astfel încât, în afara puţinelor elemente conservate, nu prezintă un interes deosebit.
Corpul din spate al imobilului a găzduit între anii 1768-1783, când aceasta s-a aflat în proprietatea baronului von Moringer, spectacole de teatru, pentru ca, un secol mai târziu să servească Academiei de Drept, înfiinţată în anul 1844, iar după câţiva ani să devină sediul Societăţii de Ştiinţe Naturale (1858-1862). La mijlocul secolului al XIX-lea, aici a funcţionat şi magazinul de confecţii “La ducele de Reichstadt”.
În prezent, interiorul clădirii adăposteşte sectoare ale Muzeului Naţional Brukenthal.
Galeria de Artă Românească, Piața Mare, Nr. 5, Sibiu, România
Obiectiv turistic
Casa Altemberger, care găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie, este considerată cel mai important ansamblu de arhitectură gotică civilă din Transilvania.
Casa a fost ridicată la sfârşitul secolului al XV-lea, la solicitarea primarului Sibiului de la acea vreme, Thomas Altemberger, echipa de constructori fiind condusă de pietrarul Andreas Lapicida.
Ansamblul include 10 corpuri de clădire, la care se adaugă un turn de apărare, şi a servit drept sediu primăriei oraşului pentru o perioadă de 400 de ani (până în anul 1948), fiind cunoscut şi sub denumirea de Primăria Veche.
Turnul din incinta clădirii a găzduit arhiva orașului și a Universității Săsești între anii 1546 şi 1923, ulterior aceasta fiind mutată într-o nouă locație pe strada Arhivelor.
În anul 1984, Muzeul de Istorie, care funcţiona din anul 1959 la parterul Palatului Brukenthal, s-a mutat în această clădire. Având profil de istorie şi arhitectură, muzeul prezintă istoria locală, machete, fotocopii, arme albe, arme de foc, embleme, pietre funerare, tezaur şi colecţie numismatică. Inscripţia de deasupra uşii, în limba latină, aminteşte de vizita împăratului Iosif II.
Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul, crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul. În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă.
Casa Altemberger - Muzeul de Istorie, Str. Mitropoliei, Nr. 2, Sibiu, România
Obiectiv turistic
Închis
Casa Artelor este una dintre clădirile istorice ale Sibiului, menţionată ca Hală a Măcelarilor în matricolele bisericii din anul 1370. Este considerată cea mai veche “casă de breaslă” din Transilvania.
La început, clădirea a avut numai parter, din care s-au păstrat bolţile ce pot fi văzute astăzi. Mai târziu a fost construit etajul, destinat magaziilor, format dintr-o singură sală. Parterul a funcţionat exclusiv ca spaţiu comercial, divizat în 11 încăperi pentru tranşarea şi desfacerea cărnii. Cele opt arcade deschise erau proprietatea obştei din vremuri străvechi, după cum se menţionează în Statutul oraşului din 1589. În secolele XVI-XVII, sala mare de la etaj a servit ca loc de adunare a breslei cojocarilor, apoi a devenit depozit de ovăz.
În anul 1765, clădirea a fost transformată pentru câteva luni în sală de spectacole pentru actorii unei trupe de teatru conduse de actriţa Gertraud Bodenburger. Cu prilejul unor reparaţii efectuate la clădire în anul 1787, pe faţada de sud a fost aplicată stema Sibiului cu săbiile încrucişate şi frunzele de nufăr, după modelul vremii. Între anii 1962 și 1967, clădirea a fost restaurată, de atunci fiind dată în circuitul cultural.
Spre sfârşitul secolului XX, clădirea a intrat în posesia Muzeului Brukenthal, parterul servind drept spaţiu pentru depozite de artă contemporană, iar sala mare fiind folosită ca spaţiu expoziţional deschis tuturor genurilor de manifestări artistice şi culturale. Este momentul în care primeşte denumirea de "Casa Artelor".
Din vara anului 2007, Casa Artelor îşi schimbă destinaţia, intrând în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi devenind sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”.
Galeriile de Artă Populară, Piaţa Mică, Nr. 21, Sibiu, România
1 eveniment
Județul Sibiu
Închis
Sărbătorim Ziua Copilului într-un mod tradițional la Deschiderea muzeului Casa Avrigeneasca "La Badea Gheorghe" de pe Valea Avrigului!
Te așteaptă hencleș pe vatră cald și ateliere de pictură pe lemn pentru cei mici.
Vino să descoperi articole tradiționale unice din satul Avrig la Muzeul Nostru de Artă! Fii martor la o demonstrație captivantă de țesut tradițional și explorează obiecte vechi care spun povești fascinante.
O mica ferma de animale este in curtea muzeului, pentru copilași.
O zi plină de distracție și bucurie te așteaptă!
Locația evenimentului o găsiți aici
https://maps.app.goo.gl/8bwVGy6EzYTdxoYt9
* Intrare 20 lei/pers se achita la locație
Str. Valea Avrig, Sibiu 555200, Romania
Obiectiv turistic
Casa cu Cariatide, cunoscută și sub denumirea de Micul Palat, este situată pe Str. Mitropoliei, Nr. 13 și aparține barocului târziu sibian.
Noua clădire, înălțată de văduva contelui Gregorius Bethlen după anul 1786, a fost plasată pe locul alteia mai vechi, vestită pentru faptul că în ea a locuit celebrul orfrevier Sebastian Hann.
Ceea ce o reprezintă este un element decorativ cu adevărat spectaculos, de la care și-a primit, de fapt, și numele: portalul încadrat de două cariatide, plasate pe câte un piedestal înalt, care susțin un balcon deschis.
Casa cu Cariatide-Micul Palat, Str. Mitropoliei, Nr. 13, Sibiu, România
Județul Sibiu
Pensiune
Daca doriti sa petreceti un sejur de neuitat intr-un cadru mirific, rustic si natural, va invitam in zona montana a marginimi Sibiului, Rau-Sadului la Casa de vacanta Vidrighin. Cazare pana la 10 -12persoane, 4 camere, 2 bai, living, bucatarie, utilata complet, gradina/filigorie de vara, filigorie de iarna, gratar/barbeque, rau in gradina ,balansoar pentru relaxare, loc de joaca pentru copii, dar si un mic muzeu al taranului roman.
. Rau - Sadului este o comuna din Marginimea Sibiului, situata pe Valea Sadului inspre Paltinis, unde aerul curat, linistea si maretia naturii sunt la ele acasa.
Casa de vacanta Vidrighin este situata an comuma Rau - Sadului (sat Beberani), in centrul comunei, la casa curte si gradina, si va ofera cazare intr-un cadru Rustic si Natural de cea mai buna calitate.
Se pot face excursii, drumetii in zona spre Magura, Paltinis sau Prejba, cu masina sau pe poteci turistice marcate, de asemenea se pot vizita centralele electrice din zona sau Barajul Gatul Berbecului.
Cum ne gasiti? Sibiu - Cisnadie - Sadu - Rau - Sadului.
Sau Talmaciu-sadu-rau-sadului.
Pt. Mai multe imagini si detalii vizualizati contul nostru pe facebok casa de vacanta vidrighin
:atracții turistice:
Biserica sfinții Arhangheliµ Mihail si Gavril, construitã din piatra si lemn in cãtunul Beberani, a fost ridicatã în anul 1848;
Hidrocentrala Sadu i a doua centrala ca vechime din europa, ca si muzeu. Hidrocentrala saduv - se aflã La 7 km în amonte de Râu Sadului;
Barajul de la Gâtu Berbecului, construit în defileul Vãii Sadului, , la 1154 m altitudine, este primul baraj în arc de cerc construit în România;
Traseul Râu Sadului- Stâna Capra- Vf. Oncești- Pãltiniș(4-5 ore) -muntii Cindrel -iezerul mare -iezerul mic. . .
Traseul Râu Sadului-gâtu Berbecului- Roozdești-pãltiniș (partie de schi), drumforestier nemodernizat;(4-5ore)
Traseul;rau Sadului-sadu-cisnadioara-rasinari-paltinis(statiune montana, partii de schi)-1-2 ore
Traseul Râu Sadului- valea prejbei- cabana Prejba (4ore)-muntii lotrului-negovanu-bucegi
Traseul Râu Sadului colibele din Culmea Vârjoghii, poteci si trasee foarte frumoase.
Va asteptam cu drag!
ne puteti gasi pe:
www.cazare-rausadului.ro
www.turistinfo.ro
www.carta.ro
www.facebook.com
Casa de vacanta Vidrighin
Sibiu, Romania, 557205
Obiectiv turistic
Casa Generalilor, situată în Piaţa Mare a Sibiului, este construită în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea a aparţinut judelui regal Albert Huet, pentru ca, în anul 1779, să fie achiziţionată de Magistratură.
Între anii 1784-1904, clădirea a servit drept sediu Comandamentului general al trupelor austriece în Transilvania. Acesta este motivul pentru care a fost denumită Casa Generalilor, denumire sub care este cunoscută şi în prezent.
Piața Mare, Nr. 7, Sibiu, România
Obiectiv turistic
Casa Haller este cea mai importantă casă de locuit din Piaţa Mare a Sibiului, construită în stil gotic și renascentist. A fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1472.
Doar câteva elemente mai reprezintă astăzi stilul gotic: planul casei în forma literei L, cu faţada spre stradă, precum şi câteva bolţi şi ancadramente. În curtea interioară există un turn-locuinţă, înalt de două etaje, având deasupra timpanului triunghiular un acoperiş abrupt, în două ape. Accesul în turn se realiza pe vremuri prin intermediul scării spiralate existente într-o clădire anexă, lipită de turn.
În anul 1537, casa este preluată de comitele Petrus Haller, care o va transforma într-o elegantă clădire renascentistă. Petrus Haller era descendentul unei familii de negustori-patricieni din Nürnberg, cu relaţii matrimoniale în vestitele familii de negustori din Frankfurt pe Main, Augsburg, Viena şi Anvers. Noul proprietar va păstra casa în familie timp de 345 de ani.
De menţionat că faţada clădirii nu a suferit modificări de peste trei secole, după cum se poate constata dintr-un desen datând din anul 1703, în care este ilustrată decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck.
Piața Mare, Nr. 10, Sibiu, România
Obiectiv turistic
Casa Hecht, situată în Piaţa Mare, nr. 8, a fost la începuturi sediul Monetăriei. A aparţinut iniţial unor bancheri florentini, urmând ca în anul 1472 să fie achiziţionată de Georg Hecht, primarul de atunci al Sibiului.
Construcţia iniţială este edificată în secolul al XIV-lea şi modificată în secolul al XV-lea. Prezintă detalii gotice şi renascentiste, având două etaje şi o mansardă înaltă, decorată cu două rânduri de lucarne. La parter, încăperile sunt boltite, iar la etaje există bolţi în plase şi stelate, precum şi un ancadrament de uşă cu baghete încrucişate.
Trecerea boltită de la parter are o lungime de 20 m, prezentând, imediat în partea stângă, un ancadrament de piatră ce aparţine goticului târziu.
În anul 1745, odată cu inaugurarea liniei poştale Viena-Sibiu, aici va funcţiona primul oficiul poştal din Transilvania. Mult timp aici au locuit comiţii saşi.
În anul 1821 clădirea devine sediul Universităţii Săseşti, instituţie echivalentă cu un Parlament al saşilor.
Piața Mare, Nr. 8, Sibiu, Romania
Obiectiv turistic
Casa Hermes este fosta Casă a Asociaţiei Micilor Meseriaşi, construită în perioada 1865-1867 - astăzi sediu al Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder”.
Cercetările arheologice de aici au scos la iveală urme ale unei vechi locuinţe de lemn datând din secolul al XII-lea.
Clădirea este realizată în stil neogotic, conferind eleganţă şi distincţie cadrului arhitectural al Pieţei Mici a Sibiului.
Numele casei provine din mitologia greacă, Hermes fiind zeul comerţului. Numele reprezintă un simbol, în contextul în care, în Evul Mediu, acesta era locul unde făceau comerţ vechii negustori.
Clădirea prezintă importanţă din punct de vedere istoric prin faptul că este situată în partea centrală cea mai veche a oraşului Sibiu, dar şi pentru că, odinioară, aici au locuit personalităţi ale vremii: comiţi ai saşilor, judecători regali din sec. XVII – XVIII, fapt dovedit de cele trei plăci din piatră, care fac referire la proprietarii vechii clădiri, anterioare Casei Asociaţiei Micilor Meseriaşi.
Din anul 1993, Casa Hermes găzduieşte Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”, primul şi unicul muzeu de etnografie extraeuropeană din România.
Piața Mică, Nr. 11, Sibiu, Romania
Obiectiv turistic
Casa Lutsch, situată în Piaţa Mare, Nr. 13, a fost denumită astfel de la numele unuia dintre proprietarii săi din secolul al XVI-lea, fiind una dintre cele mai importante clădiri din Sibiul istoric.
La începuturi, clădirea avea un turn-locuinţă cu patru niveluri, asemănător celui al Casei Haller. Planul iniţial al clădirii se poate recompune pe baza planului pivniţei actuale, unde s-au păstrat cu fidelitate unele detalii (ancadramente de piatră cu muchii teşite, scara în spirală care urca spre etaj, precum şi, parţial, fundaţiile unei capele cu cor poligonal, în partea din spate a casei - fosta capelă Sf. Ladislau).
Unii istorici sunt de părere că această casă a fost construită în anul 1424 de către regele Sigismund, cu scopul de a-i găzdui pe regii, voievozii şi înalţii demnitari care veneau în acele vremuri la Sibiu. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, casa s-a aflat în proprietatea familiei Altemberger, pentru ca între anii 1537-1593 să fie deţinută de familia Haller.
Ulterior, edificiul intră în posesia lui Johann Lutsch. În anul 1661 clădirea intră în proprietatea lui Georg Reussner, existând şi o “legendă” potrivit căreia casa ar fi fost câştigată la jocul de popice. De altfel, stema pe care se aflau cifrele prezentau şi două mâini, dintre care una ţinea un popic.
În anul 1821, urmaşii ultimului proprietar donează clădirea statului. Ultima renovare a avut loc în anul 1999.
Piața Mare, Nr. 13, Sibiu, Romania
Obiectiv turistic
Casa Luxemburg este situată în Piaţa Mică, nr. 16, fiind construită pe prima incintă fortificată a Sibiului. Clădirea are faţade spre Piaţa Mică şi spre Piaţa Albert Huet şi este formată dintr-un corp vechi, gotic, din secolul al XV-lea, şi un corp nou, baroc, din secolul al XIX-lea.
Edificiul a primit actuala denumire în anul 2004, cu prilejul vizitei în România a Marelui Duce Henri de Luxemburg şi a Marii Ducese Maria Teresa de Luxemburg. Trebuie menţionat că, între anii 1999-2003, clădirea a fost restaurată cu ajutorul Marelui Ducat de Luxemburg.
La parter s-au păstrat unele elemente gotice şi renascentiste (ancadramente, boltiri), dar clădirea iese mult în evidenţă prin superba tâmplărie barocă şi decoraţia cu stucaturi de la etaje.
În secolul al XIX-lea edificiul se afla în posesia preotului evanghelic Johann Georg Schaser, de unde şi denumirea avută anterior celei de azi.
Piața Mică, Nr. 16, Sibiu, România
Obiectiv turistic
Este Casa Parohială Evanghelică, care încorporează substanţă murală din vechea casa parohială din secolul XIII.
Elevaţia casei este databilă în secolul XV, remarcabil fiind portalul atribuit pietrarului Andreas Lapicida, ilustrativ pentru goticul târziu cu influenţe de renaştere timpurie.
Blazonul este al preotului Johannes din Alţîna datat 1502.
Piaţa Huet, Nr. 1, Sibiu, România
Obiectiv turistic
Casa Parohială Romano-Catolică este primul obiectiv important din Piaţa Mare, fiind realizată în stil baroc în perioada 1726-1739. În trecut, clădirea adăpostea Seminarul Iezuit. Ea înglobează fragmente ale Halei Cojocarilor.
În anul 1466 exista aici sediul breslei croitorilor, care în 1688 este amenajat pentru slujbe catolice de către călugării iezuiţi. În perioada 1774-1790, la etajul al doilea a funcţionat Şcoala Elementară Catolică, mutată în clădirea Ursulinelor pentru a face loc Gimnaziului de Stat, care va funcţiona până în 1899, când se inaugurează actuala clădire a Liceului Gheorghe Lazăr. Între anii 1899 şi 1907 se va muta aici Tribunalul Judeţean.
Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, la parter se vor deschide spaţii comerciale. În partea stângă a funcţionat primul birou de informare pentru hoteluri, cafenele şi restaurante din Sibiu, Fleck & Preis, mutat în 1907 în Piaţa Mică, nr. 9, pentru a face loc Sucursalei Sibiu a Băncii Comerciale din Pesta. După 1920, când banca a fost desfiinţată, locul a fost ocupat de Siebenbürgische Bank und Sparkasse până la naţionalizare.
În curtea interioară a Casei Parohiale se află statuia Sfântului Martir Johannes Nepomuk, care s-a aflat iniţial în Piaţa Mare, de unde a fost îndepărtată de regimul comunist. Statuia a stat multă vreme în curtea Muzeului Brukenthal, până când a fost mutată în curtea interioară.
Piața Mare, Nr. 2, Sibiu, Romania
Cazare în împrejurimile Sibiului
Județul Sibiu
Închiriem vile ṣi cabane la poalele munților, situate ȋn satul cu specific păstoresc Vale, ȋn patria ciobanilor Mǎrginimea Sibiului. Pe de o parte, retras de agitația de zi cu zi, pe de altă parte vis-à-vis de Transalpina ṣi la numai doi paṣi de Sibiu.
Fiecare casǎ de vacanțǎ dispune de o bucătărie complet echipată, internet WiFi, o maṣinǎ de spǎlat rufe ṣi cel puțin o terasǎ sau o verandǎ. Vǎ aṣteaptǎ liniṣtea ṣi destinderea, aerul sǎnǎtos de munte, o curǎțenie excepționalǎ ṣi - dacă doriți să vă răsfățați simțurile papilo-gustative - meniuri tradiționale servite de bucătăreasa noastră ṣi preparate de la producătorii locali, cum ar fi lapte proaspǎt, telemea, zacuscǎ, miere, murǎturi.
Cazările noastre dintr-o privire:
Vila Crina
Bijuteria noastră de 200m² pentru pretenții sofisticate
4 camere • 4 bǎi • living de 50m² • 8 persoane
Casa Pelu
Casă țărănească cu mansardă nouă și terasă acoperită
3 camere • 1 baie • 6 persoane
Casa Nicu
Cǎsutǎ țărănească păstrând farmecul său de 120 ani
cu 1 camerǎ • 1 baie • 2-3 persoane
Casa Zollo
Cabană de 150m² situată pe deal, cu o vedere panoramică
Vilǎ nouă cu 3 camere • living • 2 bǎi • 6-8 persoane
Casa Zollo 2
Apartament cu o cameră, o terasă mare și grădini
Garsonierǎ cu chicinetǎ • baie • 2-3 persoane
Casa Lopo
Fostă gospodărie țărănească cu curte, hambar, grajd și grădină
Casa tărănească cu 2,5 camere • bucătărie • baie • 6 persoane
Cozo Fantu
Cabană de munte situată în pajiștile munților
Fost adăpost ciobănesc cu 2 camere • 4 persoane
vacation rentals transylvania romania • karpaten ferienhaus hermannstadt siebenbürgen rumänien • case de vacanta de inchiriat marginimea sibiului • maisons de vacances transylvanie roumanie • Sibiu, Vale 557236, Romania
Obiectiv turistic
Casa Weidner-Reussner-Czekelius este situată în Piaţa Mare, nr. 16, denumirea sa provenind de la numele a trei proprietari succesivi, care şi-au lăsat amprenta asupra arhitecturii sale. Casa a luat naştere prin alăturarea a două clădiri datând din secolul al XVI-lea.
Partea dreaptă a clădirii, unde se află portalul, a aparţinut familiei Weidner, ajungând apoi în proprietatea senatorului Johann Reussner-jr. Celălalt corp de clădire, desfăşurat în adâncime, spre curte, a ajuns în proprietatea familiei Czekelius, în ultimul sfert al secolului al XVI-lea.
De-a lungul timpului, clădirea a suferit numeroase modificări, parterul fiind separat şi transformat într-un şir de magazine.
Prima casă păstrează şi singurele detalii care prezintă interes pentru vizitatori. În trecerea spre curte mai există un cadru de uşă din piatră sculptată. În centrul cornişei este aplicat un ecuson de forma unui scut lăţit, cu vârful rotunjit, încărcat cu cifrul C. W. (Cirves-Servatius Weidner jr.), însoţit de anul 1582.
În sala de recepţie de la etaj au fost descoperite în 1902 fragmente de frescă (din păcate acoperite ulterior de zugrăveală), care conţineau scene din războiul troian. Se pare că picturile murale aparţineau sfârşitului de secol XVI şi mijlocului celui următor.
În curtea interioară se mai pot vedea şi astăzi şinele de vagoneţi de pe vremea când funcţiona aici un depozit de produse metalo-chimice. Acestea erau transportate cu vagonetul de la locul în care se descărcau la poartă până în locul de depozitare - ultima clădire din curte.
Piața Mare, Nr. 16, Sibiu, Romania
Obiectiv turistic
Cunoscută și sub numele de Urlătoarea Bâlei se află în Munții Făgărașului între vârfurile Moldoveanu și Negoiu, la peste 1200 m altitudine.
Este una dintre cele mai impresionante cascade din țară și una dintre cele mai mari cascade în trepte ce are o cădere de 60 m.
Accesul la cascadă se face pe șosea Transfăgărășan, la 9 km de lacul glaciar Bâlea până la cabana Bâlea Cascadă, iar din acel punct se merge doar pe jos cam vreo 40 de minute pe un traseu marcat cu punct roșu.
În timpul verii numeroşi turişti se aproprie de cascadă atraşi de zgomotul plăcut al căderii apei şi pentru a fotografia acest spectacol al naturii.
Romania
Cazare în împrejurimile Sibiului
Județul Sibiu
Vă așteaptă aerul curat, obiectivele turistice magnifice, bunătățile locale: mâncăruri delicioase, specialități de brânzeturi de casă, vin preparat după rețete străvechi. Tot aici, aveți ocazia să deprindeți tainele preparării pâinii de casă, a untului și a altor mâncăruri tradiționale savuroase.
Sursă text & foto: https://www.wildventure.ro/cazare-la-castelul-din-mosna/
Moșna 557160, România
Obiectiv turistic
Clădirea cu nr. 5 din Piaţa Huet este o clădire publică construită în 1786 fără a fi modificată până în prezent. Construcţia a fost realizată după demolarea unor construcţii din secolul XIV, în care a funcţionat şcoala elementară a oraşului din 1380. Noul local corespundea nevoilor învăţământului gimnazial şi liceal legiferat de guvernul imperial.
Clădirea este de factură barocă, include în aula liceului o „chatedra”, o structură monumentală din lemn cu strane şi baldachin destinată prezenţei rectorului liceului cu prilejul ceremoniilor şcolare, mobilă autentică, posibil unicat în România.
În Colegiul Brukenthal au învăţat Nicolaus Olahus, comitele saşilor Harteneck, guvernatorul Brukenthal, Romulus Cîndea, Emil Sigerus, Julius Bieltz ş.a.
Piaţa Huet, Nr. 5, Sibiu, România
Activități în județul Sibiu
Județul Sibiu
Organizator de Evenimente
Te invităm să descoperi ultimul peisaj cu adevarăt medieval al Europei şi să trăieşti experienţe pentru suflet.Ai fost deja pe aceste meleaguri? Împărtăşeşte-ne amintirile tale din Colinele Transilvaniei.
Descoperă în Colinele Transilvaniei leagănul colonizării saxone din Evul mediu, între malul stâng al Târnavei Mari, bazinul Hârtibaciului şi malul drept al Oltului. Află istoria şi poveştile comunităţilor multiculturale, ce trăiesc aici de secole. Admiră natura deosebită, care încă dăinuie şi defineşte viaţa tihnita de aici.
Înot
Județul Sibiu
Închis
Răcoriți-vă în piscina unei dintre cele mai frumoase clădiri ale județului Sibiu, Complexul Balnear Ocna Sibiului.
Tarife:
Vineri - Duminică: 65lei/adult 35lei/copil ( 6-12 ani)
Luni - Joi 50lei/adult 30lei/copil ( 6-12 ani)
Copii sub 6 ani au gratuitate.
Grupuri organizate: 40lei/pers minim 10 pers.
Grupuri organizate copii: 20lei/pers minim 10 pers.
Reducerile de grup se aplica doar in timpul săptămânii.
* Sursă foto
Strada Băilor 22, Ocna Sibiului 555600, Romania
Înot
Județul Sibiu
Spa & Wellness
Închis
În inima întregului ansamblu salin de la Ocna Sibiului se situează Complexul Balnear Ștrand Ocna Sibiului cu cele trei lacuri si izvoare - Horia, Cloșca si Crișan.
Baza de tratament dispune de o sala de gimnastica pentru recuperare si intreșinere precum si de o piscina acoperita cu apa sărata, saună umedă și uscata, jacuzzi, masaj și reflexoterapie.
Tarife:
Piscine exterioare
luni - vineri: 40 ron / zi
Bazin interior
luni - vineri 80 ron / zi
sâmbătă - duminică: 100 ron / zi
*sursă text & foto
Str. Bailor, 26, Ocna Sibiului, Sibiu, 555600, Ocna Sibiului 555600, Romania
De vizitat în județul Sibiu
Județul Sibiu
Obiectiv turistic
Conacul, localitatea, terenurile și pădurile care-l înconjoară au aparținut familiei nobile Apafi până în secolul al XVIII-lea, când a fost preluată de familia Bethlen.
De-a lungul timpului, forma conacului a fost modificată după o serie de renovări în 1830 de proprietarul de atunci, Graf Haller. În 1920 conacul a devenit proprietatea comunității săsești după care în 1949 a fost confiscată de comuniști și transformată în casa de cultură a satului.
Fundația Mihai Eminescu Trust a reușit să restaureze conacul și să-l transforme într-un obiectiv turistic demn de vizitat și o casă de oaspeți deosebită.
Lângă conac funcționează și fabrica de suc de mere de Mălâncrav, marcă înregistrată locală, care este stors din fructele livezii proprii.
(c) foto: Daniel Secărescu
Strada Livezii, Mălâncrav 557117, Romania
Activități în județul Sibiu
În perioada 27 august – 2 septembrie 2024, cu prilejul celei de-a 9-a Adunări Generale a Comunității Bisericilor Protestante din Europa (CBPE), Sibiul va găzdui peste 200 de delegați din peste 30 de țări ale Europei. Dacă în 2018 pentru cea de-a 8-a Adunare Generală a CBPE a fost ales gazdă orașul elvețian Basel pentru valoarea sa culturală și istorică, un simbol al unității în diversitate, Sibiul ne face cinstea de a găzdui următoarea Adunare Generală a CBPE datorită calității sale de a fi un oraș multietnic și multiconfesional, un mediu multicultural și ecumenic.
Festivitatea de deschidere din data de 27 august 2024 de la Biserica Evanghelică din Sibiu va aduce împreună comunitatea locală și oaspeții într-o celebrare a diversității și bogăției culturale. Deschiderea festivă va atrage atenția asupra evenimentului oferind o imagine autentică și captivantă a patrimoniului cultural al Sibiului: oraș multicultural, multietnic, multiconfesional. Evenimentul va aduce împreună peste 400 de persoane din Sibiu, țară și întreaga Europă.
Gazdele Adunării, vor organiza la Sala Thalia în data de 29 august 2024 o seara culturală pentru oaspeții internaționali ce va include în programul său spectacole de dans tradițional, grupuri corale, gastronomie locală, standuri cu produse locale, reprezentații artistice și activități care vor reflecta bogăția culturală a Sibiului și a regiunii Transilvaniei. De asemenea, interacțiunea și socializarea oaspeților internaționali cu gazdele poate fi un prilej important de a introduce în atmosfera autentică a Transilvaniei, de a face cunoscută bogăția și diversitatea culturală a regiunii. La evenimentul de la Sala Thalia sunt invitate peste 400 de persoane: delegați oficiali, oficialități, oaspeți locali, artiști.
Sibiu - Gazdă a celei de-a 9-a Adunări Generale a CBPE - acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu
Sibiu, Romania