Primăria a contract lucrările pentru modernizarea străzii Marburg

Primăria a contract lucrările pentru modernizarea străzii Marburg

2 Februarie, 09:23
Comunicat de presă

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a străzii Marburg, situată în cartierul Tineretului. Constructorul cu care s-a semnat acest contract în urma unei proceduri de achiziție publică este MGM Construcții Generale SRL Sibiu, valoarea investiției fiind de 1,06 milioane de lei.

“În cartierul Tineretului avem contractate lucrări de modernizare și pe str. Atena, iar pentru reabilitarea străzii Luxemburg este în curs de elaborare proiectul tehnic. În această zonă, în toamna anului trecut, am plantat în parteneriat cu Asociația „Creștem România Împreună” un număr 3.700 de arbori în două locații, intenția fiind aceea de a crea o pădure urbană. Prin urmare, ne ocupăm și de această zonă mai tânără a Sibiului, scopul fiind acela de a crește calitatea locuirii."(Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Ordinul de începere a următoarelor lucrări va fi emis imediat ce condițiile meteo permit
execuția:

  •  Reabilitarea carosabilului, inclusiv intersecțiile cu străzile Klagenfurt, Viena si Roma
  •  Amenajarea unui trotuar pe partea cu gospodăriile, optimizat pentru accesul persoanelor cu dizabilități
  •  Reabilitarea rețelei de apă, a celei de canalizare menajeră și a canalizării pluviale
  •  Modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public, corpurile existente urmând să fie înlocuite cu unele eficiente energetic, conectate la sistemul de telegestiune.

    Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este de 4 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Primăria Sibiu

Alte Știri

Turnul Sfatului și turnurile de pe str. Cetății, deschise în Noaptea Muzeelor 2024

Turnul Sfatului și turnurile de pe str. Cetății, deschise în Noaptea Muzeelor 2024

Comunicat de presă

Certificatele de naștere și deces se eliberează în format digital în municipiul Sibiu

Comunicat de presă

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu

Comunicat de presă