A început curățenia de primăvară pe străzile și cursurile de apă din municipiul Sibiu

A început curățenia de primăvară pe străzile și cursurile de apă din municipiul Sibiu

13 Martie, 12:17
Comunicat de presă

Primăria Sibiu, prin societatea de salubrizare Soma, a început curățenia de primăvară în oraș. Pentru că pe parcursul sezonului rece operatorul de salubritate nu a putut realiza activitățile de măturat și spălat mecanizat din cauza temperaturilor scăzute, de la începutul acestei luni s-a demarat acțiunea de salubrizare atât a străzilor din oraș, cât și malurile cursurilor de apă din municipiul Sibiu.

Până acum au fost curățați 35 de km de rigole, pe arterele principale din oraș (ex. Calea Cisnădiei, străzile Moldoveanu, V. Aron, Hipodromului, Autogării, etc.), dar și pe străzile din cartiere (Aleea Călăreților, Șureanu, Călțun, Gorunului, Oștirii, Frații Buzești, Cernei, Porumbacului, etc.).

În ceea ce privește activitățile de salubrizare desfășurate pe cursul pârâurilor și pe malurile acestora, s-a început cu salubrizarea pârâului Valea Săpunului, porțiunea cuprinsă între str. H. Coandă și str. Calea Cisnădiei. Pe cursul acestui pârâu a fost necesară atât intervenția mecanizată, cu utilaje, cât și activități manuale. Până la acest moment, au fost colectate 20 de tone de deșeuri reziduale și 4,4 tone de resturi vegetale. În paralel se lucrează și pe pârâul Rosbach.

Până la finalul acestei luni se va interveni pe toate străzile și în toate locațiile care necesită activități de salubrizare suplimentare, ca urmare a depunerilor din anotimpul rece, în paralel cu activitățile zilnice de salubrizare. De asemenea, va începe curățarea pârâului Trinkbach, precum și malurile Cibinului.

Primăria Sibiu

Alte Știri

Turnul Sfatului și turnurile de pe str. Cetății, deschise în Noaptea Muzeelor 2024

Turnul Sfatului și turnurile de pe str. Cetății, deschise în Noaptea Muzeelor 2024

Comunicat de presă

Certificatele de naștere și deces se eliberează în format digital în municipiul Sibiu

Comunicat de presă

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu

Comunicat de presă