Expozitie - Promenadă pe Bdul. Victoriei

Expozitie - Promenadă pe Bdul. Victoriei


Host:

Sibiu, Romania

Daten und Stunden:

About

Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) organizează în perioada 23-30 septembrie 2022 expoziția Școlii de arhitectură și urbanism de la Sibiu cu tema ”Coridor de mobilitate durabilă - Promenadă pe Bdul. Victoriei”.
 
Sub sloganul "Reactivăm Bdul. Victoriei", studenții arhitecți și urbaniștii invitați la Școala de Vară de Arhitectură și Urbanism de la Sibiu s-au concentrat spre reactivarea zonei și alocarea echitabilă a spațiilor către toate categoriile de utilizatori.

Accesibilitate pentru toți, lărgirea trotuarelor, prioritate pentru pietoni, locuri de relaxare și întâlnire, îmbunătățirea siguranței în intersecții, piste de biciclete în ambele sensuri de mers, păstrarea și fluidizareatraficului auto fiind unele dintre punctele centrale ale proiectului propus.

Tema proiectului a fost aleasă ca urmare a nevoilor orașului Sibiu pe termen mediu și lung, fiind un subiect inclus încă din anul 2017 în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Sibiu și detaliat în Planul de Mobilitate realizat în anul 2022 – Coridor de mobilitate durabilă, Promenadă pe Bdul. Victoriei.
 
Școala de arhitectură și urbanism de la Sibiu este dedicată studenților care studiază în domeniile strâns legate de dezvoltarea urbană, respectiv urbanism, arhitectură, peisagistică, economie urbană ș.a. și are ca scop oferirea de soluții concrete de dezvoltare durabilă a municipiului Sibiu. Astfel, participanții la Școala de arhitectură și urbanism își vor prezenta proiectul ce propune transformarea Bdului. Victoriei într-unul prietenos cu pietonii. 

Școala de arhitectură și urbanism de la Sibiu este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Uniunea Arhitecților din România.


Photos