Foto Sinteză - expoziție de artă fotografică

Este al treilea an când pornim din nou pe drumuri cu un nou turneu de expoziții fotografice.
După succesul expozițiilor din 2022 - Diferit și Culori expuse în 6 orașe a urmat anul 2023 cu cele Pigmentul Monocolor și FotoSinteză care au fost prezentate în 17 locuri din țară

Anul acesta organizăm un turneu cu 3 expoziții diferite, fiecare cu tema ei toate sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi- Stare, FotoSinteză (în 2 versiuni, la cea de-a doua ne unim cu lucrările pictoriției Lavinia Pop) și Jocul cu Absurdul.

Expoziția FotoSinteză este o veritabilă explozie de culoare, o încercare de a uni pictura cu fotografia. Va invitam sa descoperiți un veritabil joc cu culorile făcut de fotograful Gelu Stănculescu alături de colaboratoarea Maria Scirlet.

În această serie de lucrări, Fotosinteză, modelul și fotograful caută să ne îndrepte privirile către universul nostru interior, reprezentând în lucrări un univers intens, în care emoțiile interne se lichefiază și ies la suprafață, pictându-se pe piele, ca o oglindă a sufletului. Este ca și cum fiecare fotografie ar fi o fereastră către inima modelului, în care agitația, frica și durerea sunt protagoniști.

Însă, acestea atrag atenția către universalitatea suferinței umane. În fiecare fotografie, simțim acea frică care mocnește în adâncul ființei umane, o frică care crește până când devine copleșitoare și explodează într-o avalanșă de emoții, care se simte ca o forță vie ce pulsează în interior, iar lucrările ne provoacă să ne întrebăm ce ascunde fiecare făptură umană în adâncurile sale.

Parcurgând aceste imagini, simțim murdăria și durerea, petele și durerile care fierb în fiecare colț al sufletului uman. Însă, în același timp, vedem și frica de propriile noastre emoții, frica de a le recunoaște și de a le exprima în și fotograful caută să ne îndrepte privirile către universul nostru interior, reprezentând în lucrări un univers intens, în care emoțiile interne se lichefiază și ies la suprafață, pictându-se pe piele, ca o oglindă a sufletului. Este ca și cum fiecare fotografie ar fi o fereastră către inima modelului, în care agitația, frica și durerea sunt protagoniști.

Însă, acestea atrag atenția către universalitatea suferinței umane. În fiecare fotografie, simțim acea frică care mocnește în adâncul ființei umane, o frică care crește până când devine copleșitoare și explodează într-o avalanșă de emoții, care se simte ca o forță vie ce pulsează în interior, iar lucrările ne provoacă să ne întrebăm ce ascunde fiecare făptură umană în adâncurile sale.

Parcurgând aceste imagini, simțim murdăria și durerea, petele și durerile care fierb în fiecare colț al sufletului uman. Însă, în același timp, vedem și frica de propriile noastre emoții, frica de a le recunoaște și de a le exprima în fața lumii sau chiar în fața propriei noastre conștientizări. Este o călătorie într-o temniță a sinelui, unde abandonezi orice speranță de eliberare și te scufunzi tot mai adânc în propria ta durere.

Lucrările precum “Nu vreau să te vad”, “Nu vreau să te ascult”, “Nu vreau să aud” lovesc ca niște lovituri directe, izolându-ne în coconul propriilor noastre emoții, refuzându-ne comunicarea și expunerea. Este o oglindire crudă a izolării și a lipsei de comunicare în fața suferinței interioare.
Întreaga serie de lucrări pare să ne pună o întrebare profundă: “Ce culoare are ceea ce simți?” Este o invitație la introspecție, la explorarea sinelui și la recunoașterea complexității emoțiilor noastre, indiferent cât de întunecate sau de strălucitoare ar fi ele.
Recenzie de Lavinia Pop

sursa