Până la 100 mp de bandă desenată | EXPOZIȚIE PERSONALĂ CRISTIAN PĂCURARIU

Până la 100 mp de bandă desenată | EXPOZIȚIE PERSONALĂ CRISTIAN PĂCURARIU


Host:


Strada 9 Mai 50, Sibiu 550201, România

Dates And Hours:

About

Atelierul de rame / Galeria La Pătrat vă prezintă o expoziție personală de bandă desenată, sub semnătura artistului Cristian Păcurariu, recunoscut internațional pentru desenele sale în alb-negru realizate în tuș, marker sau creion.

Până la 100 mp de bandă desenată dispusă pe două etaje, în incinta unui spațiu alternativ; sunt expuse 7 albume de bandă desenată, 345 pagini originale, sketch-uri + lansarea albumului “ Sector 5 “, bandă desenată definitivată în Franța, în colaborare cu Editura Soleil ( colaboratorii de proiect ai artistului român fiind: coloristul Alex Guimaraes și scenaristul Christofe Bec). Acțiunea benzii desenate se petrece în București, sectorul 5. 104 pagini cu desene șocante, o călătorie întunecată și plină de criminalitate în industria profitabilă a sexului virtual și webchat-istelor. Inspectorul Marian Ferentari investighează crima unui avocat ucis în fața celor doi copii ai săi. Mii de fotografii pornografice cu femei de toate vârstele au fost găsite pe calculatorul victimei. Câteva zile mai târziu, un tânăr antreprenor ( cu diverse legături cu mafia ) a fost găsit decedat străpuns pe un șantier, apoi un taximetrist a luat foc in zona docurilor; toate aceste infracțiuni sunt corelate?

Mai multe exemplare ale comic book-ului “Sector 5 “ sunt disponibile în cadrul expoziției și se pot răsfoi pentru a cerceta detaliile anchetei deschise de Marian Ferentari sau pentru a putea observa cu ochiul liber linia organică, fluidă a artistului expozant. O percepție a spațiului surprinzătoare și a personajelor, o poveste intuitivă prin imagini și scene concretizate de către ilustrul ilustrator, Cristian Păcurariu. Inteviuri ale câtorva artiști români și muzeografi vor incerca să elucideze mai multe detalii din istoria benzii desenate românești, să incadreze stilul lui Cristian Păcurariu și să ne ofere detalii raw/nefiltrate despre evoluția acestuia; totodată expoziția este insoțită de o coloană sonoră care conține mai multe producții marca Colectiva La Pătrat în colaborare cu jazzistul Jak Eduard Neumann, mix masterizate în ultima perioadă tot în incinta studio-ului nostru.

Atelierul de rame Galeria La Pătrat conferă un fond de manifestare cultural-educațională, construind o zonă de confort neconvențională în care vor prezenta, pentru întâia oară într-o astfel de formulă, perspectiva actului cultural gustat și generat de membrii comunității, explicând metodele și mecanismele prin care omul sensibil și insensibil la cultură învață să guste perspective mai profunde ale expresiei artistice.

Viziunea pe care o avem interferează o legătură între dorința artistului de a înrăma operele sale și expunerea lucrărilor sale. Aici se crează o intimitate creativă pe care dorim s-o împărtăşim tuturor.

Vernisajul va avea loc pe data de 21.06.2025 @ ora 18: 00 (open studio & meet the artist), spațiul expozițional este completat vizual de mai multe interviuri surprinse în timpul panotării, ale câtorva artiști colaboratori și muzeografi din Sibiu, un soundtrack experimental, mix semnat de SEZ cu diverse track-uri unreleased, marca la_pătrat.

Totodată, ora 20:45, în formula completă se expune pentru 45 minute de cover-jamsession și absolut jazz, Colectiva La Pătrat formată din: Jak Eduard Neumann (saxofon, voce), Cristian Oprișiu (clape), Bogdan Muntean (bas), Vlad Ducar (tobe), Bogdan Frâncu (saxofon), Augustin Pop (saxofon); trupa de serviciu, în incinta atelierului, va susține un tribut Henry Mancini ( piese arhicunoscute precum "Peter Gunn" , "Baby Elephant Walk", "Pink Panther" + "David Brubeck - Take Five" ) și liveact jam cu piesele/ compozițiile jazzistice de pe ultimul album „HAIKU MAMA” al artistului Jak Eduard Neumann.

sursa