
Viata cotidiana in Sibiu in perioada medievala si moderna
Ausstellung


Das Altemberger Haus - Historisches Museum
Casa Altemberger - Muzeul de Istorie, Strada Mitropoliei, Nr. 2, Sibiu, România
Casa Altemberger - Muzeul de Istorie, Strada Mitropoliei, Nr. 2, Sibiu, România

About
Expoziția: Viața cotidiană în Sibiu în perioada medievală și modernă
Locul desfășurării: Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”, parterul turnului-locuință (Sibiu, str. Mitropoliei, nr. 2)
Durata: 21.02 - 30.04.2023
Vernisaj: Marți, 21 februarie 2023, ora 13:00
Curatori: Claudia Urduzia, Anca Nițoi
Muzeul Național Brukenthal păstrează în colecțiile sale numeroase obiecte ce reflectă viața oamenilor din alte timpuri. În mod firesc, dat fiind locul unde ne aflăm, foarte multe dintre aceste obiecte evocă viața sibienilor. Pe de o parte avem cronicile, care notează evenimentele de referință ca vizite regale sau imperiale, schimbarea primarilor, războaie, epidemii, dezastre naturale și execuții. Ele comprimă adesea un an din viața a câteva mii de oameni în câteva rânduri. Dar ce se întâmpla între rânduri, între două vizite de seamă, între două atacuri, între două dezastre naturale? Ce se întâmpla în viața cotidiană a urbei?
Căutând definiția „cotidianului” găsim următoarele explicații: de fiecare zi, zilnic, obișnuit, permanent. Expoziția „Viața cotidiană în Sibiu în perioada medievală și modernă” încearcă să surprindă viața obișnuită, de fiecare zi a sibienilor, în epoca medievală şi cea modernă, cu ajutorul obiectelor păstrate în colecțiile muzeului. Generoasa temă avută în vedere și numeroasele obiecte-mărturie aflate la dispoziție se pot concentra pe câteva aspecte de referință ale cotidianului: religia, educația, munca, mâncarea, boala, structuri de ordine și apărare și relaxarea. Vă invităm să le descoperiți în următoarele două luni, în spațiul deopotrivă istoric și muzeal oferit de parterul turnului-locuință al Casei Altemberger.
Similar Suggestions
8 Jun
Expoziția The Atlas of Beauty
Ausstellung
Starts at 18:00
|
Muzeul Național Brukenthal, Casa Albastră, Piața Mare 5, Sibiu 557260, Romania