Au început lucrările de modernizare pentru eficientizare energetică la școala N. Iorga
Press release
Primăria Sibiu a emis ordinul de începere a lucrărilor de îmbunătățire a eficienței energetice a corpului vechi al școlii Nicolae Iorga (str. N. Iorga, cartier Hipodrom). Acest proiect este finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul PNRR.
“În septembrie 2023 elevii de la școala N. Iorga au început cursurile în corpul nou de clădire, prin care am extins spațiul unității de învățământ cu 22 de săli. Continuăm să investim aici, prin lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice a corpului vechi de clădire, construit în 1976.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
La finalul lunii iunie, Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor cu asocierea My Troy SRL& Profesional Construct SRL, valoarea acestuia fiind de 10,5 milioane de lei. Lucrările au început în această săptămână, având ca termen de execuție 10 luni și constând în:

- Instalarea unor panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice pentru iluminat, ventilație și pentru centrala termică
- Reabilitarea instalației de producere și distribuție a energiei termice, prin montarea unor pompe de căldură aer-apă
- Modernizarea instalațiilor de apă și realizarea celor de detectare și stingere a incendiilor
- Realizarea unui sistem de ventilație a sălilor de clasă, prin montarea unor ventilatoare cu recuperatoare de căldură
- Modernizarea instalațiilor electrice, inclusiv a iluminatului din clădire, care va fi asigurat prin corpuri eco-eficiente, cu LED, comandate prin senzori de prezență și care permit reglarea intensității luminoase.
- Termoizolarea fațadelor, a soclului și a planșeului peste mansardă
- Înlocuirea tâmplăriei exterioare
- Refacerea finisajelor interioare
- Instalarea a 2 stații de încărcare a autovehiculelor electrice sau hibride, fiecare cu câte 2 puncte de încărcare.
Prin aceste lucrări se va instala și un sistem inteligent de management al utilităților. Două dintre principalele obiective ale proiectului sunt: reducerea consumului de energie pentru încălzire cu 50%, scăderea emisiilor de dioxid de carbon cu cel puțin 30% și creșterea confortului elevilor și profesorilor în spațiile acestei școli.
Reamintim că același tip de lucrări sunt în curs în prezent la grădinița Elefănțelul Curios, grădinița nr. 5, Școala Regele Ferdinand, Școala nr. 13, Școala nr. 25, Colegiul O. Goga, Colegiul Pedagogic Andrei Șaguna.