Caravana Metropolis- cinema în aer liber
Caravana Metropolis- cinema în aer liber

Caravana Metropolis- cinema în aer liber

Ereignisorganisator
21:30 - 23:45
Closed Opens at 21:30

Piața Huet, Sibiu, România

About

Astăzi începe o nouă ediție a Caravanei Metropolis- cinema în aer liber, experiența de cinematograf itinerant liberce poposește până pe 14 august la Sibiu, în Piața Huet și aduce 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, premiate la festivaluri de film internaționale, și ateliere de creație. Proiecțiile încep în fiecare seară la ora 21:30, accesul publicului este liberîn limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe site.

 Caravana Metropolis- cinema în aer liber propune publicului sibian o selecție de 6 filme noi, ce reunește cele mai apreciate producții lansate recent, laureate sau nominalizate la festivalurile de la Cannes și Veneția, Globurile de Aur, BAFTA, European Film Awards și chiar la Oscaruri.

Evenimentul aduce și două ateliere de creație pentru micii spectatori, astfel: pe 13 august, un atelier de introducere în arta actorului - Joc și joacă - jocuri de observare, atenție, memorie, intuiție, spontaneitate și creativitate. Atelierul este coordonat de Radu Dan Moldovan, absolvent UNATC, masterand anul II la secția de Pedagogie teatrală, actor păpușar și profesor de teatru cu o experiență de peste 10 ani, în sistemul privat.

 Iar pe 14 august se va desfășura un atelier foto-video - Fotografierea și developarea fotografiilor folosind un aparat de fotografiat DIY pinhole, în cadrul căruia participanții vor învăța cum să își confecționeze propriile aparate foto cu orificiu stenopatic, pe care le vor folosi pentru a face fotografii în aer liber, developate ulterior într-o cameră obscură. Cei mici vor afla cum a apărut prima cameră, vor înțelege construcția de bază a unui aparat foto și modul în care imaginile sunt create cu ajutorul luminii pe film. Atelierul este susținut de Maria Blaga, o artistă vizuală din Sibiu, ce a urmat fotografia în cadrul facultății de arte UAL din Londra, absolvind cu ‘first class honours’ iar în prezent se ocupă cu diverse proiecte legate de arta fotografică și video.

Filmele aduse de Caravana Metropolis- cinema în aer liber la Sibiu sunt:

9 august - Succes de public (Franța, r. Emmanuel Courcol, câștigător al Premiului pentru Comedia Europeană a anului 2020 la European Film Awards. Detalii: AP12, 105 minute, comedie, dramă).

Sinopsis: Etienne, un actor adesea șomer, dar cu o personalitate carismatică, înființează un atelier de teatru în pușcărie, unde aduce laolaltă un grup de deținuți pentru a pune în scenă faimoasa piesă „Așteptându-l pe Godot”. Repetițiile merg bine, umorul natural al trupei cucerește publicul și totul pare a fi un mare succes. Până în ziua în care urmează să dea lovitura la marea premieră de la Paris. Inspirat din fapte reale.




10 august - Belle (regia: Mamoru Hosoda, AG, 121 minute, animație, Japonia)


Sinopsis: Vârsta adolescenței este una dificilă pentru Suzu, o fată timidă de 17 ani ce locuiește alături de tatăl ei într-un sat din Japonia. Într-o zi Suzu decide să-și creeze un cont pe „U”, o lume virtuală cu peste 5 miliarde de membri. Devine astfel Belle, o frumoasă cântăreață care se bucură de succes și popularitate. În „U” întâlnește o creatură înfricoșătoare, care locuiește singură într-un castel plutitor, refuzând să lase pe cineva să se apropie sau să explice celorlalți rănile de pe corp. Împreună, cei doi pornesc într-o călătorie plină de aventuri, provocări și iubire, în încercarea de a deveni cine sunt cu adevărat.




11 august - Un erou(Iran, Franța, r. Asghar Farhadi, distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în 2021, nominalizat în 2022 la Globurile de Aur. Detalii: AP12, 127 minute, dramă, thriller).


Sinopsis: Un erou / A Hero, noul film al cineastului Asghar Farhadi, spune povestea lui Rahim, un datornic care încearcă din răsputeri să facă bine. Rahim se află în închisoare din cauza unei datorii neplătite. În timpul unei permisii de două zile, el încearcă să-și convingă creditorul să-și retragă plângerea în schimbul returnării unei părți din această datorie. Ce-ar putea să fie rău în asta? Care ar putea fi consecințele?




12 august - Mame paralele(Spania, r. Pedro Almodóvar, nominalizat la Premiile Oscar, Cesar, Goya, BAFTA și la Globurile de Aur în 2022 și câștigător la Festivalul de Film de la Veneția în 2021. Detalii: AP12, 120 minute, dramă).


Sinopsis: Janis (Penélope Cruz) și Ana (Milena Smit), două femei singure, care au rămas gravide accidental, se întâlnesc pe coridorul spitalului în care urmează să nască. Janis, o femeie la vârsta a doua, nu regretă și se simte împlinită. Ana, în schimb, adolescentă, este speriată și traumatizată. Puținele cuvinte pe care cele două femei le schimbă de-a lungul orelor de așteptare creează între ele o legătură strânsă, pe care destinul o va complica, iar viețile lor se vor schimba iremediabil.




13 august – Lecții de persană (Germania, r. Vadim Perelman, 2021, Dramă, 127 minute)

 Sinopsis: În Franța anului 1942, tânărul evreu belgian Gilles (Nahuel Pérez Biscayart) este arestat de trupele SS și trimis împreună cu alți evrei într-un lagăr. Pentru a-și salva viața, acesta pretinde că este persan și primește periculoasa misiune de a-l învăța Farsi pe Klaus Koch (Lars Eidinger), ofiţerul care administrează bucătăria lagărului şi care visează să deschidă un restaurant în Iran imediat după terminarea războiului. Cu ajutorul unor trucuri ingenioase Gilles inventează zilnic cuvinte în Farsi, pe care ulterior i le predă lui Koch, însă relația specială care se leagă între cei doi provoacă invidie printre ceilalți prizonieri și soldați. Dar oare pentru cât timp va putea fi păstrat secretul lui Gilles?




14 august - Unde este Anne Frank?(Belgia, r. Ari Folman, nominalizat la European Film Awards în 2021. Detalii: AG, 99 minute, animație, istoric).


Sinopsis: Filmul urmărește călătoria lui Kitty, prietena imaginară a lui Anne Frank, căreia cea din urmă îi dedică jurnalul său. O adolescentă bătăioasă, Kitty se trezește, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în casa tinerei Anne, din Amsterdam, de unde pornește în căutarea ei, simțind că este în viață undeva în Europa de astăzi. Pe cât de mult o șochează lumea modernă, pe-atât este Kitty de încântată de contactul cu moștenirea lăsată de Anne.



Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana Metropolis- cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general. 

 „Caravana Metropolis- cinema în aer liber” este organizat de Asociația ART Factory Transilvania în parteneriat cu Asociatia Culturală Metropolis, membru în rețeaua Europa Cinemas. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Proiect cofinanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Partener de ospitalitate: Hotel Ramada Sibiu.

 Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, The Institute, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Observator Cultural, Cinemap, filme-carti.ro, Cinefan, movienews.ro, PRwave, Iqool, stiridesibiu.ro, SibiuNews, Sibiu100%, Sibiul.ro, Munteanu, SMARK

Detalii despre filme și programul complet pe Facebook: https://www.facebook.com/events/425700092793125/

 


Photo Gallery

Similar Suggestions

Ereignisorganisator
#NordicFF te invită la să cunoști poveștile nordului și creatorii de artă vizuală din Danemarca, Islanda, Finlanda, Norvegia și Suedia.
Ereignisorganisator
Clubul sportiv este înfiinţat şi funcţionează ca subiect de drept, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, structură polisportivă, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Scopul clubului sportiv îl constituie: a) organizarea şi administrarea de activităţi sportive în ramurile de sport prevăzute în Statut; b) promovarea măsurilor de prevenire şi combatere a folosirii substanţelor interzise şi a metodelor neregulamentare, destinate să mărească în mod artificial capacitatea fizică a sportivilor sau să modifice rezultatele competiţiilor; c) promovarea măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei la manifestările sportive; d) promovarea principiilor competenţei şi valorii, a spiritului de sportivitate (fairplay) şi a toleranţei în activitatea sportivă; e) conştientizarea tinerilor şi a celorlalte categorii de persoane cu privire la importanţa activităţii fizice în exprimarea sau ameliorarea condiţiei fizice şi a confortului spiritual; f) apărarea drepturilor şi libertăţilor şi promovarea intereselor membrilor săi.
Center, Sibiu, Romania
Ereignisorganisator
Eveniment dedicat digitalizării, automatizării și robotizării proceselor industriale. Scopul expozitiei si al evenimentelor suport este de a le oferi diverselor ramuri industriale accesul la tehnologii din toate domeniile care sunt parte a procesului de digitalizare si care sa le permita mentinerea avantajul competitiv in conditiile generate de revolutia Industrie 4.0 ( sisteme de manipulare si de logistica productiei - software industrial - senzori - monitorizare, control si masurare - sisteme de colectare, transmitere, stocare si procesare date - sisteme de siguranta - digitalizarea proceselor de productie, de management si de gestiune - roboti industriali - tehnologii de asamblare - tehnologii de actionare).
Ereignisorganisator
În 2017, când am decis să distribuim în România filme de autor, ne-am propus să alegem acele filme care aduc plus valoare pieței de cinema românești. Din portofoliul Bad Unicorn fac parte filmele Despre trup și suflet / On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country, Pororoca, Atelierul / L’Atelier, Dovlatov, Utoya: 22 iulie / Utøya. 22 July, Vinovatul / The Guilty, Amanda și God Exists, Her Name Is Petrunija.
Ereignisorganisator
Saxon Trek is about discovering the Saxon villages of the Sibiu County, step by step. Walking from village to village in search of their personality.
Ereignisorganisator
Festivalul Mediteranean
Ereignisorganisator
Open
5.0 1 review
Gonflabila cu tobogan si trambulina de inchiriat pentru petreceri copii in judetul Sibiu, animatie, mascote, baloane, foto, video, DJ.
Sibiu, Romania
Ereignisorganisator
Closed
ASOCIAȚIA CULTURALĂ ARTMANIA
Ngo Ereignisorganisator
Closed
Scopul asociaţiei este promovarea asistenţei sociale, de caritate şi de întrajutorare a semenilor în spiritul creştin, asistarea şi reabilitarea persoanelor cu dizabilităţi, protecţia şi incluziunea acestora în societate. Asociaţia îşi atinge scopul îndeosebi prin: *înfiinţarea, tutelarea şi organizarea, funcţionarea cât şi sprjinirea şi promovarea centrelor de îngrijire, ocrotire şi reabilitare pentru persoane cu dizabilităţi; *înfiinţarea şi funcţionarea de instituţii de calificare şi specializare a cadrelor pentru servicii de reabilitare precum şi servicii specializate pentru protecţia şi îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi; *crearea unor instituţii de învăţământ preşcolar şi şcolar pentru copii cu deficienţe; *organizarea de seminare, simpozioane şi cursuri cu caracter ştiinţific, precum şi editarea unor publicaţii; *alte activităţi care servesc atingerii scopului acestuia.
Strada Mitropoliei 28, Sibiu, Romania