Consilierii județeni au adoptat on line alocarea a 2 milioane lei pentru Spitalul Județean Sibiu

Consilierii județeni au adoptat on line alocarea a 2 milioane lei pentru Spitalul Județean Sibiu


Ședința ordinară de consiliu județean din luna martie 2020 a fost organizată în premieră în mediul on line. Consilierii județeni s-au ”reunit” joi, 26 martie, într-o ședință video și au votat în unanimitate toate proiectele de hotărâre. Printre ele s-a numărat proiectul privind rectificarea bugetului local al județului Sibiu, precum și a instituțiilor și serviciilor publice din subordine, care a vizat și alocarea sumei de 2 milioane lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru a putea răspunde la criza generată de noul coronavirus. Destinația acestei sume se împarte în mai multe priorități.

O prioritate pentru care a fost direcționată suma de 357.680 lei are ca scop creșterea capacității secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Achiziția de noi paturi și echipamente se impune în regim de urgență în contextul actual, pentru a pregăti secția ATI să poată trata în viitorul apropiat un număr cât mai mare de persoane care vor avea nevoie de terapie asistată. Menționăm că această sumă completează suma de 3,6 milioane de lei deja investită de spital în acest sens.

De asemenea, o altă destinație prioritară a sprijinului financiar acordat de CJS Spitalului va fi achiziția de materiale absolut necesare cadrelor medicale în contextul epidemiei de CORONAVIRUS. Pentru aceste materiale se alocă suma de 1.642.320 lei. Este vorba de materiale de protecție, care constau în consumabile sanitare, măști, halate, protecție încălțăminte, ochelari, viziere și alte echipamente de protecție, toate de unică folosință. Pe lângă materialele de protecție, din această sumă se vor achiziționa și teste rapide RT-PCR pentru diagnosticare, reactivi, termometre, echipament medical pentru secțiile de linia I Anestezie și Terapie Intensivă, Contagioase adulți, Serviciul de Urgență. O altă categorie de materiale este reprezentată de materialele și echipamentele de dezinfecție: filtre antivirale, recipiente de dezinfecție, , mașini de spălat și uscătoare și nu numai, materiale de curățenie și dezinfecție.

Merită menționat faptul că pentru a elibera aceste fonduri pentru Spitalul Județean, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu a renunțat parțial la finanțarea care le-a fost aprobată conform legii pe anul 2020 și a comunicat Consiliului Județean Sibiu că este de acord cu realocarea sumei de 500.000 lei pentru sprijinirea nevoilor urgente existente în spitale pentru combaterea infecțiilor cu noul coronavirus.

Conform legii nr.82/2001, art.3, care prevede stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România, CJ Sibiu a alocat în bugetul pe anul 2020 suma de 1.000.000 lei destinată pentru întreținerea și funcționarea, construirea ori repararea lăcașelor de cult și pentru conservarea și întreținerea bunurilor aparținând unităților de cult. Din această sumă, Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu i-a revenit 785.000 lei. Diferența rămasă, de 285.000 lei va fi investită de Arhiepiscopie exclusiv în lucrările de construcție și amenajare ale Grădiniței ”Sf. Nicolae” din Cartierul Arhitecților (Cisnădie).

Similar Suggestions

Bani din bugetul local pentru bone, în cazul în care nu găsiți loc în creșă sau grădiniță
Primăria Sibiu menține gratuitatea la parcare pentru personalul medico-sanitar din Sibiu
Măsuri speciale și la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor
LOCURILE DE JOACĂ RĂMÂN ÎNCHISE PENTRU PROTECȚIA COPIILOR!
Din 18 mai, direcțiile și serviciile Primăriei Sibiu reiau audiențele cu cetățenii