🍉 Nou în Sibiu în luna IULIE

🍉 Nou în Sibiu în luna IULIE


Luna iulie are multe de oferit pentru toată lumea. Vreme bună, zile lungi și însorite, căldură și nu în ultimul rând, multe surprize pentru Sibiu.

Noi locații s-au deschis în oraș luna aceasta și te invităm să le descoperi pe toate. Iar dacă tot e frumos afară și e rost de plimbare, le poți vizita pe fiecare.

🍳 Ouă și Unt Brunch Bistro

O nouă afacere de familie a luat naștere luna aceasta în centrul istoric al Sibiului. La bistro-ul Ouă și Unt poți servi în tihnă un brunch și o cafea de specialitate sau un suc de fructe în atmosfera primitoare a localului.

După cum o spune chiar numele, meniul conține diferite preparate din ouă, numai bune pentru a-ți începe ziua. Omlete, ouă benedict, pâine în ou, tarte și multe altele te așteaptă să le încerci în locația de pe strada Târgul Vinului nr. 6.

Surse foto: Facebook Ouă și Unt Brunch Bistro
Vezi pagina Ouă și Unt Brunch Bistro

☕ Amor Perfecto

Probabil că deja mulți dintre voi cunoașteți mica rulotă Amor Perfecto de lângă Centrul de afaceri. Ei bine, brandul și-a deschis acum o cafenea în adevăratul sens al cuvântului, o locația primitoare și mai accesibilă, chiar în inima Sibiului. 

Cu un interior modern, Amor Perfecto aduce sibienilor și turiștilor cafea columbiană de specialitate direct în centrul orașului, pe strada Samuel von Brukental Nr. 3 din Piața Mare.

Surse foto: Facebook Amor Perfecto Romania, Instagram: amorperfectoromania, herminagoiastudio
Vezi pagina cafenelei Amor Perfecto

🌶 Erlenpark Grill by Capsicum

Zilele de vară se petrec cel mai bine la terasă, într-o atmosferă liniștită și cu mâncare bună pe masă. De o asemenea experiență te poți bucura la Erlenparkgril by Capsicum, restaurant deschis recent în Sibiu.
 
Acesta vine cu un meniu diversificat, care se schimbă săptămânal pentru a nu ne plictisi. Fripturi, preparate vegane din legume de sezon, deserturi și multe altele te așteptă să le încerci.

Locația Erlenparkgrill by Cpasicum se află în apropiere de parcul Sub Arini, pe strada Zaharia Boiu nr. 39, iar dacă ajungi prin zonă nu ezita să te așezi la terasa lor.
 
Surse foto: erllenparkgril.ro și Facebook Erlenpark Grill by Capsicum
Vezi pagina Erlenpark Grill by Capsicum

🧋 Bloom by Bobalicious

Direct de pe meleaguri asiatice, Boba Tea sau Bubble Tea are mulți fani și în România datorită varietății de ceaiuri și toppinguri care mai de care. 

La Sibiu, curioșii, ori deja fanii înrăiți ai bubble tea-ului, se pot bucura de diversitatea de ceaiuri oferită de Bobalicious, care deja are două locații bine știute de sibieni, în Piața Mare și la Promenada Mall.

Fiind o băutură dulce și răcoritoare, atât de iubită în special de tineri, Bobalicious a mai deschis o locație numită Bloom, pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 33. Tema noii locații este jungla, concept care creionează un spațiu confortabil și relaxant. Aici, pe lângă bubble tea te mai poți bucura și de cafea de specialitate, smoothie-uri, cocktailuri și multe altele. 

Sursă foto: Bloom by Bobalicious
Vezi pagina Bloom by Bobalicious

🫖 Mogu Mogu

Rămânem în continuare pe continentul asiatic și vă dăm de veste că s-a deschis ceainăria japoneză Mogu Mogu. Aici puteți simți atmosfera și gustul Japoniei, încercând deserturi specifice și bucurându-vă de ceaiuri, printre care și bubble tea. 

Mogu Mogu s-a deschis recent pe strada Ocnei nr. 7, iar dacă treci pe acolo, nu uita să intri și pe la ei și să încerci ceva din meniul lor.

Surse foto: Facebook Mogu Mogu și Google Maps (autor: Mogu Mogu)
Vezi pagina Mogu Mogu

💆‍♀ Michaelis

Și dacă tot suntem în sezonul cald și vrem să arătăm cât mai bine la plajă și la piscină, vă anunțăm că în Sibiu s-a deschis o nouă clinică de frumusețe. 

Michaelis este situată pe strada Dr. Ioan Rațiu nr. 11 din Sibiu și vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a beneficia de rejuvenare facială și corporală, dar și de multă relaxare. 
Clinica oferă tratamente personalizate individual pentru necesitățile fiecărui client, realizate cu aparaturi moderne. 

Sursă foto: Michaelis
Vezi pagina salonului Michaelis

✨ Shining Body

Rămânem în continuare la capitolul înfrumusețare și vă anunțăm că o nouă locație Shining Body s-a deschis luna aceasta, pe strada Școala de Înot nr. 22.
 
Clinica vă așteaptă să beneficiați de remodelare corporală, estetică facială și epilare definitivă într-un cadru modern. Așa că, dacă doriți să aveți parte de tratamente de înfrumusețare în Sibiu, puteți să încercați serviciile oferite de Shining Body. 

Sursă foto: Turnul Sfatului 
Vezi pagina Shining Body

🧥 Melor

Din zona faishon, vă recomandăm magazinul de îmbrăcăminte Melor, care s-a redeschis după o pauză de mai bine de doi ani. Brandul românesc, bine cunoscut printre sibieni, și-a schimbat inclusiv locația, iar în prezent se află pe strada Școala de Înot. 

Aici puteți găsi articole de îmbrăcăminte moderne, de zi cu zi. În plus, puteți comanda produsele și online, de pe site-ul melor.ro.

Sursa foto: Instagram Melor
Vezi pagina magazinului Melor

credit foto: photos_by_alexandraa

Similar Suggestions

💌 Nou în Sibiu în luna FEBRUARIE
🌨️ Nou în Sibiu în luna IANUARIE
🎅🏻 Nou în Sibiu în luna DECEMBRIE
🌙 Nou în Sibiu în luna NOIEMBRIE
🍇 Nou în Sibiu în luna OCTOMBRIE