Where can you find the best ice cream in Sibiu?

Where can you find the best ice cream in Sibiu?


Chiar dacă a avut un început timid, vara și-a intrat în drepturi iar toropeala ne face să căutăm locuri care să ne adăpostească de razele soarelui și să ne răcorim cu ceva bun.

Noi vă invităm la o degustare virtuală de înghețată și chiar mai mult, va dezvăluim locurile în care o puteți servi.

PS: pe cățelul acesta super-simpatic îl puteți urmări aici:
Sursa foto: 📸 instagram.com/razvanbaicoieanu

Sucre - atelierul cu bunătăți răcoritoare la doi pași de Parcul Subarini

Ieșiți din casă, simțiți cum căldura vă apasă și vă gândiți că ați putea să va răcoriți în Parcul Sub Arini. Ei bine, la o distanță de câțiva pași față de intrarea în parc, pe Școala de Înot, o să zăriți un atelier de cofetărie mic dar foarte chic. Este vorba despre Sucre, iar sortimentele de înghețată pe care le veți descoperi aici sunt deosebite.  Trebuie să le încercați pe toate, zău!

Sursa foto
Sucre Atelier

Culinarte - pe bulevard, arome cu iz italienesc

Culinarte e în Centru, fix pe Bulevardul Nicolae Bălcescu iar înghețata de aici ne reamintește de concediile petrecute în Italia. Cremoasă, delicioasă, un adevărat răsfăț pentru orice amator de bunătăți răcoritoare. Și în plus, livrează și acasă diverse sortimente aromate în cantități impresionante – între 750 ml/caserola și 5 kg/vascheta.

Sursa foto 


Culinarte

Lili’s - arome îmbietoare într-o atmosferă boemă

Lili’s vă întâmpină fix în Piață Mică și vă îmbie cu diverse sortimente care mai de care. V-ați alege doar o aromă dar nu știți pentru ce să optați. Noi vă spunem că preferatele noastre sunt sortimentele cu caramel sărat și cu fistic dar nu trebuie să ne credeți pe cuvânt. Experimentați, nu o să vă pară rău!

Sursa foto 

Lili's

Super Mamma - înghețată la tot pasul

Cu înghețata artizanală cu lapte și friscă din smântână de la Super Mamma vă întâlniți la locația de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. E atât de bună încât vă recomandăm să o serviți în cupe și în porții duble pentru că altfel o să fiți nevoiți să vă plimbați foarte puțin iar apoi să vă intoarceți pentru a vă reface stocul. Ca un mic pont, încercați aroma Bubble Gum, o să vă surprindă în cel mai plăcut mod!

Sursa foto
Super Mamma

Heiß-Eis Cafè - doza de optimism și arome răcoritoare

Heiß-Eis Cafè atrage atenția prin veselie și culoare așa că dacă va plimbați prin Sibiu, nu aveți cum să treceți pe lângă mașinuța roz-bombon și să nu îi dați atenție. E foarte bine așa pentru că pe lângă culoare și sortimentele sunt la fel – dulci, dulci, dulci. Totul este gustos și știm că orice veți alege, nu veți fi dezamăgiți.

Sursa foto
Heiß-Eis Cafè

Cofetăria Mândra - pentru cei mai făloși clienți

Trebuie să recunoaștem că de fiecare dată când cumpărăm câte ceva de la Cofetăria Mândra ne simțim tare mândri că avem cofetării atât de speciale aici, la noi, în Sibiu.
Au o mulțime de arome inedite dar preferata noastră este înghețata cu aromă de spirulină.

Sursa foto
Cofetăria Mândra

Similar Suggestions

Magia sărbătorilor învăluie Sibiul, iar clădirile devin adevărate decorațiuni urbane 🎁
Sibiul în culorile toamnei 🍁 Descoperă cele mai „instagramabile” locuri din oraș
🎬 Istoria Filmului la Sibiu: Descoperă peliculele filmate în oraș și împrejurimi
Sibiu, orașul artei: 10 ani de SISAF și o multitudine de galerii și expoziții
Delicii răcoritoare pentru zile toride la Sibiu