Primăria Sibiu achiziționează 9 autobuze electrice pentru traseele 5 și 13

Primăria Sibiu achiziționează 9 autobuze electrice pentru traseele 5 și 13


“Achiziția a 9 autobuze electrice care vor deservi traseele 5 și 13 s-a concretizat astăzi prin semnarea contractului, ca urmare a unui proiect pe care Primăria Sibiu îl desfășoară în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Managerul general al firmei Solaris Bus & Coach România, domnul Eugen Daniel Ciolan, m-a asigurat că vor livra autobuzele cât mai repede posibil, înainte de termenul contractual. Reamintesc că am semnat deja contractul pentru microbuzele electrice care vor circula pe Linia Verde de transport local din centrul istoric, iar procedura de achiziție pentru cele 40 de autobuze se apropie de finalizare, raportul procedurii fiind întocmit și trimis la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice pentru avizare. Prin urmare, construim un sistem de transport public mai atractiv pentru sibieni, încurajând astfel, concret, mobilitatea alternativă” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
 
Contractul pentru cele 9 autobuze electrice a fost semnat cu firma Solaris Bus & Coach (Polonia), valoarea contractului fiind de 27,94 de milioane de lei. Prin acest contract s-au achiziționat cele 9 autobuze electrice, dar și 3 stații de încărcare rapidă și alte 9 stații de încărcare lentă. Procedura de achiziție a fost organizată și gestionată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, termenul de livrare negociat de această instituție fiind de maxim 23 de luni. 

Câteva detalii tehnice despre cele 9 autobuze electrice:

Ø  Model: Solaris Urbino 12 electric, produs în Polonia
Ø  Lungime de 12 metri, cu 3 uși duble pentru îmbarcare/debarcare, oferind 30 de locuri pe scaune și 52 în picioare
Ø  Putere nominală a motorul electric (minim): 160 kW
Ø  Baterii cu litiu cu o capacitate de 160 KWh
Ø  Autonomie cu o încărcare de 66 km
Ø  Dotări: sistem de diagnosticare electronic, sistem de management a traficului care transmite date în timp real de pe traseu către autobaza Tursib, sistem audio-video de informare a călătorilor, sistem de numărare  sistem de supraveghere video, sistem de aer condiționat și încălzire, aparatura pentru validarea biletelor de călătorie, echipamente pentru WiFi și prize USB pentru încărcarea aparatelor mobile. Autobuzele sunt dotate cu rampă pentru accesul persoanelor care se deplasează cu cărucior rulant sau cu cărucior pentru copii. 

3 stații de încărcare rapidă care vor fi instalate în stația de autobuz din Gară. Spre exemplu, în 10 minute, autobuzul se va încărca cu suficientă energie pentru realizarea a până la 3 curse în oraș. 

9 stații de încărcare lentă care vor fi instalate în autobaza Tursib pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor. 

Similar Suggestions

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu