Primăria Sibiu continuă igienizarea spațiilor publice circulate și  începe și dezinfecția în cartierele de blocuri

Primăria Sibiu continuă igienizarea spațiilor publice circulate și începe și dezinfecția în cartierele de blocuri


De sâmbătă, 28 martie, operatorul contractat de Primăria Sibiu începe igienizarea și în cartierele de blocuri. Se va interveni pe rând în aceste zone, urmând să se igienizeze toate spațiile comune dintre blocurile de locuințe, accesurile în blocuri, trotuare, alei, etc. Igienizarea se va face prin pulverizarea unei soluții de hipoclorit de sodiu, substanța cu eficiență dovedită de specialiști COVID-19, în concentrația indicată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor.

Sâmbătă, 28 martie se va interveni în cartierele Dioda și Hipodrom. Luni, 30 martie echipele vor acționa în cartierul Ștrand și Valea Aurie, iar marți, 31 martie se va efectua operațiunea în cartierul Vasile Aaron. Celelalte cartiere de blocuri vor fi igienizate în cursul zilei de miercuri și joi.

În paralel se continuă cu igienizarea spațiilor publice pietonale. Zilnic, următoarele tipuri de zone sunt dezinfectate cu o substanță pe bază de hipoclorit de sodiu, conform recomandărilor, testat și confirmat ca eficient împotriva virusului:
- trotuare și alei,
- zone pietonale
- pasaje și scări
- stații de autobuz

Acțiunile de dezinfecție se vor desfășura între orele 10 și 18, iar realizarea efectivă a operațiunilor va fi verificată în teren de inspectorii Serviciului Salubrizare.

Similar Suggestions

Bani din bugetul local pentru bone, în cazul în care nu găsiți loc în creșă sau grădiniță
Primăria Sibiu menține gratuitatea la parcare pentru personalul medico-sanitar din Sibiu
Măsuri speciale și la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor
LOCURILE DE JOACĂ RĂMÂN ÎNCHISE PENTRU PROTECȚIA COPIILOR!
Din 18 mai, direcțiile și serviciile Primăriei Sibiu reiau audiențele cu cetățenii