Rezoluții pentru 2024 în Sibiu 🌟

Rezoluții pentru 2024 în Sibiu 🌟


Perioada aceasta vine în mod inevitabil cu rezoluțiile începutului de an, prezente în mintea fiecăruia dintre noi. Deseori, acestea se sting ușor imediat ce trece luna ianuarie, însă motivația trebuie să rămână mereu acolo pentru a ajunge unde ne dorim. Iar pentru că lipsa motivației pornește de cele mai multe ori de la faptul că nu știm de unde să începem transformarea, avem câteva idei numai bune pentru tine. 

Dacă planurile tale pentru 2024 includ mai mult focus pe dezvoltarea personală, mindfulness, sport și nutriție mai sănătoasă, atunci află că nu este deloc complicat să le pui în aplicare. Iată sugestiile noastre:

Nutriție 🥗 Restaurante cu mâncare sănătoasă

Totul pornește din interior, iar zicala „Ești ceea ce mănânci” chiar capătă sens. Mâncarea proaspătă, bazată pe fructe, legume și mai puțin zahăr ne va oferi mult mai multă energie pe parcursul zilei, ajutându-ne să ducem la capăt tot ce ne propunem. 

În Sibiu, te poți bucura de salate, supe, dulciuri cu conținut redus de zahăr, sucuri naturale și multe alte preparate și alimente sănătoase și hrănitoare în restaurante precum: 
She's Green este o altă alegere potrivită. Te poți abona aici la meniuri săptămânale în funcție de nevoile tale, disponibile zilnic cu ridicare personală sau livrate direct la tine acasă sau la serviciu. 

surse foto: Paginile de Facebook ale restaurantelor menționate

🧘‍♀️ Yoga și meditație

Dacă îți dorești ca anul 2024 să fie un an al regăsirii personale, atunci îți recomandăm cu căldură practicarea de yoga și meditație.

Termenul "yoga" provine din sanscrită, înseamnă „uniune” și este punctul de intersecție între minte, trup și suflet. Practica aceasta eliberatoare reușește să le unească pe toate și să creeze un echilibru în viața noastră.

Yoga este benefică inclusiv pentru persoanele în vârstă și poate fi o formă de mișcare ideală pentru începători. Reduce stresul, îmbunătățește respirația, postura corpului și flexibilitatea, altfel spus, numai avantaje. :)

La Sibiu există câteva centre specializate în practicarea de yoga și meditație către care te poți orienta. Vezi mai jos lista lor 👇

sursa foto: KeepGiving Yoga și Yoga Sibiu Studio - Sacred Arts 
Centre de Yoga

⛹️‍♂️ Sport

Poate una dintre cele mai importante acțiuni este sportul care, indiferent de formă, ne ajută să ne simțim și să arătăm mai bine zi de zi.
Fie că vorbim despre sportul de performanță, cum ar fi baschet, tenis, fotbal, ori pur și simplu frecventarea unei săli de fitness, beneficiile pentru organism sunt nemăsurate. În plus, sporturile de echipă te vor ajuta să îți mărești cercul de prieteni, alături de care poți împărți o pasiune comună.

Dacă mișcarea este una dintre rezoluțiile tale, dar nu ai idee ce sporturi poți practica în Sibiu sau la ce sală de fitness să îți începi antrenamentul, aruncă o privire peste cluburile sportive și sălile din oraș.

surse foto: Magnolia Sport - Fotbal si Squash, Stay Fit Gym, Unic Gym, Pamira Tennis
Cluburi și activități sportive Săli de sport

Dezvoltare personală într-un cadru organizat 🧑‍🏫

Dezvoltarea personală nu include numai o alimentație echilibrată, sport și relaxare, ci și o reglare mentală pe toate planurile.

Autodezvoltarea este extrem de benefică, însă de multe ori, ca să o putem realiza eficient, avem nevoie de ajutor prin participarea la cursuri de dezvoltare personală, sesiuni de psihoterapie, consiliere vocațională, training-uri, coaching de cuplu sau profesional.

La Sibiu există diverse centre de dezvoltare personală, unde persoane specializate ne stau la dispoziție pentru a ne îndruma spre reușita personală.

Te poți îndrepta cu încredere către centrele de dezvoltare Unithera sau Pozitiv Evolution.

De asemenea, poți apela și la Asociația Vertical Center, care prin proiectul Lead 3D Sibiu oferă programe de dezvoltare personală, profesională și spirituală.

surse foto: Unithera - Centru de dezvoltare personală, Pozitiv Evolution - Centrul De Dezvoltare Personală Și Suport, Lead 3D Sibiu

Similar Suggestions

Sibiul în culorile toamnei 🍁 Descoperă cele mai „instagramabile” locuri din oraș
🎬 Istoria Filmului la Sibiu: Descoperă peliculele filmate în oraș și împrejurimi
Sibiu, orașul artei: 10 ani de SISAF și o multitudine de galerii și expoziții
Delicii răcoritoare pentru zile toride la Sibiu
La pas prin România Atractivă: Gusturi sibiene