Sibiu Festival City
Sibiu Festival City

Sibiu Festival City

Ereignisorganisator

Piața Mare, Sibiu, Romania

About

Cei mai importanți reprezentanți ai industriei europene de spectacol, oameni de afaceri, directorii celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, de la Rolling Stones la Robbie Williams, specialiști internaționali în securitate, avocați și experți în complicatul sistem internațional de taxe sunt așteptați la lansarea proiectului “Sibiu – Festival City”, un program derulat în perioada 27-29 iulie, inițiat de ARTmania.

Pe lângă o ofertă culturală bogată – concerte, expoziții, lansări de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui și prima ediție a reuniunii internaționale East European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergură europeană, care și-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experți, autorități ale statului implicate în reglementarea sectorului creativ, promoteri români și principalii operatori de pe piața internațională a festivalurilor.
Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, sau Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, care organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri din Europa, se vor număra printre oaspeții așteptați anul acesta în România. Conferința de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, ce are ca membri organizatori cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Blaj aLive sau Twin Arts, printre alții.

Sibiu – Festival City se derulează în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, transformând încă o dată orașul într-o veritabilă Capitală a Culturii.

“SIBIU – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul orașului Sibiu de jucător important pe piața europeană a consumatorilor de cultură și a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiție și experiență în organizarea și promovarea evenimentelor de anvergură, orașul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entitățile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât și din Europa, și își asumă rolul de promotor în atragerea investițiilor internaționale, cu impact direct asupra cetățenilor și a autorităților locale.

Aflată la prima ediție, care se va desfășura înperioada 27-29 iulie, reuniunea internațională Est European Music Conference (EEMC) și-a asumat misiunea de a iniția o dezbatere sănătoasă între entitățile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanți ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experți internaționali și autorități ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii.

În contextul unei piețe aflate în ultimii ani în continua creștere, promoterii locali acționează încă într-un mediu confuz, cu o legislație depășită, care nu include prevederi specifice pentru industria concertelor și a festivalurilor, astfel încât este necesară o platformă de comunicare care să faciliteze contactul direct și problematizările punctuale. Organizatorii locali vor căuta soluții într-un schimb de experiență cu specialiștii internaționali și cu principalii promoteri la nivel european. Fără schimbări semnificative în reglementările aflate în vigoare în România, fără schimbări legislative care să survină unor dezbateri constructive, nu putem aștepta schimbări rapide sau sănătoase pe piața locală. Iar EEMC vizează, pe termen lung, o renaștere în măsură să alinieze acest sector la standardele industriei europene de Festivaluri și Concerte.

Problematica amenințărilor teroriste și situații de criză în programul conferinței de la Sibiu. Directori ai marilor festivaluri europene, editori și corespondenți ai principalelor publicații internaționale, de la Billboard la Pollstar, experți în sistemul international de taxe sau reprezentanți ai celor mai importante asociații și instituții internaționale de reglementare se vor reuni la Sibiu, la prima ediție a East European Music Conference. Pe lângă Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, sau Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, printre participanți se mai numără Christof Huber, directorul OpenAirSt.Gallen – cel mai mare festival din Elveția.

A confirmat participarea și Thomas Zsifkovits – co-proprietar al companiei Barracuda Music, organizator al unor festivaluri de amploare ca Nova Rock sau Frequency sau concerte cu artiști de primă ligă, precum Robbie Williams, Rolling Stones sau Mumford And Sons, Twenty-One Pilots. Grimur Atlason, manager general al marelui festival Iceland Airwaves, un eveniment cu peste 200 de trupe în 250 de concerte oficiale programate de-a lungul celor cinci zile de festival, la care se adaugă cele peste 600 de concerte care au loc în așa numitele “platforme neoficiale”.

A confirmat participarea și Chris Kemp, doctor în psihologia maselor și managementul mulțimii, consilier al poliției britanice invitat să vorbească pe teme de securitate și de siguranță a mulțimilor în nenumărate conferințe organizate peste tot în lume. S-a adresat Camerei Comunelor din Regatul Unit într-un discurs privind Securitatea la Jocurile Olimpice, după ce, în 2012, a fost responsabil cu pregătirea echipelor de securitate la Jocurile Olimpice și Paralimpice. Îl vom întâlni la Sibiu și pe unul dintre cei mai titrați consilieri în complicatul domeniu al taxelor, Dick Molenaar, care lucrează cu cei mai cunoscuți artiști olandezi, dar și cu sportivi sau companii și instituții care activează în industria muzicală.

Printre temele puse în discuție în cadrul conferințelor și seminarelor incluse în program se numără: problematica amenințărilor teroriste și situațiile de criză în cadrul festivalurilor, rolul autorităților statului implicate în reglementarea sectorului creativ, sarcinile și responsabilitățile lor, alături de teme mai punctuale, vizând securitatea și predictibilitatea festivalurilor într-o Europă în criză, dar și dezbateri pe problematici specifice, de la managementul și controlul mulțimii, la clauzele cuprinse în contracte sau marketingul unui mare eveniment cultural.

Sursa: http://webcultura.ro/sibiu-festival-city/

Similar Suggestions

Ereignisorganisator
Asociația “Musica Ricercata” organizează prima ediție a unui festival de muzică clasică, bazat pe manuscrise ale compozitorilor transilvăneni Johann Sartorius, Johann Knall, Anton Hubatschek, Martin Polder ș.a., descoperite în arhivele din Sibiu de dirijorul Gabriel Bebeselea. Reunind muzicieni de talie internațională, dar și oameni de cultură din alte domenii, festivalul are ca misiune aducerea la lumină după trei secole a unor capodopere compuse de autorii amintiți mai sus, care și-au desfășurat activitatea la Sibiu, în paralel cu compozitorii vest-europeni care i-au influențat sau cu care aceștia au studiat. Reputatul ansamblu Musica Ricercata, format din muzicieni români și străini interpretând pe instrumente de epocă, având deja o activitate internațională intensă, este nucleul de bază al festivalului, fiind ansamblul în rezidență care va interpreta aceste manuscrise. Acestor muzicieni li se adaugă soliști de renume, scriitori, cercetători, dirijori care pe întreaga durată a festivalului nu vor susține doar recitaluri și concerte ci și convorbiri cu publicul și repetiții deschise, pentru a transmite mai bine importanța acestor creații sibiene.
Ereignisorganisator

Ereignisorganisator
Closed
Astăzi începe o nouă ediție a Caravanei Metropolis- cinema în aer liber, experiența de cinematograf itinerant liberce poposește până pe 14 august la Sibiu, în Piața Huet și aduce 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, premiate la festivaluri de film internaționale, și ateliere de creație. Proiecțiile încep în fiecare seară la ora 21:30, accesul publicului este liberîn limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe site.  Caravana Metropolis- cinema în aer liber propune publicului sibian o selecție de 6 filme noi, ce reunește cele mai apreciate producții lansate recent, laureate sau nominalizate la festivalurile de la Cannes și Veneția, Globurile de Aur, BAFTA, European Film Awards și chiar la Oscaruri. Evenimentul aduce și două ateliere de creație pentru micii spectatori, astfel: pe 13 august, un atelier de introducere în arta actorului - Joc și joacă - jocuri de observare, atenție, memorie, intuiție, spontaneitate și creativitate. Atelierul este coordonat de Radu Dan Moldovan, absolvent UNATC, masterand anul II la secția de Pedagogie teatrală, actor păpușar și profesor de teatru cu o experiență de peste 10 ani, în sistemul privat.  Iar pe 14 august se va desfășura un atelier foto-video - Fotografierea și developarea fotografiilor folosind un aparat de fotografiat DIY pinhole, în cadrul căruia participanții vor învăța cum să își confecționeze propriile aparate foto cu orificiu stenopatic, pe care le vor folosi pentru a face fotografii în aer liber, developate ulterior într-o cameră obscură. Cei mici vor afla cum a apărut prima cameră, vor înțelege construcția de bază a unui aparat foto și modul în care imaginile sunt create cu ajutorul luminii pe film. Atelierul este susținut de Maria Blaga, o artistă vizuală din Sibiu, ce a urmat fotografia în cadrul facultății de arte UAL din Londra, absolvind cu ‘first class honours’ iar în prezent se ocupă cu diverse proiecte legate de arta fotografică și video. Filmele aduse de Caravana Metropolis- cinema în aer liber la Sibiu sunt: 9 august - Succes de public (Franța, r. Emmanuel Courcol, câștigător al Premiului pentru Comedia Europeană a anului 2020 la European Film Awards. Detalii: AP12, 105 minute, comedie, dramă). Sinopsis: Etienne, un actor adesea șomer, dar cu o personalitate carismatică, înființează un atelier de teatru în pușcărie, unde aduce laolaltă un grup de deținuți pentru a pune în scenă faimoasa piesă „Așteptându-l pe Godot”. Repetițiile merg bine, umorul natural al trupei cucerește publicul și totul pare a fi un mare succes. Până în ziua în care urmează să dea lovitura la marea premieră de la Paris. Inspirat din fapte reale. Trailer: https://youtu.be/iIen90RYl-A 10 august - Belle (regia: Mamoru Hosoda, AG, 121 minute, animație, Japonia) Sinopsis: Vârsta adolescenței este una dificilă pentru Suzu, o fată timidă de 17 ani ce locuiește alături de tatăl ei într-un sat din Japonia. Într-o zi Suzu decide să-și creeze un cont pe „U”, o lume virtuală cu peste 5 miliarde de membri. Devine astfel Belle, o frumoasă cântăreață care se bucură de succes și popularitate. În „U” întâlnește o creatură înfricoșătoare, care locuiește singură într-un castel plutitor, refuzând să lase pe cineva să se apropie sau să explice celorlalți rănile de pe corp. Împreună, cei doi pornesc într-o călătorie plină de aventuri, provocări și iubire, în încercarea de a deveni cine sunt cu adevărat. Trailer: https://youtu.be/r6m0QSgAh4k 11 august - Un erou(Iran, Franța, r. Asghar Farhadi, distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în 2021, nominalizat în 2022 la Globurile de Aur. Detalii: AP12, 127 minute, dramă, thriller). Sinopsis: Un erou / A Hero, noul film al cineastului Asghar Farhadi, spune povestea lui Rahim, un datornic care încearcă din răsputeri să facă bine. Rahim se află în închisoare din cauza unei datorii neplătite. În timpul unei permisii de două zile, el încearcă să-și convingă creditorul să-și retragă plângerea în schimbul returnării unei părți din această datorie. Ce-ar putea să fie rău în asta? Care ar putea fi consecințele? Trailer: https://youtu.be/CSw533cUIe4 12 august - Mame paralele(Spania, r. Pedro Almodóvar, nominalizat la Premiile Oscar, Cesar, Goya, BAFTA și la Globurile de Aur în 2022 și câștigător la Festivalul de Film de la Veneția în 2021. Detalii: AP12, 120 minute, dramă). Sinopsis: Janis (Penélope Cruz) și Ana (Milena Smit), două femei singure, care au rămas gravide accidental, se întâlnesc pe coridorul spitalului în care urmează să nască. Janis, o femeie la vârsta a doua, nu regretă și se simte împlinită. Ana, în schimb, adolescentă, este speriată și traumatizată. Puținele cuvinte pe care cele două femei le schimbă de-a lungul orelor de așteptare creează între ele o legătură strânsă, pe care destinul o va complica, iar viețile lor se vor schimba iremediabil. Trailer: https://youtu.be/ldN6an11u_w 13 august – Lecții de persană (Germania, r. Vadim Perelman, 2021, Dramă, 127 minute)  Sinopsis: În Franța anului 1942, tânărul evreu belgian Gilles (Nahuel Pérez Biscayart) este arestat de trupele SS și trimis împreună cu alți evrei într-un lagăr. Pentru a-și salva viața, acesta pretinde că este persan și primește periculoasa misiune de a-l învăța Farsi pe Klaus Koch (Lars Eidinger), ofiţerul care administrează bucătăria lagărului şi care visează să deschidă un restaurant în Iran imediat după terminarea războiului. Cu ajutorul unor trucuri ingenioase Gilles inventează zilnic cuvinte în Farsi, pe care ulterior i le predă lui Koch, însă relația specială care se leagă între cei doi provoacă invidie printre ceilalți prizonieri și soldați. Dar oare pentru cât timp va putea fi păstrat secretul lui Gilles? Trailer: https://youtu.be/N2Q5Pl937Kw 14 august - Unde este Anne Frank?(Belgia, r. Ari Folman, nominalizat la European Film Awards în 2021. Detalii: AG, 99 minute, animație, istoric). Sinopsis: Filmul urmărește călătoria lui Kitty, prietena imaginară a lui Anne Frank, căreia cea din urmă îi dedică jurnalul său. O adolescentă bătăioasă, Kitty se trezește, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în casa tinerei Anne, din Amsterdam, de unde pornește în căutarea ei, simțind că este în viață undeva în Europa de astăzi. Pe cât de mult o șochează lumea modernă, pe-atât este Kitty de încântată de contactul cu moștenirea lăsată de Anne. Trailer: https://youtu.be/ODgTWzpoX9c Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana Metropolis- cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.   „Caravana Metropolis- cinema în aer liber” este organizat de Asociația ART Factory Transilvania în parteneriat cu Asociatia Culturală Metropolis, membru în rețeaua Europa Cinemas. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Proiect cofinanțat de Centrul Național al Cinematografiei. Partener de ospitalitate: Hotel Ramada Sibiu.  Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, The Institute, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Observator Cultural, Cinemap, filme-carti.ro, Cinefan, movienews.ro, PRwave, Iqool, stiridesibiu.ro, SibiuNews, Sibiu100%, Sibiul.ro, Munteanu, SMARK Detalii despre filme și programul complet pe Facebook: https://www.facebook.com/events/425700092793125/.   
Piața Huet, Sibiu, România
Ereignisorganisator
Festivalul Enescu la Sibiu proiectează, în afara Bucureștiului, magia, anvergura și valoarea celui mai important eveniment cultural din România – Festivalul George Enescu - unul dintre primele 3 festivaluri de muzică clasică din lume, un proiect strategic și un brand de țară pentru România, derulat sub patronajul Președintelui României.
Ereignisorganisator
Kids Fest este un eveniment pentru copii organizat de APCF Heart. În cele 2 zile dedicate lor, 1 și 2 Iunie, locația va fi animată cu personaje din basme și povești, iar cei mici se pot bucura de surprizele pregătite - 🎪 Magic Toys, 👱‍ Face Painting, 🦁 Teatru de Păpuși, 🏌‍ Concursuri Interactive, 🎨 Ateliere de Creație, 🎭 Scene de Teatru și 🎩 Showuri de magie. Povestea va fi întregită de muzică, 🎤 concerte pentru copii și va fi 🍭 îndulcită de colaboratorii prezenți în Piața Habermann din centrul orașului.
Sibiu, România
Ereignisorganisator
De ce ești aici? Bine ai venit! 💓🧡💓 Dacă ești din Sibiu, dacă de mult cochetezi cu scrisul, doar că te simți ușor pierdut/ă și ți-ar plăcea să ai feedback din partea celorlalți, watch out. Acum e momentul să îți faci curaj- să cunoști alți oameni care scriu, să citești cu voce tare în fața lor din propriile creații, dacă ai pe wishlist să scrii o carte în viața asta....atunci aici e locul tău. Ce presupune?🙌 Ne vom întâlni într-un cadru cât mai prietenos, să împărtășim din pasiunea pentru scris. Poate fi un articol de blog, un text citit de-al altora, orice idei care ne scot din zona de confort și creează un mediu de convorbire, sinteză, generare de idei. Pe lângă asta, vrem să ne simțim bine. Hai și tu! 😎😎Îți poți rezerva locul completând formularul de participare: https://bit.ly/2VKIq85. Atenție: locurile sunt limitate!
Bulevardul Victoriei, Sibiu 557260, România
Ereignisorganisator
LOOK Fashion Festival este un salon national de moda,beauty and health care se va desfasura in perioada 18-19 mai in Sibiu la Redal Expo.
Ereignisorganisator
Karina DANCE SIBIU
Strada General Magheru 1, Sibiu, Romania
Ereignisorganisator
Retromobil Sibiu